Senatul Științific participă la cel mai important festival dedicat astronomiei și spațiului cosmic

Asociația Science&Technology, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Centrului ARCUB, în parteneriat educațional cu Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, organizează cel mai important festival dedicat astronomiei și spațiului – ASTROFEST2019 by Știință&Tehnică. Evenimentul are loc în Parcul Mall-ului ParkLake, pe 25 mai, începând cu ora 17:00.

În cadrul evenimentului, participanții vor putea testa telescoapele aduse pentru observații astronomice, vor experimenta zborul cu modulul Eagle în realitate virtuală sau vor putea viziona expoziții și participa la ateliere. Evenimentul este organizat de revista Știință&Tehnică, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Centrului ARCUB.

Toți participanții, indiferent de vârstă, sunt invitați să se bucure de experiențele inedite pregătite cu ocazia ASTROFEST 2019.  Douăzeci de telescoape vor fi îndreptate către obiecte cerești cunoscute sau mai puțin știute de publicul larg. Observațiile astronomice încep chiar de la ora 17:00, iar odată cu lăsarea întunericului, veți putea admira astrele, ghidați de astronomi profesioniști.

Diverse expoziții vor completa evenimentul. Publicul va putea, astfel, să se bucure de informații deosebit de interesante despre Terra prin intermediul imaginilor și a unei machete uriașe, în timp ce expoziția de telescoape va răspunde cu siguranță multor curiozități referitoare la cum funcționează și cum se utilizează acestea din urmă. De asemenea, vor avea loc demonstrații cu comandă wireless ale telescopului MEADE LX850, complet automatizat și pregătit de astrofotografie.

Publicul va putea testa o experiență unică în realitatea virtuală. Simularea în VR începe cu decolarea navetei Apollo 11 și urmărește toate etapele zborului. Pentru cei care n-au experimentat realitatea virtuală până acum, zborul cu modulul Eagle va fi cu siguranță memorabil, cu atât mai mult cu cât vor putea spune la final că au pus piciorul pe lună odată cu Neil Armstrong!

De la ASTROFEST 2019 by Știință&Tehnică nu vor lipsi, desigur, nici experimentele științifice. În prim plan va fi Atelierul de astronomie, dezvoltat special pentru a fi pe înțelesul tuturor, însă multe alte experimente așteaptă să fie descoperite la eveniment.

Întâlnire cu Dorin Dumitru Prunariu și spectacole pe scenă

Se împlinesc 38 de ani de la marea aventură spațială românească – misiunea Soyuz 40. Despre aceasta, dar și despre multe altele va povesti la ASTROFEST2019 by Știință&Tehnică  singurul cosmonaut român – Dorin Dumitru Prunariu. Împreună cu acesta, va urca pe scenă și jurnalistul Alexandru Mironov. Cei doi vor discuta despre ce ne rezervă viitorul în spațiu, despre perspectiva mutării pe alte planete și despre zborul cosmic.

ASTROFEST2019 by Știință&Tehnică va cuprinde și spectacole pentru copii, un concurs de cunoștințe de astronomie pentru cei mici, prezentări de roboți și imprimante 3D, o întâlnire cu animatorii celei mai premiate platforme educaționale din România – www.kidibot.ro  și multe jocuri interactive.

La toate activitățile intrarea este liberă!

 

Descopera mai jos programul evenimentului:

16:00 – 22:00 – Standuri deschise pentru experimente, imprimare 3D, prezentări

16:00 – 19:00 – Observații astronomice la Soare, prin telescop solar

21:00 – 22:30 – Observații astronomice prin telescop

Program pe Scena ASTROFEST 2019

17:00 – 18:00 – SciKids+Profesorul Trăsnit. Invitat special Cristian Român

18:00 – 19:00 – Concursuri de cultură general din astronomie cu Cătălin Beldea

19:00 – 20:00 – Urcă pe scenă invitatul special, cosmonautul Dumitru Prunariu, împreună cu senior-editorul Știință&Tehnică, prof. Alexandru Mironov

20:00 – 22:00 – Muzică electronică și proiecții de filme NASA

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.