Susținem excelența
Antrenăm inteligența
Incurajam dezvoltarea
Fundația Dan Voiculescu
De peste 30 de ani, prin intermediul proiectelor derulate promovăm valorile și susținem excelența!
De peste 30 de ani, misiunea organizaţiei noastre este aceea de a promova valorile umane şi profesionale, în domeniul tehnic, științific, social, economic, educațional, cultural şi artistic.
Proiectele noastre
29 decembrie 2020
30 de ani de existență în slujba educației de performanță
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României aniversează, în acest an, 30 de ani de existență în slujba educației de performanță, a cercetării și inovării în România. Este un moment important,…
Mai multe
Mai multe
2 decembrie 2020
Medicii români omagiați de ”Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale”
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României omagiază, în cadrul proiectului național ”Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale”, medicii și specialiștii români din domeniul medical. Cu această ocazie FDVDR va organiza un…
Mai multe
Mai multe
17 noiembrie 2020
INOVALIMENT 2020 – Primul Târg Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar
Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează prima ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar ”INOVALIMENT”. Participarea este GRATUITĂ! Evenimentul se va desfășura…
Mai multe
Mai multe
16 noiembrie 2020
”O MINTE SCLIPITOARE” – Program educațional online gratuit, pentru copiii supradotați
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează, prin Departamentul de Copii Supradotați, ediția online a programului ”O minte sclipitoare”. Programul se adresează copiilor și tinerilor cu IQ ridicat, cu vârsta…
Mai multe
Mai multe
13 noiembrie 2020
Workshop GRATUIT de Securitate Cibernetică pentru copii
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza, vineri 20 noiembrie, începând cu ora 18:00, un workshop online cu tema: ” Securitate cibernetică în societatea digitală”. Participarea este GRATUITĂ! Workshop-ul…
Mai multe
Mai multe
9 noiembrie 2020
Autorul celui mai complex test nutrigenetic existent pe piaţa mondială, doctorul român Mihai Niculescu, este Guest Speaker la INOVALIMENT 2020
Autorul celui mai complex test nutrigenetic existent pe piaţa mondială, docotrul român Mihai Niculescu, stabilit în SUA, este unul dintre Guest Speakerii conferințelor științifice care vor avea loc în cadrul…
Mai multe
Mai multe
20 octombrie 2020
INOVALIMENT 2020 – Primul Târg Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar
Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează prima ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar ”INOVALIMENT”. Participarea este GRATUITĂ! Evenimentul se va desfășura…
Mai multe
Mai multe
16 octombrie 2020
CONCURS ”Bursa pentru Educație Vocațională” – 3 premii a câte 10.000 de lei
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează, prin Departamentul de Dezvoltare Personală și Educație Vocațională, ”Bursa pentru Educație Vocațională”, un concurs adresat elevilor și studenților români din întreaga țară, dar…
Mai multe
Mai multe
13 octombrie 2020
Au început cursurile la ȘcoalaFDVDR
Peste 1500 de copii au început cursurile la ȘcoalaFDVDR, platforma națională de cursuri online a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Aceștia au fost selectați din cei peste 3500 de…
Mai multe
Mai multe
12 octombrie 2020
Listele celor admiși la cursurile anului educațional 2020-2021 la ȘcoalaFDVDR
Perioada de evaluare pentru cursurile noului an educațional s-a încheiat. Mai jos puteți vedea listele cu cei admiși la cursurile organizate online, în acest an, de Fundația Dan Voiculescu pentru…
Mai multe
Mai multe
5 octombrie 2020
Astăzi începe INGREDIENTS SHOW 2020
Peste 300 de specialiști din industria alimentară. 5 zile de prezentări și sesiuni scurte de lucru având ca scop identificarea nevoilor și dificultăților cu care se confruntă o parte din…
