Cursuri de limbi străine
Înscrie-te în programul de dezvoltare personală multilingvistică şi participă la cursurile gratuite de limbi străine. Poţi opta între: limba japoneză, chineză, engleză, franceză, arabă, germană, spaniolă, italiană, olandeză sau pentru orice altă limbă străină de care eşti pasionat sau pe care ai vrea să o descoperi.
Potrivit cercetătorilor de la University College din Londra, învăţarea unei limbi străine duce la dezvoltarea creierului. Pentru a ajunge la această concluzie, ei au studiat creierele a 105 persoane, dintre care 80 cunoşteau două limbi. În urma mai multor teste, s-a observat că învăţarea unei limbi străine dezvoltă materia cenuşie, acea zona din creier care procesează informaţia, în acelaşi fel în care exerciţiul fizic modifică musculatura.
Sunt numeroase motive pentru care cunoaşterea unei noi limbi străine poate însemna, la orice vârstă, un pas important spre o nouă viaţă. Mai mult decât atât, aceste noi cunoştinţe pot contribui la dezvoltarea individuală a fiecărei persoane, la nivel personal, educaţional sau profesional.
În acest scop, Fundaţia Dan Voiculescu va organiza, începând cu data de 1 iunie 2012, cursuri de iniţiere în numeroase limbi străine în cadrul programului de dezvoltare personală multilingvistică. Acesta oferă persoanelor de toate vârstele posibilitatea de a cunoaşte, cu ajutorul unui profesor, o limbă străină nouă, mai mult sau mai puţin întâlnită astăzi.
Astfel, cei care se înscriu, au ocazia de a descoperi limba japoneză, chineză, engleză, franceză, arabă, germană, spaniolă, italiană, olandeză sau orice altă limbă străină pentru care se vor forma grupe de peste 15 participanţi.
Cursurile se vor organiza pe module, iar fiecare modul va avea o durata de 3 luni.
La acest program oricine poate participa, indiferent de vârstă, pregătire sau localitatea în care locuieşte deoarece cursurile se desfăşoară online (şi în varianta clasică pentru persoanele care locuiesc în Bucureşti), pe grupe de vârstă (4-9 ani, 10-18 ani, peste 18 ani) şi nivelul de cunoaştere a limbii străine (începători şi mediu).
Cursurile încep imediat după formarea grupelor de studiu formate din minim 15 persoane. Fiecare grupă va fi formată din maximum 30 de persoane. În urma înscrierii, fiecare persoană va fi contactată şi anunţată din ce grupă face parte, numele profesorului şi modalitatea în care se va desfăşura cursul.
Frecvenţa cursurilor şi metodologia va fi adaptată de fiecare profesor.
Spotul video al proiectului:
Alte Posturi:
- Programul grupelor pentru cursurile de limbi străine
- Pentru cei înscriși la cursurile de limbi străine
- Dotarea laboratoarelor de limbi straine ale scolii nr.119 din Bucuresti
- Inaugurarea noilor laboratoare de limbi straine din Şcoala 119
- Departamentul de Limbi Straine
Categories: Programe
[...] Mai multe detalii aici [...]
by Fundatia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea Romaniei » Inscrieri cursuri de limbi straine on May 6, 2012 at %H:%M
Buna ziua, pt programul multilingvistic, ma pot inscrie la 2 cursrui?
FDVDR: Da.
by raul on May 6, 2012 at %H:%M
Ne putem inscrie la mai multe limbi straine ?
FDVDR: Da.
by Stefana on May 6, 2012 at %H:%M
buna ziua! as vrea sa ma inscriu la cursul pntru limba japoneza dar nu stiu cum sa o fac. imi puteti da mai multe detalii?
multumesc!
FDVDR: Va rugam sa completati formularul postat la urmatorul link: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/. Mai multe detalii despre acest program gasiti aici
by mustaciosu constantina on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As vrea sa ma inscriu pentru cursurile de germana.Unde ma pot inscrie?
