Consilierea vocațională – metoda care îi ajută pe tineri să își aleagă o carieră potrivită

”Procesul de consiliere vocațională este unul complex care începe cu autocunoașterea și continuă cu descoperirea resurselor de care dispune fiecare”, ne-a declarat, într-un interviu, psihologul Florentina Negrescu, coordonatorul cursului de Consiliere Vocațională, din cadrul ”CLUBULUI DE EXCELENȚĂ”.

Este necesară consilierea vocațională la tineri?
Din practica mea cu copiii și adolescenții am observat cât de mult îi ajută cursurile de dezvoltare personală, urmate de cele de consiliere vocațională. Astfel au posibilitatea să afle mai multe despre ei, despre ceea ce îi definește ca persoane independente, care le este sistemul de valori și credințe și ce pot face pentru a schimba ceva din comportamentul sau modul lor de gândire, dacă li se pare că nu este adecvat.

Consilierea vocațională este foarte importantă în condițiile în care adolescenții la terminarea liceului au nevoie să-și cunoască resursele personale și abilitățile astfel încât să se poată orienta către acele specializări universitare care să corespundă profilului de personalitate și vocațional personal.

Orice tânăr are nevoie de consiliere vocațională sau doar unii dintre ei?
Când vorbim despre orientare vocațională ne gândim în primul rând la elevii de liceu, dar nu trebuie pierdut din vedere că și elevii de gimnaziu au de luat decizii în ceea ce privește viitorul lor, în momentul în care trebuie să aleagă un anumit traseu școlar.

Procesul de consiliere vocațională este unul complex care începe cu autocunoașterea și continuă cu descoperirea resurselor de care dispune fiecare, care pe lângă aceste două axe principale, investighează și ariile de comunicare, de informare asupra ofertei educaționale și profesionale, de gestionare a timpului, de însușire a procesului de luare a deciziilor și stabilirii de obiective, de evaluare a rezultatelor unei acțiuni.

Care sunt cele mai importante 3 beneficii pe care le au tinerii care participa la cursurile de consiliere vocațională?
Pentru cei care parcurg întregul proces avantajul este acela că vor fi în măsură să ia decizii de alegere a traseului educațional și apoi profesional în mod conștient, ținând cont de propriile nevoi și resurse fără a se lăsa influențați de cei din afără (fie ei familie, prieteni, profesori). Pentru a lua aceste decizii mai întâi trebuie să se cunoască pe ei, să-și identifice punctele forte și punctele slabe, să fie conștienți de ce resurse și abilități dispun și ce anume mai au de îmbunătățit.

Pentru a lua deciziile corecte trebuie să te cunoști foarte bine și pentru asta este nevoie de timp

Care este vârsta la care poți conștientiza cu adevărat ce profesie ți se potrivește și care sunt factorii care te pot influența în găsirea drumului în viață?
Nu există o vârstă prestabilită pentru a deveni conștient care este traseul educațional și profesional, pentru fiecare acest lucru se întâmplă diferit. Există însă două momente când trebuie luate decizii referitoare la traseul pe care cineva vrea să-l urmeze: alegerea liceului și alegerea facultății.
Consilierea vocațională ar trebui să fie o disciplină obligatorie în școli?
Pentru a lua deciziile corecte trebuie să te cunoști foarte bine și pentru asta este nevoie de timp și de îndrumare specializată, lucru care s-ar putea realiza dacă o consilierea vocațională ari fi posibilă în cadrul sistemului de învățământ.

Prin acest curs adolescenții își descoperă profilul de personalitate și cel vocațional

Cât durează procesul de consiliere vocațională?
Consilierea vocațională este un proces complex si se desfășară pe parcusul unui an școlar.
Dacă participi la consiliere vocațională înseamnă că poți avea o carieră de succes?
Atunci când ajungi să știi ce poți și ce îți place să faci este simplu să decizi către ce să te îndrepți. De multe ori însă, deciziile sunt luate ținând cont de ceea ce își doresc părinții pentru ei și nu de ceea ce vor copiii cu adevărat. Așa se poate ajunge la situația în care un copil urmează un traseu educațional care nu i se potrivește; există cazuri în care după ce au urmat o facultate la insistențele părinților, odată ajuns să profeseze constată că nu îi place ceea ce face și decide să o ia de la capăt, de data asta tinând cont de interesele sale.

Care sunt obiectivele acestui curs?
În urma parcurgerii cursului de consilere vocaționala, participanții obțin următoarele beneficii:
• vor obține informații despre opțiuni educaționale și profesionale
• obținerea unor abilități de luare a unor decizii în concordanță cu aptitudinile personale și realitățile sociale
• dezvoltare personală prin mai buna cunoaștere a propriilor capacități, resurse personale și a competențelor
• vor afla ce domeniu profesional li se potrivește.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.