Mai multe
Mai multe
30 septembrie 2020
Ultimele 5 zile de înscrieri la #școalaFDVDR
Copiii și tinerii care doresc să se înscrie la cursurile gratuite oferite de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în noul an educațional, mai au la dispoziție 5 zile pentru…
Mai multe
Mai multe
22 septembrie 2020
ÎNSCRIERI_CURSURI GRATUITE #școalaFDVDR – Anul Educațional 2020-2021
Au început înscrierile pentru cursurile gratuite desfășurate în cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în noul an educațional. Copiii și tinerii din întreaga țară, care…
Mai multe
Mai multe
18 septembrie 2020
Program de voluntariat – ”ÎMPREUNĂ PENTRU EDUCAȚIE”
De peste 30 de ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține și promovează valorile autentice românești și performanța la cel mai înalt nivel, investind continuu în educația și pregătirea…
Mai multe
Mai multe
2 septembrie 2020
Profesorii și părinții invitați la cea mai prestigioasă conferință din domeniul educației
Aproape 7000 de profesori și părinți, participă la unul dintre cele mai prestigioase evenimente din domeniul educaţiei Și în acest an, mii de profesori și alți factori implicați în procesul…
Mai multe
Mai multe
26 august 2020
Conferința Anuală Fischer International – Ediția a XIII-a
Premieră: În acest an, Conferința Anuală Fischer International este deschisă tuturor celor implicați în procesul educațional, chiar și părinților În perioada 3-4 septembrie va avea loc cea de-a XIII-a ediție…
Mai multe
Mai multe
24 august 2020
Număr record de profesori înscriși la a doua serie de webinare pentru predarea online
Aproape 6000 de profesori participă astăzi la primul webinar al ediției a II-a a programului ”Liga Profesorilor Excepționali” Astăzi, 24 august 2020, va avea loc primul webinar din cadrul celei…
Mai multe
Mai multe
14 august 2020
Curs de pregătire pentru Olimpiada Națională de Matematică – Clasa a IX-a
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține, chiar și pe timpul verii, educația de excelență a copiilor talentați! În cadrul programului de vară au loc o serie de cursuri online…
Mai multe
Mai multe
5 august 2020
ÎNSCRIERI_Webinare gratuite pentru profesori – seria a II-a
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă serie de webinare suport pentru profesori, în perioada 23 august – 5 septembrie 2020. Interesul crescut si răspunsul favorabil primit din partea…
Mai multe
Mai multe
31 iulie 2020
700 de copii beneficiază de cursuri gratuite de limba engleză
700 de copii din întreaga țară și din diaspora participă, în timpul verii, la cursurile gratuite organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Cursurile sunt susținute de profesori cu…
Mai multe
Mai multe
13 iulie 2020
Cursuri gratuite de Limba Engleză – IMPROVE YOUR ENGLISH SPEAKING SKILLS
Vara aceasta, așa cum v-am obișnuit în fiecare an, vom continua să îi antrenăm pe copii în noi aventuri de cunoaștere și explorare a limbii engleze. Am pregătit cursuri antrenante,…
Mai multe
Mai multe
6 iulie 2020
CONCURS: Inspired Schools – o aventură online de învățare a limbii engleze
Ești elev sau profesor și ești gata să pornești într-o aventură online de învățare a limbii engleze? National Geographic Learning și partenerii săi din România, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea…
Mai multe
Mai multe
1 iulie 2020
BĂTĂLIA MICILOR GENII – competiția inteligenței
”Bătălia Micilor Genii” este un concurs de cultură generală dedicat copiilor isteți, cu vârsta cuprinsă între 8 și 13 ani, care își propune să îi provoace pe aceștia la o…
Mai multe
Mai multe
1 iunie 2020
ALLEGRIA – concursul tinerelor talente, Ediția Online
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României dă startul ediției online a Concursului Național de Tinere Talente „Allegria” Fie că vorbim despre muzică, dans, teatru, pictură sau oricare alt talent, concursul…
