Mircea Dumitrescu

La prima vedere un copil obișnuit, căruia îi place să se joace cu maşinuţele şi cu copiii de vârsta lui, să descopere mereu lucruri noi şi să … cânte la vioară.
Mircea Dumitrescu are doar 12 ani, însă la concursurile la care participă, intră în competiţie cu tineri de peste 20 de ani. Şi de cele mai multe ori câştigă acele concursuri. Despre el profesorii spun că „nivelul la care Mircea interpreteaza este unul academic”. Nu e deci de mirare că i se spune “Micuţul Paganini”. De fapt, la un important concurs din Italia, în competiţie cu tineri veniţi din atâtea alte ţări, Mircea a luat locul I, cu un program de …Paganini! Talentul şi dăruirea cu care cântă, de fiecare dată, au fost argumentele care au justificat de fiecare dată renumele de “Micuţul Paganini”.

Studiază vioara de la 5 ani. În ultimii 7 ani, vioara i-a devenit cea mai bună prietenă a reuşit să cânte pe multe din marile scene ale Europei, la Hamburg, Munchen sau Milano, ca să dăm doar câteva exemple. La concursurile internaţionale a obţinut 27 de locuri întâi şi nu mai puţin de 8 premii întâi absolute! La numai 12 ani!

Iar în curand, un alt vis, poate prea mare pentru un copil atât de mic, este pe cale să i se împlinească: pe 26 iulie 2010 va cânta la Milano, ca solist al renumitei orchestra “Clasica Filarmonica Armonia” din Milano. Şi vă repet: are doar 12 ani. Şi i se spune “Micuţul Paganini”.

Toate acestea au fost realizate de tânăr şi familia sa prin multiple sacrificii.

Fundaţia Dan Voiculescu este, din 2008, alături de acest “copil minune”. Mircea beneficiază de întreg suportul necesar, prin programul de burse sau prin asigurarea fondurilor necesare participării la concursurile internaţionale. Şi va continua să-i fie alături şi mai departe. Având credinţa că într-o bună zi “micuţul Paganini” va deveni Marele Mircea Dumitrescu.

[oqeygallery id=82]

Fotografii Dan Marinescu/FDV, arhiva personala Mircea Dumitrescu

Recital Mircea Dumitrescu împreună cu renumita orchestră “Clasica Filarmonica Armonia” din Alexandria, formata 50 de instrumentişti – 28 iulie 2010


Mircea Dumitrescu la vioara și dna.prof. Smaranda Ilea la pian interpretând “Mic marș vienez” de Fritz Kreisler

Mircea Dumitrescu la vioara și dna.prof. Smaranda Ilea la pian interpretând “Nocturna” de Ceaikovski.

Mai multe înregistrări și informații despre Mircea Dumitrescu pe BLOGUL LUI.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.