Mă numesc Spînu Adriana şi sunt profesor la Liceul Tehnologic din Ţăndărei, Ialomiţa, unde predau discipline tehnice de specialitate din domeniul electric, având o vechime la catedră de 30 de ani. Din păcate, nu mă pot lăuda cu o motivaţie intrinsecă a alegerii acestei profesii, ba chiar pot spune că am urmat o facultate tehnică, dorind să lucrez ca inginer, ignorând astfel sugestia repatată a familiei mele de opta pentru o carieră didactică . Absolvind Facultatea de Electrotehnică, întâmplarea a făcut să ajung la şcoala ( pe atunci liceu agroindustrial, apoi grup şcolar şi în prezent liceu tehnologic ) în care sunt profesor şi în momentul de faţă. Acest lucru a fost posibil pentru că, odată parcurs un an şcolar, nu m-am mai putut despărţi de acest gen de activitate, nu mi-am mai imaginat munca decât în legătură cu copiii: împreuă cu ei, în folosul lor. Pot spune că mi-am găsit locul, că mi-am descoperit vocaţia, continuând astfel tradiţia de familie a părinţilor şi bunicilor mei.
Aşa am devenit eu profesor. Unul obişnuit, aflat în permanentă competiţie cu sine, care s-a străduit mereu să ţină pasul cu timpul, să se autoperfecţioneze continuu. Am participat la multe cursuri de formare, la simpozioane nationale şi internaţionale, obţinând diplome, premii; am scris articole care au fost publicate; m-am implicat în activităţi consumatoare de timp şi energie ( implementarea în şcoală a unor proiecte judeţene, naţionale şi internaţionale, precum şi participarea la examenele naţionale de bacalaureat şi certificare a competenţelor profesionale – în calitate de evaluator sau membru al comisiei de examen). La nivelul şcolii am fost, pe rând, membru al consiliului de administraţie, responsabil comisie metodică, director adjunct, director, iar la nivelul inspectoratului judeţean am fost mulţi ani metodist şi membru al consiliului consultativ. Am obţinut gradaţie de merit în 2008 şi 2012, am ocupat locuri de cinste pe listele de la Distincţia Gh. Lazăr în 2009 şi în 2010, dar – din păcate! – nu s-au mai acordat nici diplome, nici premii, poate pentru că educaţia nu merită o asemenea risipă, deşi constituie prioritate naţională şi dorim performanţă. Sunt membru al Corpului naţional de experţi în management educaţional…..etc. Toate acestea, însă, nu valorează la fel de mult ca diplomele cu premiul I obţinute de elevii mei în ultimii 15 ani – consecutivi! – la faza judeţeană a Olimpiadei Tehnologii şi cele 3 meţiuni la faza natională.
Există pe lume multe profesii frumoase, utile, interesante, nobile, dar sper că sunteţi de acord cu mine că niciuna n-o întrece în responsabilitate şi măiestrie pe cea de dascăl, de dăltuitor de minţi, de suflete, de conştiinţe, de caractere.
Contribuţia pe care eu înţeleg să o aduc zilnic profesiei mele constă în exemplul personal pe care li-l dau elevilor mei, pentru că altfel nu le putem transmite valorile morale pe care dorim să le asimileze. Nu le putem cere să fie cinstiţi, corecţi, demni, toleranţi, harnici şi buni, dacă noi nu demonstrăm aceste calităţi.Îi învăţ, de asemenea, să se autocunoască, să se adapteze; îi pregătesc pentru piaţa muncii şi pentru viaţă; îi sfătuiesc să caute succesul, dar să nu dezarmeze în cazul unui eşec, ci s-o ia mereu de la capăt, cu încredere în ei şi în muncă, pentru că orice edificiu impunător are la bază truda. Încerc să-i conving de încrederea pe care eu o am în copiii, adolescenţii, tinerii de azi care vor compune lumea adultă de mâine. Fără această încredere nu avem ce căuta în sistemul de educaţie.
Acelea de a le câştiga încrederea, pentru a putea, mai apoi, să le modelez personalitatea. Nu e uşor să lupţi cu neîncrederea lor, alimentată uneori de presă, alteori de familii, sau – şi mai grav! – de personaje care îşi ascund neputinţa în spatele unor ochelari de cal. Dar cu atât mai mare este satisfacţia atunci când reuşeşti ca, pe nişte copii ce provin din medii defavorizate, să-i determini să nu abandoneze, să continue strădania de a-şi croi un drum drept prin viaţă, sau – în cazuri fericite – de a alege să facă performanţă, fapt nevisat de ei înainte de a deveni liceeni.
Cu multă răbdare, oferindu-le mai întâi eu ceea ce le cer lor (corectitudine, consecvenţă, sinceritate, respect), plasându-i pe ei în centrul preocupărilor şi al tuturor activităţilor, sporindu-i fiecăruia în parte stima de sine, ajutându-i să conştientizeze aşteptările la care trebuie să răspundă şi, nu în ultimul rănd, tratându-i în permanenţă aşa cum mi-ar plăcea să fie tratat propriul meu copil
*Descrierile profesorilor sunt redate intregral conform informatiilor prezente în formularul de înscrieri.