Mai multe
Mai multe
29 mai 2020
ZIUA RECUNOȘTINȚEI PENTRU VALORILE NAȚIONALE – uniți în jurul valorilor noastre naţionale
Valorile naționale reprezintă elementele definitorii ale identității noastre ca popor! De aceea, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vă invită să vă alăturați unei proiect național, de susţinere a unei…
Mai multe
Mai multe
19 mai 2020
Webinare GRATUITE pentru profesori
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o serie de webinare suport în predarea online, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice și altor profesioniști din domeniul educației. Webinarele sunt…
Mai multe
Mai multe
15 mai 2020
Concurs de idei inovatoare la EUROINVENT – Senatul Științific premiază cel mai bun proiect românesc
În acest an, cel mai mare salon de invenții din Europa de Est, EUROINVENT, se va desfăşura cu participare indirectă şi numai în varianta on-line, în perioada 21-23 mai. Fundația…
Mai multe
Mai multe
13 aprilie 2020
”ARISTOTEL ONLINE” – concurs de cultură generală, logică, matematică și creativitate pentru elevi
A început ETAPA SPECIALĂ a Concursului Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Concursul se va desfășura ONLINE și poate fi susținut pe platforma disponibilă pe…
Mai multe
Mai multe
31 martie 2020
CONCURS ”Parteneri în lupta împotriva COVID-19”
Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României se implică în lupta împotriva COVID-19 prin susținerea cercetării medicale românești, lansând concursul ”Parteneri în lupa împotriva COVID-19” de proiecte de…
Mai multe
Mai multe
19 martie 2020
CURSURI DEMONSTRATIVE #scoalafdvdr
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vine în sprijinul copiilor care stau acasă în această perioadă și lansează un program online de cursuri demonstrative, #scoalafdvdr. În fiecare zi, pe canalul…
Mai multe
Mai multe
13 martie 2020
EUROINVENT 2020 – Senatul Științific susține cel mai bun proiect de cercetare
În acest an, cel mai mare salon de invenții din Europa de Est se va desfăşura cu participare indirectă şi numai în varianta on-line, în perioada 21-23 mai. Fundația Dan…
Mai multe
Mai multe
3 martie 2020
CURSURI GRATUITE în cadrul liceelor din București
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza, în perioada martie-iunie 2020, prin Departamentul de Dezvoltare Personală și Educație Vocațională, o serie de cursuri gratuite, care vin în completarea programei…
Mai multe
Mai multe
3 martie 2020
„DEZBATE ROMÂNIA” – Concurs de dezbateri pentru tineri
“De ce rămânem sau de ce plecăm din România!?”, “Mai are România valori!?”, “Sunt oare tinerii anului 2020 incapabili de performanţă!?”, “Tinerii cu performanţe sunt sau nu recunoscuţi în România!?”…
Mai multe
Mai multe
3 martie 2020
FESTIVALUL-CONCURS DE MUZICĂ FOLK-ROCK “ADRIAN PĂUNESCU ” 2020
Data: 19 martie 2020 Locul: Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”, București, sector 6 CONDIŢII DE PARTICIPARE Fiecare școală va participa cu interpreţi individuali sau grup, după cum urmează: ♫ Secţiunea…
Mai multe
Mai multe
2 martie 2020
ANUNȚ IMPORTANT
Dragi părinți, Ne aliniem și noi acelor instituții care s-au alăturat campaniei de conștientizare și prevenire a îmbolnăvirii cu COVID -19, cu responsabilitate, printr-o mobilizare generală. Cursurile din cadrul Clubului…
Mai multe
Mai multe
28 februarie 2020
REZULTATE TESTĂRI ȘI PROGRAM CURSURI, martie-iunie 2020
S-a încheiat perioada de testări şi evaluări pentru cursurile organizate de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cadrul Clubului de Excelență, în perioada martie – iunie 2020. CLICK pe…
Mai multe
Mai multe
11 februarie 2020
”O MINTE SCLIPITOARE” – Program gratuit pentru copiii și tinerii cu IQ ridicat
