Ediția a III-a a Concursului de Tinere Talente ”Magic Voice by BIBI” și-a desemnat câștigătorii

Pentru o seară, competiția talentelor s-a mutat în ”Grădina Valorilor Românești”, iar cele mai bune voci au urcat pe scena Concursului de Tinere Talente ”Magic Voice by BIBI”. Prin participarea la acest concurs, copiii cu voci excepționale au demonstrat că sunt pregătiți pentru performanțe superioare în domeniul muzical, ajutați de talent și prin multă muncă.

Ajuns la ediția a III-a, la Concursul de Tinere Talente ”Magic Voice by BIBI” au participat 20 de copii talentați din București, Galați, Giurgiu și Craiova. Acesta s-a adreseat copiilor și tinerilor cu vârsta între 5 și 18 ani și a fost împărțit pe două categorii: Categoria A, pentru copii cu vârsta între 5 și 13 ani și Categoria B, pentru copii cu vârsta între 14 și 18 ani.

Valoarea concursului a crescut mult în acest an, datorită nivelului de pregătire a concurenților și a juriului format din profesioniști desăvârșiți. Au fost compoziții muzicale foarte grele, interpretate impecabil. Alegerea celor mai buni a fost o misiune dificilă, pentru că toți participanții au vrut să demonstreze că sunt cei mai buni.

Chiar dacă nu toți au primit premii, participarea la Concursul de Tinere Talente ”Magic Voice by BIBI” a fost o experiență extraordinară și o șansă de a se afirma la un concurs care a devenit o rampă de lansare pentru copiii talentați.

Concursul de Tinere Talente ”Magic Voice by Bibi” a fost lansat în 2017 și este organizat în colaborare cu cea mai iubită artistă a momentului din rândul tinerilor, BIBI (Bianca Mihaela Lixandru) care, la doar 16 ani are deja milioane de fani. Bianca s-a remarcat încă de la 6 ani, participând la numeroase concursuri,  emisiuni și proiecte de divertisment pentru copii. De la 12 ani are propriile melodii, face canto, pian, compune și dublează seriale de desene animate. Visează să ajungă la succesul cântăreţei Mariah Carey. Lansat în 2016, single-ul „Ciocolata” a strâns, până acum, peste 40 de milioane de vizualizări.

Câștigătorii au fost răsplătiți cu premii în bani, materiale educaționale, dar și diplome și premii speciale, oferite de sponsorii noștri: Oriflame România, Alka și Editura Litera!

Concursul de Tinere Talente ”Magic Voice by BIBI” face parte din programul de concursuri de talente al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Câștigătorii ediției a III-a a Concursului de Tinere Talente ”Magic Voice by BIBI” sunt:

Trofeul  ”Magic Voice by BIBI” – GEORGIANA MARIA RĂDUCANU

Premiul I – ȘTEFAN DAVID

Premiul II – MĂRGEAN ANA-MARIA

Premiul III – MEDELEANU MARIA

Premii speciale:

Premiul Juriului – IONESCU MARA

Premiul pentru prezenta scenică – NIȚĂ ROXANA și IONIȚĂ ANA-MARIA

Premiul pentru creativitate – HÎRȘULESCU RIANA și GRECAN DENISA

Premiul pentru originalitate – RADU IOANA și PASCHALACHE PATRICIA

Premiul ”AVA” – IONESCU MARA

Pemiul ”Xandra” – ȘTEFAN DAVID

Premiul ”Atelierul de Voce” – GEORGIANA MARIA RADUCANU

 

Membrii Juriului:

AVA (Andreea Avarvari) – Este un artist original, care a colaborat cu nume sonore din muzica romanească, precum: Loredana Groza, Delia, Andra, Feli, Damian Drăghici, Alex Velea, Antonia, Giulia etc. Andreea compune piese și predă și cursuri de canto.

Anișoara Balmuș – Cântăreața, profesoar de muzică la Atelierul de Voci și Muzică Loredana Groza, este membru backing vocals al Loredanei Groza.

Xandra – Este membră a Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, din anul 2008 și este una dintre artistele îndrăgite din România! Până acum a obținut peste 80 de trofee naționale și a fost finalista 3 ani la rând la Concursul Eurovision.

BIBI – Cea mai iubită artistă a momentului în rândul tinerilor. La 16 ani are deja milioane de fani. De la 12 ani are propriile melodii, face canto, pian, compune și dublează seriale de desene animate. În 2016 a lansat single-ul “Ciocolata”, care a strâns, până acum, peste 40 de milioane de vizualizări.

 

 

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.