FDVDR: Va rugam sa completati formularul postat la urmatorul link: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by alina on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa ma inscriu la aceste cursuri, dar eu in luna iulie voi fi plecata din tara. Cursurile online pot fi urmate si din alta tara?
FDVDR: Da.
by Andreea on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua !
Daca suntem din Bucuresti putem opta pentru cursurile online ?
FDVDR: Sigur ca da.
by Gabriela on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua.As vrea sa stiu daca aceste cursuri sunt gratuite sau nu? multumesc
FDVDR: Aceste cursuri si toate celelalte proiecte ale FDVDR sunt gratuite.
by cristina on May 7, 2012 at %H:%M
CAnd vor incepe cursurile online? Multumesc
FDVDR: Dupa data de 1 iunie.
by Lore on May 7, 2012 at %H:%M
Buna Ziua
. Am o mica nelamurire . Cum e sfarsit de an si avem multe lucrari,vine vacanta…Daca nu am avea posibilitatea sa intram intr`o anumita zi si am lipsi de la un curs,am putea relua – am putea sa gasim cursul respectiv pe undeva,sa`l luam de la cineva ? Multumesc ^^
FDVDR: Da, cu siguranta se vor gasi astfel de variante. Cu atat mai mult cu cat cursurile se desfasoara online
by Camelia on May 7, 2012 at %H:%M
se fac si cursuri de limba coreeana ???
FDVDR: Da, in masura in care se va forma o grupa de min. 15 participanţi.
by lee soo byn on May 7, 2012 at %H:%M
sunt gratuite ?
FDVDR: Aceste cursuri sunt gratuite, ca si toate celelalte programe ale Fundatiei Dan Voiculescu.
by Lucia on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Mă scuzaţi că am aplicat de doua ori pentru limba arabă dar am observat că aţi mai adăugat un câmp, acela de nivelul de cunoaştere al limbei şi am dorit să completez cererea încă o data cu nivelul cunoaşterii. Mulţumesc anticipat.
by Călianu Ciprian on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu, va rog, cate module exista pentru limba spaniola si ce interval de timp exista intre 2 module? Multumesc!
FDVDR: Fiecare curs va avea un numar egal de module care se vor succeda.
by Cami on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As vrea sa ma inscriu la cursul pentru limba coreeana unde o pot face?
FDVDR: Aici
by Ioana on May 7, 2012 at %H:%M
Felicitari pentru initiativa!! Astept cu mare nerabdare sa particip la aceste cursuri!!! Va doresc toate cele bune!!
by Anca on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa ma inscriu la cursul de japoneza, dar nu stiu daca sunt pregatita sau nu pentru nivelul mediu. Cam care ar fi cerintele? Am luat nivelul N5 (cel mai jos nivel din 5) al examenului de competente in limba japoneza.
FDVDR: Profesorul de la acest curs este in masura sa va ofere un raspuns.
by Lavinia on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua! cursurile se vor desfasura doar online?
FDVDR: La acest program oricine poate participa, indiferent de vârstă, pregătire sau localitatea în care locuieşte deoarece cursurile se desfăşoară online (şi în varianta clasică pentru persoanele care locuiesc în Bucureşti).
by Antonia on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua.Dupa incheierea cursurilor vom primi o diploma?
FDVDR: La finalul cursurilor, toti participantii vor primi un certificat de participare.
by Alexa on May 7, 2012 at %H:%M
daca m-am inscris trebuie sa primesc un mesaj pe meil sau ceva de genul asta?
FDVDR: Dupa inscriere, veti fi contactata ulterior pentru a primi informatii despre cursurile pentru care ati optat, atunci cand se va forma o grupa de minim 15 persoane.
by simona on May 7, 2012 at %H:%M
Vor fi organizate mai multe serii? Sunt interesata de 2-3 limbi straine (la nivel de incepator) dar este de dorit sa nu se inceapa simultan studiul mai multor limbi.
FDVDR: Acest aspect depinde de numarul celor care se vor inscrie.
by Mihaela on May 7, 2012 at %H:%M
cursurile online vor fi in timpul zilei? sau cum se v-a proceda? eu m-am inscris dar sper sa nu-mi deranjeze programul de lucru si antrenamentele o seara frumoasa!!!