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează, prin Departamentul de Copii Supradotați, un nou program pentru copiii și tinerii cu IQ ridicat, cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani.…
Mai multe
Mai multe
21 ianuarie 2020
ÎNSCRIERI – Cursuri noi la CLUBUL DE EXCELENȚĂ
Astăzi am dat startul înscrierilor pentru formarea unor grupe noi de copii și tineri, care doresc să participe la cursurile Clubului de Excelență. Vor avea loc înscrieri pentru cursurile care…
Mai multe
Mai multe
10 ianuarie 2020
Concursul Național ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR” 2020
În perioada ianuarie – iunie 2020 va avea loc Concursul Național ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR”, adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani. Concursul face parte din programul ,,Olimpiadele Creativității”…
Mai multe
Mai multe
7 ianuarie 2020
Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” – Ediția a IX-a
Astăzi au început înscrierile pentru Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” – anul educațional 2019-2020, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Primul concurs va avea loc în luna ianuarie a…
Mai multe
Mai multe
24 decembrie 2019
CONCURS – Fischer International Reading Race
Concursul este organizat și desfășurat de Centrul de Carte Fischer International și Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu British Council România, Eurognosi și Biblioteca Metropolitană București. Materialele de…
Mai multe
Mai multe
18 decembrie 2019
Donație de cărți pentru susținerea educației și învățământului din România
Din dorința de a deveni mai buni, din dorința de a învăța, peste 100 de copii școlari și preșcolari de la doua instituții de învățământ din Dâmbovița au trimis mai…
Mai multe
Mai multe
29 noiembrie 2019
O zi dedicată valorilor naționale
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat astăzi, în Parcul Carol din București, un moment solemn de sărbătoare, premergător Zilei Naționale a României, ca un testament moral pentru generațiile…
Mai multe
Mai multe
28 noiembrie 2019
Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va organiza, vineri 29 noiembrie, în Parcul Carol din București, un moment solemn de sărbătoare, premergător Zilei Naționale a României, ca un testament moral…
Mai multe
Mai multe
25 noiembrie 2019
Flash Mob pentru a marca „Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor
Eveniment Manifest pentru „Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor Mișcarea Wake UP, platformă pentru susținerea femeilor din România a organizat astăzi, pe Esplanada Cercului Militar Național, un Eveniment Manifest,…
Mai multe
Mai multe
19 octombrie 2019
”Generația noastră” – Platforma tinerilor din România
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat ieri oficial, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Salonul Auto București, Programul ”Generația noastră”, o platformă dedicată tinerilor români…
Mai multe
Mai multe
14 octombrie 2019
Conferința dedicată marelui om de știință Gogu Constantinescu
Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Revista Știință&Tehnică au organizat, în acest week-end, în cadrul proiectului ”România TA!”, Conferința ”Gogu Constantinescu – un savant de renume…
Mai multe
Mai multe
14 octombrie 2019
Gabi Szabo față în față cu elevii – Un proiect ”România TA!”
Miercuri, 9 octombrie 2019, la Biblioteca Metropolitană București, a avut loc prima conferinţă din cadrul proiectului ,,România ta” cu tema ”Păstrarea identității naționale și unitatea generațiilor de azi și din…
Mai multe
Mai multe
14 octombrie 2019
BURSA SAB ”Propulsăm viitorul” – Ediția a VI-a
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Salonul Auto București lansează cea de-a VI-a ediţie a concursului de idei inovative pentru industria automobilelor, Bursa SAB – ”Propulsăm viitorul”, care va…
Mai multe
Mai multe
10 octombrie 2019
Prima conferință din cadrul programului ”România TA!”
