Au început înscrierile la Conferința National Geographic Learning Day

Sâmbătă 23 martie 2019, începând cu ora 10:00, la Hotel Sheraton din București va avea loc prima ediție a Conferinței National Geographic Learning Day. Conferința este organizată de Fischer International, în parteneriat educațional cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Conferința National Geographic Learning Day prezintă cele mai noi metode de învățare și predare a limbii engleze și tehnici inovatoare, bazate pe experiențe educaționale care reușesc să ”aducă întreaga lume în clasă”, făcând orele de limba engleză extrem de accesibile, atrăgătoare și fascinante.

La eveniment sunt așteptați să participe peste 800 de profesori de limba engleză din întreaga țară. Participarea este gratuită!

Tema primei ediții a Conferinței National Geographic Learning Day este  ”Metode moderne și perspective globale în predarea limbii engleze”.

Evenimentul se va bucura de participarea unor traineri National Geographic Learning, John Hughes și Tim Pearse, precum și a unui remarcabil speaker de pe scena TED Talk, Hetain Patel, care vor discuta despre abordări moderne și demersuri creative în predarea limbii engleze, cum ar fi:

  • Dezvoltarea abilităților de gândire critică
  • Personalizarea procesului de predare
  • Planificarea eficientă a lecțiilor
  • Însușirea cunoștintelor de limba engleză într-un mod entuziast și motivant
  • Studiul independent
  • Limba engleza autentică

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Fischer International susțin formarea continuă a profesorilor și specialiștilor prin organizarea constantă a unor evenimente care au devenit emblematice pentru comunitatea ELT din România.  Fischer International se dedică în totalitate celor implicați în predarea și învățarea limbii engleze, punând la dispoziția acestora cea mai mare varietate de materiale didactice.

Detalii și înscrieri pe cartiengleza.ro și fundatiadanvoiculescu.ro

 

ro_RO

Fii la curent cu noutățile

Fii la curent cu cele mai noi știri! Abonează-te la newsletterul nostru.

Te-ai abonat cu succes la newsletter. Îți mulțumim.