Dacă ai 18 ani, poți primi bilete de tren gratuite, să vizitezi Europa

În această săptămână au început înscrierile pentru programul DiscoverEU, prin care tinerii care vor împlini 18 ani, până la data de 1 iulie 2018, pot primi bilete de tren gratuite, pentru a vizita statele din Uniunea Europeană. Aceștia vor putea călători gratuit cu trenul, în mod individual sau într-un grup de maximum 5 persoane, având șansa să înțeleagă mai bine diversitatea Europei, să profite de bogăția sa culturală, să își facă noi prieteni și să își formeze o idee despre identitatea lor europeană.

Pentru a înlesni accesul spre cât mai multe țări, participanții vor putea, în cazuri speciale, să utilizeze și alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul, sau, în mod excepțional, avionul. Acest lucru va garanta că tinerii care locuiesc pe insule sau în regiuni izolate ale UE vor avea și ei șansa să se poată înscrie în acest program.

Până pe 26 iunie ora 12:00 CEST, tinerii își pot depune candidatura aici, pentru prima etapă a acestui program, care se va derula pe o perioadă de 4 luni, începând cu luna iulie a acestui an, până la sfârșitul lunii octombrie și care va permite unui număr de cel puțin 15.000 de tineri să redescopere propriul continent. Dintre aceștia, circa 750 dintre beneficiari vor fi din România.

Comisia Europeană intenționează de dezvolte acest program, printr-o nouă rundă de înscrieri, care va pune la dispoziție cel puțin 5 000 de bilete, prevăzută să înceapă în toamna anului 2018. Propunerea se regăsește deja în următorul program Erasmus. Dacă Parlamentul European și Consiliul convin cu privire la propunere, un număr suplimentar de 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 de ani vor putea călători între 2021 și 2027, având disponibil un buget de 700 milioane de euro.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.