FDVDR: Sunt cursuri care vor fi disponibile permanent, dupa ce le veti primi, si intalniri online, programate la anumite ore in diferite zile.
by feher laura on May 7, 2012 at %H:%M
cum se vor desfasura cursurile ? la ore fixe?
FDVDR: Depinde de formatul cursului pe care adoptat la fiecare curs in parte.
by FEHER LAURA on May 7, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Exista limita de varsta pt inscrieri la lb germana?Cu stima
FDVDR: Nu exista o data limita. Acest program este unul permanent.
by Costi on May 8, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! Care este data limita pana la care se pot face inscrieri ? Va multumesc !
FDVDR: Nu exista o data limita. Acest program este unul permanent.
by Bogdan on May 8, 2012 at %H:%M
Am incercat sa ma inscriu,dar link-ul nu mi se deschidea in google chrome si am incercat in internext explorer.Ce date va trebuie ca sa imi spuneti daca am fost inscrisa?
FDVDR: Am verificat cu ajutorul adresei de email pe care ati completat-o la postarea acestui comentariu. Cu aceasta adresa de email exista o persoana in varsta de 15 ani, inscrisa ieri la ora 20:33.
by alina on May 8, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Exista posibilitatea de a ne inscrie pentru studierea mai multor limbi? Simultan sau consecutiv? Va multumesc.
FDVDR: Da, exista aceasta posibilitate iar studiul se face simultan.
by Trae on May 8, 2012 at %H:%M
acest curs se va tine pe lectii/ore si daca vom pierde vreuna o vom putea relua dupa ceva timp deoarece eu toata luna iulie voi fii plecata. Multumesc
FDVDR: Pentru cursurile care vor fi trimise prin email, da, in principiu, puteti recupera.
by Alexandra on May 8, 2012 at %H:%M
Unde anume se vor desfasura cursurile din Bucuresti?
FDVDR: La unul din punctele in care FDV isi desfasoara activitatea, in sectorul 4.
by Maria on May 8, 2012 at %H:%M
Am o intrebare…Exista cursuri si pentru limba greaca?
FDVDR: Da, puteti alege între: limba japoneză, chineză, engleză, franceză, arabă, germană, spaniolă, italiană, olandeză sau pentru orice altă limbă străină de care sunteti pasionata sau pe care ati vrea să o descoperiti.
by Adelina Gorgan on May 8, 2012 at %H:%M
buna ziua…in alte orase precum timisoara nu se fac asemenea lucruri bune?
FDVDR: La acest program oricine poate participa, indiferent de vârstă, pregătire sau localitatea în care locuieşte deoarece cursurile se desfăşoară online.
by liliana on May 8, 2012 at %H:%M
as vrea sa stiu daca unele ore se vor suprapune si daca voi fi anuntata cand incep cursurile?:D
FDVDR: In principiu, cursurile care se vor desfasura in varianta clasica se pot suprapune. In acest caz, puteti opta pentru a urma unul din acest cursuri in varianta online.
by alexandra on May 8, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Daca am domiciliul in Olanda, pot urma si eu cursul de limba olandeza la d-voastra?
Va multumesc!
FDVDR: La acest program oricine poate participa, indiferent de vârstă, pregătire sau localitatea în care locuieşte deoarece cursurile se desfăşoară online (şi în varianta clasică pentru persoanele care locuiesc în Bucureşti), pe grupe de vârstă (4-9 ani, 10-18 ani, peste 18 ani) şi nivelul de cunoaştere a limbii străine (începători şi mediu).
by Daniela on May 8, 2012 at %H:%M
Putem sa ne mai retragem daca ne-am inscris?
