Celebrarea copilăriri prin artă

Ziua de 1 iunie este un prilej de sărbătoare pentru toți copiii și părinții din întreaga lume. A fost o zi plină de surprize și pentru copiii de la Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu, care au participat la Kid’s ArtFest, un eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București și Centrul de Carte Fischer International. Pe lângă activitățile lor preferate, copiii s-au bucurat și de dulciuri, jocuri și cărți, tocmai bune pentru a întâmpina vacanța de vară.

Scopul proiectului a fost atât acela de a elogia cea mai frumoasă perioadă a vieții, copilăria, dar și de a valorifica abilitățile artistice și creative ale copiilor de toate vârstele. Astfel copiii și-au putut demonstra talentul și îndemânarea, în cadrul unor ateliere de pictură, poezie, meșteșug, actorie, lectură creativă sau pictură pe apă.

În același timp, a fost și un prilej pentru copii de a descoperi lumea minunată a cărților sau de a face cunoștință cu Freddy, mascota ”Our World” de la National Geographic Learning, care i-a provocat la un concurs.

În cadrul evenimentului au fost premiați și micuții care au participat la ultima ediție a Concursului Național Olimpiadele Preșcolarilor și au obținut rezultate foarte bune. Aceștia au fost răsplătiți cu diplome și premii, dar și-au făcut și prieteni noi,  bucurându-se din plin de această zi de sărbătoare, alături de copiii de la Clubul de Excelență.

La Kid’s ArtFest fericirea a fost molipsitoare și, pentru câteva ore, invitații au pășit cu toții în lumea fermecată a copilariei, plină de zâmbete și bucurie!

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.