Lista celor admiși la cursurile anului educațional 2013-2014

Perioada de evaluare pentru cursurile noului an educațional s-a încheiat. Mai jos puteți vedea listele cu cei admiși la cursurile organizate în acest an de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Cursuri an educațional 2013-2014

Cursurile organziate de Fundația Dan Voiculescu sunt gratuite, nu se percepe nicio taxă de participare. Datorită numărului mare de solicitări, elevii care nu s-au putut înscrie în perioada 1 – 22 septembrie 2013,  se pot înscrie până la finalul lunii octombrie.

Pentru a vedea lista completă vă rugăm să dați click pe cursul la care ați susținut evaluarea:

ENGLEZĂ

ARTE VIZUALE

PICTURĂ PE APĂ

ARTĂ FOTOGRAFICĂ

SCRIERE CREATIVĂ

MODELAJ CERAMICĂ

DEZVOLTARE PERSONALĂ PRIN TEATRU

ATELIERE CREATIVE (quilling și origami)

DEZVOLTARE EMOȚIONALĂ PENTRU COPIII DE VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ

Cursurile vor începe pe data de 2 octombrie 2013 și se vor desfășura la sediul Fundației Dan Voiculescu.

PROGRAMUL CURSURILOR POATE FI VĂZUT AICI

Cei selectați pentru a participa la cursuri, vor depune la sediul fundației, în termen de o săptămână de la data afișării rezultatelor, un dosar cu următoarele documente: copie certificat naștere/CI, copii diplome, CV, situație școlară, recomandări din partea profesorilor de specialitate.

Mai multe detalii despre selecție puteți obține la numărul de telefon 031.425.58.83 sau la adresa de e-mail: [email protected].

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.