FDVDR: Nu, nu mai puteti.
by Narcisa on May 8, 2012 at %H:%M
exista posibilitatea urmarii cursurilor de limba engleza nivel mediu si in weekend?d upa terminarea modulului ce va incepe in iunie vor mai exista si altele sau acesta este singurul? multumesc
FDVDR: Frecvenţa cursurilor şi metodologia va fi adaptată de fiecare profesor. Da, va mai exista si alt modul. Fiecare modul dureaza 3 luni.
by cristina on May 8, 2012 at %H:%M
Cum exista persoane care invata mai repede si altii mai incet ar fi bine sa existe varianta cursuri intensive( mai multe cunostinte furnizate in aceeasi unitate de timp-ora de curs- ) sau varianta trecerii la grupa de avansati ( de ex. m-am inscris la limba spaniola la incepatori pentru ca desi inteleg binisor nu stiu sa scriu si sa vorbesc dar sant un fast learner in limbi straine).Exista posibilitate cumulativa de avea cursurile on-line chiar daca santem din Bucuresti si de a participa la cursuri in varianta clasica?(m-am inscris la germana si spaniola in varianta clasica si la japoneza si chineza in varianta on-line)
by Mihaela on May 8, 2012 at %H:%M
odata ce am ales limbile si le-am trimis mai pot modifica? cat dureaza o lectie pe zi? si de cate ori pe saptamana vor fi cursuri?
FDVDR: Nu, nu le mai puteti modifica. Frecvenţa cursurilor şi metodologia va fi adaptată de fiecare profesor.
by alexandra on May 8, 2012 at %H:%M
Daca m-am inscris acum cateva zile la cursuri iar de atunci pana acum a mai aparut o rubrica trebuie sa mai trimit odata formularul?
FDVDR: Nu, nu este necesar. veti comunica nivelul de cunostinte al limbii alese atunci cand veti fi contactata.
by Elena on May 8, 2012 at %H:%M
buna ziua …am si eu o singura intrebare , la sfarsit , dupa terminarea acestor cursuri se primeste o diploma ?
FDVDR: Da, primiti un certificat de participare.
by daniela on May 8, 2012 at %H:%M
eu sunt din bucuresti,si m-am inscris la cursurilb.straine dar amoproblema si nu stiu daca se poate…daca pot studia online deoarece sunt foarte des plecata din bucuresti si nu pot veni la cursurile unde se vor tine pentru cei din bucuresti
FDVDR: Da, puteti opta pentru versiunea online a acestor cursuri.
by bianca on May 9, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Se pot face cursuri si in limba hindi in cazul in care se vor forma grupe de 15 participanti?Multumesc!
FDVDR: Da.
by andreea on May 9, 2012 at %H:%M
buna ziua.m-am inscris si eu pt limba araba,incepatori.sper ca voi fi acceptata pt ca nu locuiesc in romania.o zi buna va doresc
FDVDR: La acest cursuri participa toti cei care se inscriu.
by catalina on May 9, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Va felicit pentru initiativa! M-am incris deja la 2 cursuri! spuneti-mi va rog daca dupa terminarea acestora ma pot inscrie din nou pentru alte limbi straine? Multumesc!
FDVDR: Da, va puteti inscrie.
by natalia on May 9, 2012 at %H:%M
Eu sunt din Craiova, am 65 ani si as dori sa invat engleza si italiana. In Craiova exista astfel de cursuri, si unde anume? Va multumesc anticipat pentru raspuns si va doresc toate cele bune! Georgeta.
FDVDR: La acest program oricine poate participa, indiferent de vârstă, pregătire sau localitatea în care locuieşte deoarece cursurile se desfăşoară online (şi în varianta clasică pentru persoanele care locuiesc în Bucureşti), pe grupe de vârstă (4-9 ani, 10-18 ani, peste 18 ani) şi nivelul de cunoaştere a limbii străine (începători şi mediu).
by Georgeta NEDELCU on May 9, 2012 at %H:%M
Multumesc pentru initiativa. Tocmai m-am inscris si eu, abia astept sa incep
by Mariela on May 9, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Inscrierile la aceste cursuri sunt conditionate de cunoasterea limbii respective? Ma gandesc ca nivel incepator inseamna sa stii ceva. E posibil sa urmam cursurile pentru o limba pe care nu o cunosc deloc, adica de la zero, dar pe care mi-ar place sa o invat?
