Propulsăm viitorul ! Cea mai spectaculoasă inovație a unui tânăr, premiată cu 10.000 lei

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Salonul Auto București & Accesorii lansează concursul de idei inovative pentru industria automobilelor intitulat ‘Propulsăm viitorul !’  Cea mai impresionantă invenție din domeniu va fi răsplătită cu o bursă în valoare de 10.000 de lei, oferită în cadrul celui mai reprezentativ eveniment dedicat industriei auto din România.

Din 1 octombrie 2016, tinerii cu vârste cuprinse între 18 si 35 de ani se pot înscrie în concurs, trimițând pe adresa de email [email protected] prezentarea invenției sau a inovației, un CV și o scrisoare de intenție care să cuprindă motivația participării la concurs. Înscrierile se vor termina pe 20 octombrie, urmând ca toate proiectele să fie  evaluate de o comisie formată din experți în domeniul auto. Câștigătorul bursei în valoare de 10.000 lei va fi anunțat pe data de 25 octombrie.

Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Auto București & Accesorii se desfășoară în perioada 20 — 30 octombrie, la Romaero Băneasa. Pe o suprafață de peste 25.000 mp vizitatorii vor putea admira premierele și noutățile din domeniul auto, precum și tehnologiile de ultimă generație. Salonul Auto București & Accesorii 2016 este un eveniment susținut de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) și Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin Senatul Științific susține de peste 20 de ani cercetarea și inovarea în rândul tinerilor în toate domeniile de activitate.

Mai multe detalii despre concurs și regulament pe: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2016/09/bursa-sab-propulsam-viitorul/

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.