hotnews.ro – Matei Bucur Mihăescu, pianist, compozitor si dirijor la 16 ani

Joi, 14 aprilie 2011, începând cu ora 19.00, foaierul Teatrului National de Operetă “Ion Dacian” va găzdui primul concert din cadrul Stagiunii CAMMERATA, sustinută de Matei Bucur Mihăescu – supranumit „micul Bach al României” – si orchestra sa, CAMMERATA. Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, evenimentul va beneficia de prezenta unui invitat de seamă, în persoana muzicologului Vasile Donose.

Prezent pentru prima dată într-o triplă ipostază de pianist, compozitor si dirijor, Matei Bucur Mihăescu este recunoscut ca un fenomen – un talent muzical complex. A compus peste 80 de lucrări de muzică clasică, a înregistrat trei CD-uri în interpretare proprie iar talentul său a impresionat muzicieni de renume internațional. Tânărul este recunoscut ca fiind un geniu pentru creaţiile sale, dar şi pentru modul în care interpretează. Repertoriul său pianistic acoperă peste 400 de ani de muzică cuprinzând lucrări cu stiluri variate şi cu grad ridicat de dificultate din creaţiile compozitorilor clasici, moderni şi contemporani.

În cadrul acestei stagiuni, Matei Bucur Mihăescu va sustine împreună cu orchestra CAMMERATA, o serie de concerte camerale, din programul cărora vor face parte, în exclusivitate, piese compuse de tânărul supranumit „micul Bach al României”.

Alături de Matei Bucur Mihăescu vor evolua tineri muzicieni, elevi si studenti talentati, membri ai orchestrei CAMMERATA, fondată de Matei Bucur Mihăescu în anul 2008. În cadrul Stagiunii CAMMERATA îsi mai dau concursul: cvartetul MATEO, înfiintat de Matei Bucur Mihăescu, deosebit de apreciat de la prima aparitie, atât pentru formula instrumentală (clavecin/pian, flaut, oboi, fagot) cât si prin repertoriul original abordat, precum si alti solisti instrumentisti si vocali. De fiecare dată, dirijorul orchestrei va fi Matei Bucur Mihăescu.

Matei Bucur Mihăescu este bursier al Fundatiei Dan Voiculescu si membru al Clubului de Excelentă.

Următoarele concerte din cadrul  Stagiunii CAMMERATA  vor  avea loc în zilele de 20 mai si 9 iunie a.c., începând cu orele 19.00, în foaierul Teatrului National de Operetă “Ion Dacian”. Intrarea la toate cele trei concerte se va face pe bază unei invitatii, care poate fi solicitată, în prealabil, la numerele de telefon: 0758.30.30.32 sau 031.425.58.82.

Stagiunea, care îl prezintă pe tânărul muzician Matei Bucur Mihăescu, este organizată de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Teatrul National de Operetă “Ion Dacian”.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.