FDVDR: Da, la acest cursuri pot participa si cei care nu cunosc deloc acea limba straina.
by Criss on May 9, 2012 at %H:%M
Cu cat timp inainte de inceperea cursului vom fi contactati?
FDVDR: Imediat ce se vor forma grupele.
by Cristina Vasile on May 9, 2012 at %H:%M
M-am inscris la epcateva limbi si de abia astept sa se inceapa cursurile…Imi puteti spune cam cati oameni s-au inscris la cursul de limba engleza avansat?
FDVDR: Grupele se formeaza in functie de varsta si nivelul de cunostinte. Veti fi anuntata atunci cand se va forma o grupa.
by Gabriela on May 9, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune in ce consta cursul online, adica in ce fel se va desfasura? E interactiv? Ne trimiteti lectiile pe mail? Daca este vreun topic referitor la informatiile acestea va rog sa ma directionati, eu n`am gasit. Multumesc anticipat si imi cer scuze daca am repetat intrebarea…
FDVDR: Frecvenţa cursurilor şi metodologia va fi adaptată de fiecare profesor. In principiu, se va folosi emailul ca modalitate de comunicare, intalnirile online…
by Nicu on May 9, 2012 at %H:%M
Bună ziua!Tocmai am completat formularul pentru înscriere.Voi primi vreun e-mail sau un alt gen de notificare care să mă asigure că am fost înscrisă?Vă mulţumesc.
FDVDR: Am verificat baza de date și sunteți înscrisă la cursul de limbă engleză, nivel – începători
by Mădălina on May 9, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Va rog sa-mi spuneti daca dupa inscriere imi pot schimba optiunea! Multumesc!
FDVDR: Vă puteți schimba opțiunea pentru cursuri, în momentul când veți fi contactă cu privire la frecvența la cursuri
by Natalia on May 9, 2012 at %H:%M
doresc sa ma inscriu si eu la cursuri de limba spaniola si araba va rog daca imi puteti da detalii cum ma pot inscrie
FDVDR: Pentru înscriere completați formularul pe care îl găsiți aici: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by ANAIDA on May 10, 2012 at %H:%M
Pot sa ma inscriu si in septembrie?
FDVDR: Da
by maria on May 10, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca exista si in Craiova aceste cursuri gratuite. Va multumesc anticipat!
FDVDR: Cursurile din cadrul acestui proiect sunt gratuite și on-line, deci le puteți accesa indiferent de localitatea de domiciliu, dacă aveți conexiune la internet.
by Georgeta NEDELCU on May 10, 2012 at %H:%M
Sall …. eu tocmai m-am inscris pt cursul de limba japoneza , si abia astept sa incep.
by Andreea on May 10, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Va rog sa imi spuneti daca sunt in sectorul 4 in ce locatie se vor desfasura cursurile si in ce interval orar se vor tine cursurile.Mentionez ca sunt bugetar si dimineata pana la ora 16 sunt la servici. Va multumesc anticipat!
FDVDR: Veți anunțat după ce se va forma o grupă.
by cristian on May 10, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris la cursurile de limbi straine completand formularul de pe site-ul dvs insa nu am primit nici o confirmare.Cum ar trebui sa procedez?
FDVDR: Am verificat baza de date și sunteți înscrisă la limbă franceză – mediu și limba spaniolă – începători.
by Emilia on May 10, 2012 at %H:%M
Daca locuiesc in aproprierea Bucurestiul si doresc sa particip la varianta clasica de predare a limbiilor straine,se poate?
FDVDR: Da, modalitatea de frecventare a cursurilor rămâne la latitudinea dumneavoastră.
by Ana on May 10, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Cat costa un modul?
Multumesc.
FDVDR: Cursurile sunt gratuite.
by Nicolae Chiran on May 10, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca m-am inscris la mai multe cursuri de limbi diferite exista posibilitatea de a se suprapune?Daca la o anumita limba s-au terminat modulele respective,va incepe de la inceput cu primul modul?