Miercuri, 9 octombrie 2019, a avut loc prima conferinţă din cadrul proiectului ,,România ta” cu tema ”Păstrarea identității naționale și unitatea generațiilor de azi și din viitor”. Proiectul ”România ta”…
Mai multe
Mai multe
30 septembrie 2019
REZULTATE TESTĂRI – Cursuri An Educațional 2019-2020
Peste 500 de copii și tineri au participat la sesiunile de testare și evaluare care au avut loc în perioada 23-29 septembrie 2019, în vederea participării la programul de cursuri…
Mai multe
Mai multe
26 septembrie 2019
Mișcarea Wake UP devine o forță în România!
Biblioteca Metropolitană din București a găzduit astăzi o nouă întâlnire a reprezentantelor mișcării ”Wake UP”, prima platformă pentru susținerea drepturilor femeilor din România și a condiţiei lor în societatea modernă.…
Mai multe
Mai multe
11 septembrie 2019
România ta – un proiect pentru unitatea generațiilor de azi și din viitor
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează proiectul ”România ta”, o platformă de dezbatere care are ca scop cultivarea apartenenței la aceeași națiune, reînvierea românismului, ca formă de naționalism și…
Mai multe
Mai multe
6 septembrie 2019
Platformă pentru susținerea drepturilor femeilor din România!
Fundația pentru Dezvoltarea României a lansat astăzi programul ”Wake UP”, prima platformă pentru susținerea drepturilor femeilor din România și a condiţiei lor în societatea modernă. Evenimentul a avut loc la…
Mai multe
Mai multe
2 septembrie 2019
CURSURI GRATUITE PENTRU COPII 2019 – 2020
Au început înscrierile pentru noul an educațional! Cursuri GRATUITE desfășurate în cadrul ”Clubului de Excelență” al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin Senatul Științific al Copiilor. ”Clubul de Excelență”…
Mai multe
Mai multe
28 august 2019
Povestea celor mai frumoși ani!
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este o organizație non-guvernamentală, înființată în anul 1990, care, prin activitatea sa, urmărește valorificarea capitalului uman prin descoperirea, antrenarea și promovarea inteligenței și a…
Mai multe
Mai multe
24 iunie 2019
Grădina Valorilor Românești 2019
Grădina Valorilor Românești – EDIȚIE ANIVERSARĂ În acest an, ”Grădina Valorilor Românești” împlinește 10 ani! Cu ocazia acestei ediții aniversare, pentru prima dată de la lansarea acestui program cultural-educativ, Senatul…
Mai multe
Mai multe
7 iunie 2019
Rezultatele Concursului ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR”, organizat în data de 26 mai 2019!
Procesul de corectare și evaluare a lucrărilor înscrise în Concursul ”Olimpiadele Preșcolarilor”, organizat în data de 26 mai 2019, la sediul nostru, s-a încheiat. Rezultatele sunt, așa cum ne așteptăm…
Mai multe
Mai multe
5 aprilie 2019
Rezultatele Concursului ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR”, organizat în data de 24 martie 2019!
