Dezbate România

Cinci tineri și-au adjudecat marele premiu de 1.000 de euro pentru oratorie

Cinci tineri talentați și-au luat ipostaza de oratori în serios atunci când s-au înscris la concursul ”Dezbate România”, și au fost recompensați pentru talentul și efortul lor cu marele premiu în valoare de 1.000 de euro. Competiția, ajunsă la ediția a VIII-a, este organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Fotografii: Dan Marinescu/FDV

În cadrul festivității care a avut loc pe 11 aprilie la sediul fundației, tinerii au primit premiul cu entuziasm și recunoștință, încrezători în capacitatea acestui tip de concurs de a-i dezvolta profesional, prin dobândirea unor calități oratorice necesare oricărei profesii practicate la un anumit nivel.

Cultura dialogului cu un public dat, stimularea simțului replicii, construcția logică a argumentului sunt doar câteva dintre abilitățile pe care tinerii le pot dobândi și exersa în cadrul concursului ”Dezbate România”.

Temele sunt variate, acoperind subiecte de interes național și local, idei și concepte de import intelectual, relevante pentru cadrul instituțional democratic românesc. Tema Capitalul uman este mai important decât capitalul financiar”, cea care le-a adus 1.000 de euro celor cinci tineri studenți înscriși la facultățile din cadrul Academiei de Studii Economice, a fost intens dezbătută în finală.

Motivul principal pentru care am ales să particip la acest concurs de dezbateri este faptul că știam încă de la început că va reprezenta o oportunitate să ies din zona mea de confort și să învăț ceva nou. Așteptarea pe care am avut-o inițial s-a materializat în cea mai mare măsură, iar asta pentru că, în cadrul acestui concurs, am avut ocazia să îmi exprim opinia și argumentele cu privire la subiectele importante dezbătute la nivel național. Ca urmare, atât conceptul de dezbatere cât și, implicit, acest concurs sunt oportunități foarte utile pentru orice elev sau student, pentru a putea învâța să își expună și să își susțină argumentat ideile, consideră Robert Grecu

Concursurile de debate sunt încă o resursă importantă pentru evoluția tinerilor din societatea actuală. Un astfel de concurs te ajută să îți dezvolți abilități de comunicare și îți antrenează gândirea critică și spiritul democratic în exprimarea de opinii. Astfel, decizia de a participa la acest concurs a fost ușor de luat pentru mine și sunt sigur că va fi la fel și pentru viitorii participanți ce își doresc mai mult de la evoluția lor”, afirmă Gabriel Oprea

Am luat decizia de a participa la acest concurs de dezbatere datorită căpitanului nostru Alexandru Vlad. Mi s-a părut o oportunitate grozavă pentru a-mi testa limitele. Consider că acest concept de dezbatere contribuie la dezvoltarea spiritului analitic, gândirii critice și, nu în ultimul rând, la  dezvoltarea capacității oratorice, calități ce sunt imposibil de dobândit prin intermediul facultății din care faci parte, declară Alexandru Timcea

Dezbaterile sunt una dintre cele mai mari pasiuni pentru mine. Astfel, în momentul în care am auzit despre o astfel de competiție, am știu că trebuie să particip. Dezbaterile sunt principalul instrument prin care  ne dezvoltăm simultan spiritul critic, oratoria, modul în care ne păstrăm mintea deschisă când vine vorba de idei ce nu ne aparțin și multe alte abilități esențiale pentru studenții din societatea actuală. A fost o experiență extraordinară și mă bucur că am putut să o trăiesc alături de prietenii mei, prieteni cu care am format o echipă minunată!”,concluzionează Alexandru Vlad

„Dezbate România” se desfășoară sub forma rundelor de dezbateri la care pot participa studenţi cu vârsta maximă de 30 ani, polarizate în două echipe care vor argumenta calitativ în sprijinul sau împotriva ipotezei propuse spre dezbatere. Organizat sub forma unui concurs, „Dezbate România” încurajează gândirea critică, capacitatea de analiză și sinteză și spontaneitatea creativă în rândul studenţilor. Prin intermediul acestui concurs, Fundația Dan Voiculescu şi-a propus să creeze un for în care vocile tinere să îşi poată exprima inteligenţa, creativitatea şi viziunea.

„Dezbate România” este un proiect iniţiat și susținut de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Fischer International și Editura Litera.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.