Multumesc anticipat
FDVDR: Da există posibilitatea suprapunerii cursurilor, dar veți afla numai după ce se vor forma grupele, programul pentru fiecare curs la care v-ați înscris. Cursurile se vor desfășura permanent, pe grupe de vârstă (4-9 ani, 10-18 ani, peste 18 ani) şi nivelul de cunoaştere a limbii străine (începători şi mediu).
by danielle on May 10, 2012 at %H:%M
Felicitari pentru acest proiect! Vreau sa va multumesc si eu pentru aceasta oportunitate. Abia astept sa imi reimprospatez cunostintele legate de limba franceza
by Ioana Moldovan on May 10, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Cate sedinte are un modul?
Va multumesc!!!
FDVDR: Cursurile se vor organiza pe module, iar fiecare modul va avea o durata de 3 luni. Numărul de sedințe variază în funcție de cursul ales.
by Silvia on May 11, 2012 at %H:%M
Vom fi anuntati prin email daca se formeaza grupa la care ne-am inscris ?
FDVDR: Da, răspunsul îl veți primi prin e-mail sau telefon.
by Narcisa on May 11, 2012 at %H:%M
Buna ziua! O mica intrebare am si eu. Cursurile sunt gratuite sau contracost? Daca da la ce pret?
FDVDR: Cursurile sunt gratuite.
by Elena on May 11, 2012 at %H:%M
Buna ziua, sunt din BUc, si m-am inscris la cursul de araba incepatori; as dori sa stiu care sunt posibilele locatii in care se vor tine cursurile; la contact era doar o adresa; multumesc
FDVDR: În privința programului veți primi un răspuns după data de 1 iunie când vor începe cursurile și se va forma o grupă de 15 participanți în funcție de vârstă și nivelul de cunostințe al limbii engleze.
by OSMAN on May 11, 2012 at %H:%M
buna ziua! daca m-am inscris la acest curs dar am optat doar pentru limba germana as putea sa mai optez si pentru alta limba? (am trimis deja formularul)
FDVDR: Puteti completa un nou formular de inscriere cu limba/limbile pentru care doriti sa optati.
by simona on May 11, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi spuneti daca-mi pot schimba optiunea pentru limba straina aleasa dupa inscriere! Multumesc!
FDVDR: Da puteti schimba optiunea
by Natalia on May 11, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Doresc sa ma inscriu la doua cursuri, engleza si germana, dar vroiam sa stiu daca pot participa la cel on-line, desi sunt din Bucuresti. Daca nu, vroiam sa stiu cu aproximatie care ar fi ora desfasurarii cursurilor si zilele, deoarece am doua fetite de 4 ani si respectiv 4 luni si trebuie sa imi readaptez programul in fuctie de aceste cursuri.
Inca o intrebare, desi fetita mea nu vorbeste foarte bine, cea de 4 ani, o pot inscrie la un curs?
Va multumesc anticipat pentru raspuns si felicitari pentru aceasta initiativa minunata.
FDVDR: La acest program oricine poate participa, indiferent de vârstă, pregătire sau localitatea în care locuieşte deoarece cursurile se desfăşoară online (şi în varianta clasică pentru persoanele care locuiesc în Bucureşti), pe grupe de vârstă (4-9 ani, 10-18 ani, peste 18 ani) şi nivelul de cunoaştere a limbii străine (începători şi mediu). Modul de frecventare al cursurilor rămâne la latitudinea dumneavoastră și puteți să vă înscrieți și fiica deoarece se încadrează în grupele de vârstă.
by cristina on May 11, 2012 at %H:%M
am sh eu o intrebare ….daca nu voi putea intra intr-un grup deoarece nu sunt min 15 participanti ma voi putea inscrie la alte cursuri?
FDVDR: Da va puteti inscrie la alte cursuri.
by eu on May 11, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris pentru cursurile de limba germana, dar as vrea sa modific nivelul de cunoastere din incepator in mediu. Cum as putea sa fac aceasta modificare?
Va multumesc!