Procesul de corectare și evaluare a lucrărilor înscrise în Concursul ”Olimpiadele Preșcolarilor”, organizat în data de 24 martie 2019, la sediul nostru, s-a încheiat. Rezultatele sunt, așa cum ne așteptăm…
Mai multe
Mai multe
1 februarie 2019
REZULTATE OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR 20.01.2019
Prima ediție a Concursului Național Olimpiadele Preșcolarilor din 2019 a adus cu sine o serie de rezultate excelente, pentru toate grupele de vârstă. Bucuroși și încărcați cu energie pozitivă, copii…
Mai multe
Mai multe
23 ianuarie 2019
O experiență extrem de importantă în plan educativ
De peste 10 ani Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României îi provoacă pe copii la un concurs de creativitate și cunoaștere. Este vorba despre Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”, cel mai…
Mai multe
Mai multe
17 decembrie 2018
REZULTATE OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR 9.12.2018
Noua ediție a Concursului Național ,,Olimpiadele Preșcolarilor” ne-a surprins cu o serie de rezultate foarte bune la toate grupele de vârstă. Peste 50 de copii, cu vârsta între 3 și…
Mai multe
Mai multe
20 noiembrie 2018
Start concursul ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR”
Peste 100 de copii de la Grădinița Nr. 1 din Balotești, cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, vor participa mâine la primul concurs ”OLIMPIADELE PREȘCOLARILOR” din anul educațional…
Mai multe
Mai multe
7 noiembrie 2018
Primul Concurs ”ARISTOTEL” din anul educațional 2018-2019
Școala Gimnazială nr. 1 din Jilava este prima unitate de învățământ la care are loc Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”, organizat de peste 10 ani, de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea…
Mai multe
Mai multe
2 noiembrie 2018
Curs de Scriere Proiecte Europene Ka1
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vă invita la cel de al doilea curs de scriere proiecte europene ”Cum să pregătești un proiect European Ka1- Youth Exchange”. Acest tip de…
Mai multe
Mai multe
15 octombrie 2018
Autovehiculele viitorului expuse la SAB
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – prin Senatul Științific și Salonul Auto București&Accesorii, în colaborare cu Muzeul Național Tehnic ”Dimitrie Leonida”, vă invită, în perioada 11-21 octombrie, la ”EXPOZIȚIA…
Mai multe
Mai multe
8 octombrie 2018
Peste 400 de copii au participat la primele cursuri, în cadrul ”CLUBULUI DE EXCELENȚĂ”
Peste 400 de copii cu rezultate excepționale au dat startul primei săptămâni de cursuri la ”CLUBUL DE EXCELENȚĂ”. În urma testărilor și evaluărilor organizate în vederea participării la programul de cursuri gratuite…
Mai multe
Mai multe
28 septembrie 2018
Rezultate testări și evaluări – Anul Educațional 2018-2019
În urma testărilor și evaluărilor pentru participarea la programul de cursuri gratuite al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în anul educațional 2018-2019, au fost selectați copiii cu cele mai…
Mai multe
Mai multe
26 septembrie 2018
CLUBUL EUROPEAN PENTRU TINERI – educație pentru o cetățenie europeană
Cu ocazia ”Zilei Europene a Limbilor” 2018, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat ”CLUBUL EUROPEAN PENTRU TINERI”, un spațiu de formare, comunicare, informare, deschidere culturală, interacțiune și integrare…
Mai multe
Mai multe
25 septembrie 2018
Primii cursanți au primit diplomele de participare
Primul Curs Introductiv de Scriere Proiecte Erasmus+ KA1, Youth Exchange s-a încheiat Participanții la cursul gratuit pentru scrierea proiectelor de mobilitate individuală, finanțate prin programul Erasmus+: ”Cum să pregătești un proiect…
Mai multe
Mai multe
17 septembrie 2018
Bursa SAB ”Propulsăm viitorul” – Ediția a V-a
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Salonul Auto București lansează cea de-a V-a ediție a Concursului de Idei Inovative pentru Industria Automobilelor, Bursa SAB – ”Propulsăm viitorul”. Tema acestei ediții este ”ECO-mobilitate”!…
Mai multe
Mai multe
11 septembrie 2018
Participanții la cursul de Limba engleză au primit Certificatul Cambridge
Participanții la cursul de Limba Engleză al ”CLUBULUI DE EXCELENȚĂ”, în anul educațional 2017-2018, au primit Certificatul de Competență Lingvistică Cambridge. Festivitatea de premiere a avut loc în ”GRĂDINA VALORILOR…
Mai multe
Mai multe
4 septembrie 2018
CLUBUL DE EXCELENȚĂ – Anul Educațional 2018-2019
Un pas important în educație! În fiecare toamnă, copiii și tinerii ambițioși, care sunt interesați de performanță și doresc să își atingă potențialul maxim al dezvoltării lor, pornesc spre aceeași destinație:…
Mai multe
Mai multe
27 august 2018
Conferința Anuală Fischer International – Ediția a XI-a
Ediția a XI-a ”Conferinței Anuale Fischer International” pentru profesorii de limba engleză și alți profesioniști din domeniul ELT (English Language Teaching) se va desășura în perioada 31 august – 1…
Mai multe
Mai multe
27 august 2018
Bucharest Summer University 2018
România a devenit, pentru două săptămâni, centrul educațional al celui mai prestigios eveniment academic internațional, Bucharest Summer University 2018, organizat de Academia de Studii Economice din București și Uniunea Studenților…
Mai multe
Mai multe
27 august 2018
Global Village 2018 – Copiii talentați de la Horezu au ridicat întreaga lume în picioare!
