Dezbate România – ediţia a VIII-a


Retorica atent cultivată, argumentaţia bine organizată și construcţia logică au fost intrumentele cu ajutorul cărora dezbaterea s-a transformat dintr-o simplă expresie a divergenţei într-o artă a argumentaţiei.

8 echipe, 32 de participanți, 1.000 de EURO

Organizat sub forma unui concurs, „Dezbate România” încurajează gândirea critică, capacitatea de argumentare și prezentare în rândul studenţilor. Prin intermediul acestui concurs, Fundația Dan Voiculescu şi-a propus să creeze un cadru în care vocile tinere să îşi poată exprima inteligenţa, creativitatea şi viziunea.

Plecând de la situații din viața de zi cu zi, de la probleme care vizează în special tinerii, dezbaterile propuse încearcă să promoveze o cultură a dialogului. Astfel, “Dezbate România” promovează dezbaterile dinamice, într-un cadru non-formal, unde argumentele clare sunt îmbinate cu un discurs convingător. Accentul pus pe modul de susținere al argumentelor, pe spontaneitate și pe creativitate, oferă participanților posibilitatea de a-și dezvolta propriul stil în arta dezbaterilor.

În perioada noiembrie 2016 – martie 2017  va avea loc cea de-a opta ediție a concursului “Dezbate România”. Aceasta se va desfășura sub forma unei serii de patru dezbateri, urmată de două semifinale și dezbaterea finală, la care vor participa studenţi, cu vârsta maximă de 30 ani, din toate mediile universitare, indiferent de anul de studiu sau forma de învăţământ (inclusiv studenții la master). În cadrul fiecărei dezbateri vor exista două echipe, una afirmatoare şi una negatoare care, în funcție de calitatea sa, va argumenta în sprijinul sau împotriva ipotezei propuse spre dezbatere.

ÎNSCRIEREA ÎN CONCURS

Înscrierea în concurs este gratuită și se face prin completarea formularului de mai jos. Pentru a participa la concurs, tinerii (grupați în echipe formate din câte 4 studenți) vor completa până la data de 29 ianuarie 2017  FORMULARUL DE INSCRIERE IN CONCURS și vor argumenta pro și contra ipoteza:  Cuvântul “secret” este inadmisibil într-o societate liberă și deschisă. Cat s-a pastrat din esenta democratiei in epoca Big Brother si cat de mult sunt ingradite libertatile sub pretextul protectiei lor? 

Pornind de la citatul lui John F. Kennedy:

Cuvântul “secret” este inadmisibil într-o societate liberă și deschisă, iar noi, ca popor, intrinsec cât și din punct de vedere istoric, suntem împotriva societăților secrete, a jurămintelor secrete și a procedurilor secrete.

Există împotriva noastră o conspirație monolitică și cruntă care se bazează în principal pe modalități ascunse pentru a-și extinde sfera de influență – se bazează pe infiltrare în loc de invadare, pe subversiune în loc de alegeri, pe intimidare în loc de libera alegere. Este un sistem care a comasat vaste resurse umane și materiale pentru clădirea unei mașinării strâns unite și foarte eficiente ce reunește operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice.

Operațiunile sale sunt ascunse, nu publice, greșelile sale sunt îngropate, nu puse pe prima pagină, criticii săi sunt reduși la tăcere, nu lăudați. Nicio cheltuială nu este pusă sub semnul întrebării, niciun secret nu este dezvăluit.” John F. Kennedy, discurs susținut la American Newspaper Publishers Association pe 27 aprilie 1961 și cunoscut ca discursul Societatea secretă.

DESFĂȘURAREA CONCURSULUI

Selecția concurenților se va desfășura în două etape.

În prima etapă, fiecare echipă va fi evaluată în funcție de  încadrarea în tema propusă în formularul de înscriere spre a fi argumentată, originalitatea argumentării, logica argumentelor precum și respectarea normelor gramaticale ale limbii române.

Primele 16 echipe (în ordinea punctajelor) se vor califica pentru faza următoare a selecţiei, care va consta în susținerea unei dezbateri demonstrative la sediul fundației. În urma acesteia, vor fi anunțate cele opt echipe care vor participa la cea de-a opta ediţie a concursului “Dezbate România”.

CALENDARUL CONCURSULUI

15 noiembrie  – 29 ianuarie 2016: înscrierea echipelor în concurs

30 ianuarie – 3 februarie – selectia echipelor finaliste si anuntarea acestora

9 februarie 2017:  prima dezbatere

16 februarie 2017: a doua dezbatere

23 februarie 2017: a treia dezbatere

2 martie 2017: a patra dezbatere

9 martie 2017: semifinale

16 martie 2017 – finala concursului

PREMII

Toți participanții vor primi diplome și premii din partea Fundației Dan Voiculescu și a partenerilor concursului.

Echipa  câștigătoare va fi rasplătită cu un premiu de 1.000 de euro.

Așa cum s-a întâmplat și la edițiile anterioare, și în cadrul acestei ediții membrii juriului își rezervă dreptul de a acorda premii speciale concurenților care se vor remarca.

Pentru informații legate de derularea dezbaterilor, de criteriile de evaluare, vă rugăm să consultați regulamentul de desfășurare al concursului și regulile de desfăşurare a unei dezbateri.

REGULAMENT

REGULI DE DESFĂȘURARE DEZBATERE

“DEZBATE ROMÂNIA ” este un proiect iniţiat și susținut de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Fischer International si Editura Litera.

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

Tags: , , , , ,

Lasa un comentariu

 

Copyright © 2011 Fundatia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea Romaniei. Toate drepturile rezervate.