Bursa de 10.000 lei va fi oferită de FDV, pentru a treia oară, în cadrul EUROINVENT

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va oferi, pentru al treilea an consecutiv, bursa de 10.000 de lei dedicată inventatorilor și cercetătorilor din toată lumea. Ceremonia de premiere va avea loc în cadrul EUROINVENT, cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est, care se va desfășura în perioada 17-19 mai 2018, la Palatul Culturii din Iași.

Evenimentul EUROINVENT va fi marcat pe harta internațională prin prezența a peste 400 de invenții din cele peste 20 de țări participante.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partener al evenimentului, va oferi, prin intermediul Senatului Științific, un premiu în valoare de 10.000 de lei pentru acea invenție care convinge prin viziune, utilitate și accesibilitate, contribuind la creșterea standardelor științifice la nivel mondialAcest sprijin financiar este circumscris obiectivului Fundației de cuantificare și sprijinire a capitalulului uman intelectual, tangibil și intangibil. 

În anul 2016, prima husă care încărca telefonul mobil cu energie regenerabilă – fără să mai fie nevoie de curent electric de la o priză – a fost invenția care a convins publicul de valoarea și utilitatea ei în societate, prin efectele pozitive directe asupra utilizatorilor și a mediului. În anul următor, proiectul desemnat câștigător a fost mănuşa mecatronică, un ajutor important venit în sprijinul pacienților afectați de paralizie. Dispozitivul conectat la un computer produce mişcare, prin intermediul electrozilor care se ataşază pe muşchi, ajutând la recuperarea mult mai rapidă a pacienților.

„Forumului Inventatorilor Români EUROINVENT” este un eveniment european de elită în domeniul inovării și cercetării, singurul din România care se desfășoară cu sprijinul IFIA (International Federation of Inventors’ Associations) și WIIPA (World Inventions Intellectual Property Associations).

EUROINVENT promovează creativitatea românească în context european, și a celei europene în context internațional, prin expunerea contribuțiilor instituțiilor academice, a institutelor de cercetare, dar și a inventatorilor individuali.

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.