”Am venit de la Horezu să le transmitem că țara noastră este foarte frumoasă!” – a declarat Andreea Monea, un copil foarte talentat, în vârstă de 14 ani, care studiază…
Mai multe
Mai multe
1 august 2018
Scoate chitara în grădină – ediția a II-a
Concursul Folk „Scoate chitara în grădină”, ajuns la a doua ediție în acest an, va avea loc miercuri, 22 august 2018, începând cu ora 18:00, în Grădina Valorilor Românești (Parcul…
Mai multe
Mai multe
17 iulie 2018
Curs gratuit de scriere proiecte europene de mobilitate individuală
Nou! Curs Introductiv – ”Scrierea Proiectelor Europene K1 – Youth Exchange” Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează un curs gratuit pentru scrierea proiectelor europene de mobilitate individuală: ”Cum să…
Mai multe
Mai multe
5 iulie 2018
Magic Voice by BIBI – ediția a III-a
Copiii și tinerii cu voci excepționale, care își doresc să performeze în domeniul muzical – secțiunea canto, sunt invitați să participe la Concursul de Tinere Talente ”Magic Voice by BIBI”…
Mai multe
Mai multe
5 iulie 2018
CONCURS 100 de ani de istorie – 100 de vise pentru România
România din visele copiilor noștri va exista doar dacă și noi credem în ele!!! Pentru cei 100 de ani de istorie pe care îi aniversăm în acest an, suntem datori…
Mai multe
Mai multe
19 iunie 2018
Grădina Valorilor Românești 2018
Aflat deja la cea de-a IX-a ediție, proiectul cultural-educațional ”Grădina Valorilor Românești”, continuă și în această vară, în Parcul Lumea Copiilor din Tineretului – intrarea din strada Pridvorului, cu o…
Mai multe
Mai multe
4 mai 2018
Senatul Științific
Valorificarea capitalului uman intelectual (tangibil și intangibil) a reprezentat o provocare pentru România și pentru elitele care au încercat sa creeze o arhitectură specifică care să asigure evoluția țării pe…
Mai multe
Mai multe
2 mai 2018
Euroinvent 2018
Marele premiu EUROINVENT, o bursă în valoare de 10.000 lei, oferită de Fundația Dan Voiculescu prin intermediul Senatului Științific, a fost câștigat de doamna Mihaela Petric, reprezentant al Institutului de…
Mai multe
Mai multe
20 aprilie 2018
Bursa SAB – Propulsăm Viitorul, ediția a IV-a
Câștigătorul celei de-a patra ediții a concursului de idei inovative pentru industria automobilelor, Bursa SAB – ”Propulsăm viitorul”, inventatorul Gigi Maier, a surprins publicul național și european cu noua sa…
Mai multe
Mai multe
14 aprilie 2018
Allegria editia a V-a
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României dă startul ediției cu numărul V a Concursului național de tinere talente „Allegria”, organizată în parteneriat cu Centrul European Cultural și de Tineret pentru…
Mai multe
Mai multe
12 aprilie 2018
Dezbate România
Cinci tineri și-au adjudecat marele premiu de 1.000 de euro pentru oratorie Cinci tineri talentați și-au luat ipostaza de oratori în serios atunci când s-au înscris la concursul ”Dezbate România”,…
Mai multe
Mai multe
21 februarie 2018
Gateway to ELT 2018
Şcoala îţi poate schimba nu numai aspiraţiile şi visele, ci şi felul în care priveşti lumea şi te implici în societate. Rolul esenţial în acest proces îl are dascălul care…
Mai multe
Mai multe
5 decembrie 2017
Dezbate România – ediţia a VIII-a
Retorica atent cultivată, argumentaţia bine organizată și construcţia logică au fost intrumentele cu ajutorul cărora dezbaterea s-a transformat dintr-o simplă expresie a divergenţei într-o artă a argumentaţiei. Organizat sub forma…
Mai multe
Mai multe
13 noiembrie 2017
Olimpiadele preșcolarilor
Rezultate Olimpiadele Preșcolarilor, 26.11.2017 – click aici. *** Olimpiadele preșcolarilor este un concurs național unic, adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, care oferă posibilitatea obiectivă de…
Mai multe
Mai multe
9 noiembrie 2017
Școala ta merită o bibliotecă!
