Concurs de mărţişoare la City Mall

Zeci de copii au participat pe 27 februarie la concursul “Cel mai original mărţişor ecologic”, organizat de Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu, în incinta Complexului comercial City Mall, din sectorul 4, Bucureşti. 

Aproape nimeni nu-şi mai aminteşte legenda mărţişorului sau doar nostalgicii mai păstrează acest obicei. Însă pentru cei mici, 1 martie a rămas un motiv de bucurie.
Sau cel putin pentru unii dintre ei, cel puţin pentru cei care au preferat să-şi confecţioneze în acest an propriile mărţişoare.

Ar fi putut cumpăra de la zecile de tarabe din Bucureşti un mărţişor, sau mai multe. Identice, mici stereotipuri atârnate de un şnur. Dar ei au preferat să-l realizeze singuri: nu a fost nevoie decât de puţină răbdare, un strop de imaginaţie, cele două mâini dibace şi gând bun.

Cu ajutorul profesorului departamentului de arte vizuale din cadrul Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu, cei mici au transformat obiecte mici, precum nasturi, mărgele, boabe de fasole, bucăţi de material, scoici, flori uscate sau simple fragmente de lut modelate şi colorate de ei, în simbolori ale primăverii.

Toate creaţiile au participat la concursul “Cel mai original mărţişor ecologic” iar cele mai bune au fost răsplătite cu premii!

Castigatorii au fost:

1. Vasilescu Maria, 12 ani

2. Georgescu Agatha, 9 ani

3. Guleş Elena, 9 ani

Premiul pentru cel mai original mărţişor a fost câştigat de Ilona Colesnic, 6 ani.

Pentru că dincolo de obiectul în sine, mărţişorul are o semnificaţie în sine, în cadrul aceluiaşi eveniment, un grup de profesori de la Şcoala nr.93 “Emil Racoviţă” din Bucureşti au organizat cadrul în care actorul Adrian Păduraru, cu ajutorul unor studenţi de la actorie, au pus în scenă legenda mărţişorului.

ANUNŢ CONCURS 25 februarie 2010

Ai între 5 şi 15 ani şi vrei să fii chiar tu creatorul podoabelor de primăvară ?
Poţi cumpăra un mărţişor. Sau mai multe mărţişoare. Identice, mici stereotipuri atârnate de un şnur. Sau îl poţi face tu însuţi. Şi în felul ăsta să dai semnificaţie gestului. Nu ai nevoie decât de puţină răbdare, un strop de imaginaţie, cele două mâini şi gând bun. De restul ne ocupăm noi.

Participă şi tu la concursul “Cel mai original martisor ecologic”!
VINO la atelierele de creaţie ce vor avea loc sâmbătă, 27 februarie, între orele 18:00 şi 20:00, la City Mall! Profesorul departamentului de arte vizuale din cadrul Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu te va învaţă cum poţi transforma mici obiecte, în simboluri ale primăverii!  
Cele mai originale mărţişoare vor fi premiate! Informaţii suplimentare la tel.031.425.58.82 sau 0758.30.30.32, la e-mail [email protected] sau pe messenger id: fundatiadanvoiculescu

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.