Categorie: Un talent aparte

Bianca Lixandru, Bianca Olteanu și Elena Petcu

Cele trei tinere, înzestrate cu aptitudini muzicale, membre ale Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu, au câștigat noi premii la cea de-a X-a ediție a Festivalului național de interpretare a cântecelor de iarnă pentru copii “Flori de gheață”. La categoria 9-12 ani, Trofeul a fost câștigat de Bianca Lixandru (9 ani) cu piesa “Aștept […]

Mai multe

Mircea Gogoncea: tânăr chitarist român de renume mondial

Astăzi debutează, la Cáceres, în Spania, cea de-a VII-a ediţie a concursului internaţional de chitară clasică „Norba Caesarina”. Anul acesta, printre membrii juriului se află şi tânărul român Mircea Gogoncea, bursier al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Mircea Gogoncea a fost desemnat câştigător al ediţiei din 2010 a concursului, reuşind atunci să impresioneze în egală măsură […]

Mai multe

Ionuţ Budişteanu

Este câştigătorul marelui premiu la cea de-a doua editie a salonului de inventii INVENTIKa pentru Tineri 2011. Lucrarea premiată se numeşte “Brain Computer Interface” şi reprezintă un soft care controlează calculatorul cu ajutorul gândirii. Pentru aceeaşi lucrare, Ionuţ a primit încă două premii speciale: unul din partea Juriului Internaţional care a evaluat toate invenţiile prezente în acest an la Inventika […]

Mai multe

Bianca Lixandru

Bianca Lixandru, membră a Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu, a câștigat trofeul festivalului Național de muzică pop „President Kids Music”. În cadrul concursului, ea a interpretat piesele: „Voi cânta pentru mileniul III” și „Mama e un înger sau o stea”  şi a impresionat juriul format din: Larisa Avram, Claudiu Filip, Geta Nicolae, Cristian Alivej, […]

Mai multe

Bianca Lixandru

În perioada 1-3 septembrie, la Băile Felix, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național de muzică ușoară pentru copii “Suflet de stea”. Dintre cei 200 de copii înscriși, au intrat în concurs cei  mai talentați 50 de copii, printre care s-a numărat și Bianca Lixandru, în vârstă de numai 9 ani, membră […]

Mai multe

Andreea Olariu

După ce a cucerit Italia, Andreea Olariu a cucerit şi juriul Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia. De fiecare dată când urcă pe scenă, ridică sala în picioare. Nu are decât 15 ani şi este deja comparată cu Laura Pausini şi Lara Fabian. Tânăra cântăreaţă a impresionat juriul şi publicul cu interpretarea excepţională a piesei „Ciao, amore, come stai?”, melodie compusă de Marcel Dragomir.

Mai multe

Eusebiu Gafița

S-a întors din Bulgaria, de la Internaţional Festival Art ,,Trixie” cu două premii I, obţinute la secţiunea „Solişti instrumentişti” şi secţiunea „Solişti vocali”, dar şi premiul special al juriului. Calităţile artistice ale băiatului de numai 12 ani, vocea, carisma, ţinuta (costum popular autentic) au reuşit să îl pună în valoare în faţa celor aproximativ 300 […]

Mai multe

Daniel Posdărăscu

În luna iulie 2011, Daniel Posdărăscu a obținut performanța de a câștiga două medalii internaționale. La Olimpiada Balcanică de informatică pentru seniori, desfășurată în acest an în România, la Bistrița, Daniel a câștigat medalia de argint. „Sunt mândru de acest premiu. Pot spune că acest concurs a fost cea mai mare provocare de până acum, […]

Mai multe

Mircea Gogoncea

  A câștigat, cu unanimitate de voturi, premiul I la concursul de chitară clasică al celui mai prestigios festival internațional de chitară din Cordoba, Spania. Festivalul reuneste anual cei mai mari chitariști din lume. Multe din numele legendare ale muzicii internaționale au participat la acest festival: Bob Dylan, BB King, Chuck Berry, Garry Moore, Carlo […]

Mai multe

Sergiu Botezatu

Nu întâmplător Sergiu Botezatu a fost supranumit şi “Micul Pavaroti” … Datorită timbrului său vocal şi talentului cu care a fost înzestrat, tânărul solist a câştigat un nou premiu la finele lunii iunie, în cadrul Festivalului Camina, desfăşurat la Piatra Neamţ. Acolo, Sergiu Botezatu şi-a adjudecat trofeul concursului la categoria sa de vârstă (15-17 ani). Melodiile care […]

Mai multe
ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.