Concursul “Școala ta merită o bibliotecă” intra în vacanță. Ne întoarcem în toamnă. *** Cartea reprezintă universul copiilor aflați pe drumul cunoașterii și al formării lor. Acest drum ar trebui…
Mai multe
Mai multe
2 noiembrie 2017
Concursul școlar Aristotel
Concursul Aristotel face parte din programul Olimpiadele Creativității și este un concurs școlar gratuit, interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică, dar și de creativitate, adresat elevilor din clasa pregătitoare, clasele…
Mai multe
Mai multe
23 octombrie 2017
Rezultatele evaluarii 2017-2018
Anul educațional 2017 – 2018 se pregătește să își deschidă porțile pentru cei mai talentați copii, cu numeroase premii naționale, internationale și cu rezultate școlare de excepție. Fotografii: Dan Marinescu/FDV…
Mai multe
Mai multe
6 octombrie 2017
Citire rapidă & Clubul de lectură
Anul educațional 2017 – 2018 vine în întâmpinarea copiilor pasionați de lectură cu două cursuri noi: Clubul de lectura, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani și Cursul…
Mai multe
Mai multe
Noutati
Daruri pentru copiii care vor să învețe
18 decembrie 2020
Din dorința de a deveni mai buni, din dorința de a învăța, peste…
ZIUA RECUNOȘTINȚEI PENTRU VALORILE NAȚIONALE 2020 – Concluziile dezbaterii
8 decembrie 2020
Ziua Recunoștinței pentru Valorile Naționale este un proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru…
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
30 noiembrie 2020
#1_DECEMBRIE #ZIUA_ROMÂNIEI #ZIUA_NOASTRĂ_A_TUTUROR Ne-ar fi plăcut să ne reunim și să spunem, din…
Utile
#ȘcoalaFDVDR_Primul curs de Web Design Basic s-a încheiat
22 decembrie 2020
Sunt tot mai mulți tineri pasionați de realizarea unui blog, a unui website…
ȘcoalaFDVDR – Primul modul de Grafică Digitală s-a încheiat
8 decembrie 2020
#ȘcoalaFDVDR Ieri s-a încheiat primul modul de Grafică Digitală din cadrul programului de…
19 noiembrie – Ziua Cercetătorului și Proiectantului din România
19 noiembrie 2020
Pe 19 noiembrie este celebrată Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România. Această celebrare…
30
ANI DE ACTIVITATE
6000
ABSOLVENTI DE CURSURI GRATUITE
2500
PREMII
4.500.000
€ INVESTITI IN EDUCATIE


































































































































