Copiii învață să protejeze planeta

Peste 300 de elevi de la Școala Gimnazială 41 și Școala Gimnazială 23, înscriși în proiectul ”Școala, prietenul tău de azi și de mâine”, derulat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, au primit, la final de an școlar, vizita lui Freddy, vedeta campaniei de educație ecologică ”Plastic sau Planetă”. Proiectul ”Școala, prietenul tău de azi și de mâine” are ca obiectiv principal prevenirea abandonului școlar, prin realizarea de activități integrate care implică elevii, părinții și cadrele didactice. Acest proiect răspunde unei probleme tot mai acute care afectează societatea românească atât la nivel urban cât și la nivel rural – părăsirea timpurie a școlii.

Copiii au avut astfel ocazia să se alăture campaniei ”Plastic sau Planetă”, care a avut un mare succes în rândul copiilor și tinerilor, încă de la lansare, semn că generațiile care vin au  înteles că reciclarea este esențială pentru viitorul lor, iar misiunea lor este să dea mai departe o planetă mai curată.

Ca de fiecare dată, Freddy, vedeta acestei campanii, mascota seriei “Our World” de la National Geographic Learning, i-a învățat pe cei mici ce înseamnă și cum se face colectarea selectivă a deșeurilor și importanța reciclării.

Pentru elevii înscriși în proiectul ”Școala, prietenul tău de azi și de mâine”, finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, a fost o întâlnire distractivă, dar și educativă. Proiectul dezvoltat de Fundatia Dan Voiculescu a avut ca scop implicarea, prin joacă, a copiilor din medii defavorizate, în activități extrașcolare, cu un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității acestora.

Este un proiect care aduce școala mai aproape de copii, grupul țintă a constat în copii și elevi din medii dezavantajate, cu copii și elevi care locuiesc în afara Bucureștiului, care au posibilități materiale mai puțin satisfăcătoare. În acestă alternativă educațională se reușește să se aducă școala mai aproape de sufletul copiilor și se dezvoltă pe latura emoțională foarte bine”, a declarat Liliana Toderiuc, Inspector General Adjunct – București.

Campania-Concurs ”Plastic sau Planetă?” este un program de educație de mediu și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani și are scopul de a promova importanța reciclării și de a educa interesul acestora pentru protejarea planetei. Acțiunea este organizată de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Centrul de Carte Fischer International.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.