Campanie-Concurs pentru responsabilizarea copiilor privind importanța reciclării

În fiecare zi, în întreaga lume, sunt produse și ulterior aruncate peste 100 de milioane de sticle de plastic. Majoritatea ajung fie în gropile de gunoi, fie în ape curgătoare, de unde sunt purtate în apele oceanelor. Acestea au nevoie de 700-800 de ani până încep să se descompună, dezintegrându-se complet abia după circa 1.000 de ani.

Pentru a mobiliza copiii și tinerii să se implice în activități de colectare și reciclare a ambalajelor din plastic, National Geographic Learning, prin Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Centrul de Carte Fischer International, îi provoacă pe aceștia la o Campanie-Concurs inedită. Cei care doresc să participe sunt invitați să conceapă un afiș care să ilustreze tema ”Plastic sau Planetă?”, prin care aceștia trebuie să îi convingă pe cei din jur să recicleze.

Cei care au dat startul acestei campanii sunt elevii clasei I C de la Școala Tudor Arghezi din București. Pornind de la ideea că reciclarea unei singure sticle din plastic poate salva energia care ar putea ține aprins un bec timp de 6 ore, au răspuns provocării și au strând primele PET-uri. Ei au reușit să se mobilizeze și să ofere o lecție valoaroasă despre implicare și responsabilitate.

PET-urile colectate de Clasa Micilor Campioni au fost preluate de către Asociația pentru Dezvoltare Durabilă ”Viitor Plus”, prin programul Recicleta, care promovează atât grija pentru natură, cât și echitatea socială. De aceea, transportul deșeurilor se face fără emisii poluante, cu cargo-triciclete.

Cu această ocazie, Clasa Micilor Campioni a făcut cunoștință cu Freddy, mascota seriei ”Our World” de la National Geographic Learning, care i-a ajutat să pregătească PET-urile pentru preluare și reciclare. Astfel, copiii au învățat și faptul că, pentru a putea fi preluate și reciclate, dozele de PET și ALUMINIU se golesc și se presează.

Campania ”Plastic sau Planetă?” se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani și are ca scop promovarea importanței colectării și reciclării și educarea interesului pentru economisirea resurselor naturale și protejarea planetei.

Eforturile celor care vor participa la concursul ”Plastic sau Planetă” vor fi răsplătite cu premii atrăgătoare, acordate pe categorii de vârstă. Concursul se va încheia pe 31 mai! Detalii și înscrieri pe fundatiadanvoiculescu.ro și cartiengleza.ro.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.