CRONICA ROMÂNĂ: “Grădinile lui Akademos” în Parcul Copilului din Bucureşti

Articol publicat în Cronica Română pe 11 iunie 2010

Ieri, Fundaţia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României a inaugurat complexul statuar “Grădina Valorilor Româneşti”, amplasat în incinta Parcului Copilului din sectorul 4.
Lansarea parcului tematic “Grădina Valorilor Româneşti” a avut loc în prezenţa unor importanţi oameni de cultură, scriitori, actori, personalităţi marcante ale vieţii artistice româneşti şi ale vieţii politice: preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, vicepreşedinţii Marius Sala, Cristian Herea, academicienii Eugen Simion şi Augustin Buzura. La eveniment au participat, în memoria predecesorilor lor, urmaşi ai celor 76 de “români esenţiali”, personalităţi semnificative ale istoriei şi culturii naţionale.
Momentul tăierii panglicii inaugurale a fost oficiat de primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi preşedintele fondator al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prof. univ. dr. Dan Voiculescu. Gazda evenimentului a fost actorul Eusebiu Ştefănescu. Dintre urmaşii “valorilor româneşti” imortalizate în bronz în Parcul Copilului, au luat cuvântul doamna Mitzura Arghezi, fiica poetului, Alexandru Preda, fiul autorului “Moromeţilor”, şi domnul Mirea Ciumară, în numele Fundaţiei “Corneliu Coposu”. Primarul Cristian Popescu Piedone a precizat că proiectul este unul deschis, în “rotonda” valorilor neamului (de fapt un fel de spirală amintind de grădinile lui Akademos) urmând să işi găsească locul şi alte personalităţi. Academicianul E. Simion, şeful secţiei Literatură a Academiei, şi-a permis câteva sugestii pentru viitoare busturi: Marin Sorescu, Ion Slavici, Bacovia. “Grădina Valorilor Româneşti” găzduieşte un ansamblu statuar unic, la care lucrările efective au început anul trecut, autorul fiind unul singur, arhitect bursier al Fundaţiei Dan Voiculescu. Dintre cele 76 de personalităţi excepţionale – considerate dupa o percepţie subiectivă repere ale istoriei, culturii şi identităţii naţionale – cel mai nou reprezentat este ziaristul Mile Cărpenişan, decedat anul acesta, la al cărui bust vizitatorii au depus buchete de flori.
“Grădina Valorilor Româneşti” se doreşte a fi ceva mai mult decât un spaţiu cu localizare geografică şi mai mult decât un parc, într-un oraş mereu neliniştit. Într-o lume care pare că şi-a pierdut valorile, care pare să işi fi pierdut criteriile (după cum subliniau toţi distinşii invitaţi la inaugurare), proiectul propune un sistem de valori şi un set de repere care să ne amintească nu doar cine am fost, ci şi cum şi cine ar trebui sa fim.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.