FDVDR: Am efectuat noi aceasta modificare in baza noastra de date. Va multumim!
by Nicoleta on May 11, 2012 at %H:%M
M-am inscris la cursul de limba germana si imi doresc foarte mult sa fiu selectata, abia astept sa ne punem pe invatat!:)Multumim intregii echipe pentru ca ne oferiti aceasta oportunitate !
by Laura S. on May 11, 2012 at %H:%M
Buna seara,
Doresc sa stiu daca se mai pot face inscrieri si in luna iulie, avand in vedere ca ati mentionat ca aceste cursuri vor incepe de la 1 iunie 2012. Va multumesc si felicitari pentru initiativa dvs.
FDVDR: Se pot face inscrierei si in luna iulie.
by andreeam on May 11, 2012 at %H:%M
Cursurile sunt gratuite sau contra cost?
FDVDR: Cursurile sunt gratuite.
by Matei Marioara on May 11, 2012 at %H:%M
M-am inscris la curs dar nu am primit niciun mail pentru confirmare. Ar fi trebuit sa primesc sau nu ?
FDVDR: Sunteti inscrisa, nu primiti niciun mail de confirmare.
by Miruna on May 12, 2012 at %H:%M
Buna! Aceasta idee este foarte interesant si abia astept sa incep cursurile. Eu m-am inscris pentru koreana si engleza. Dar as avea o intrebare, diploma pentru participare ne va ajuta la ceva ?
Si fiecare persoana din grupa vor invata acelasi lucru odata, nu? Adica daca o persoana invata mai repede si vrea sa inainte cu materia poate sau trebuie sa astepte pe toata lumea?
FDVDR: Diploma de participare confirma participarea dvs la aceste cursuri. Cunostintele sunt cele care va vor fi cu adevarat utile. Cursurile vor ajunge la toata lumea in acelasi timp.
by stefi on May 12, 2012 at %H:%M
In ce consta nivelul mediu la limba japoneza? Ca eu studiez de ceva timp japoneza dar nu stiu exact nivelul meu…
FDVDR: Cunostinte medii, nu un nivel avansat de cunoastere.
by kat on May 12, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Am mai multe intrebari legate de acest proiect

1. Daca optam pt. mai multe limbi straine trebuie sa trimitem cate un formular pt. fiecare limba straina?
2. Daca nu ma inscriu acum, pot sa ma mai inscriu dupa ce incep cursurile?
3. Dupa ce trimit formularul primesc un email de confirmare sau ceva?
4. Dupa ce se vor termina cursurile vor mai incepe altele?
Cam atat
O zi frumoasa tuturor!
FDVDR: 1. Nu, este suficient sa completati un singur formular.
2. Va puteti inscrie oricand insa riscati ca grupele sa fie deja formate.
3. Nu. Veti fi contactata atunci cand se vor forma grupele si vor incepe cursurile.
4. Da, va incepe un nou modul de cursuri.
by simona on May 12, 2012 at %H:%M
Sunt din Bucuresti si as vrea sa optez pt varianata clasica pt cursurile de limbi starine. Nu am precizat acest lucru in formularul de inscriere pt ca nu era nici o rubrica. Ce ar trebui sa fac pt a benefiacia de limba dorita predaata in metoda clasica?
FDVDR: Dupa ce se vor forma grupele veti fi contactata de un reprezentant al fundatiei si atunci puteti opta pentru „varianta clasica„ de cursuri.
by marin gabriela on May 12, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Am si eu niste intrebari…
1. Se plateste ceva?
2. Te poti inscrie la mai multe limbi?
3. Cum te inscrii?
4. Cand si cum se tin cursurile?
Multumesc anticipat.
FDVDR: Cursurile sunt gratuite. Da, va puteti inscrie la mai multe limbi. Inscrierile se fac aici. Cursurile incep dupa data de 1 iunie. Alte detalii aici
by Allexa on May 12, 2012 at %H:%M
Cum ma inscriu la unul din cursurile dumneavoastra?
FDVDR: Inscrierile se fac prin completarea formularului de aici
by diana on May 12, 2012 at %H:%M
Sunt un elev cu rezultate exceptionale la invatatura. Pot spune chiar ca sunt olimpica nationala, cu rezultate bune obtinute si la concursurile organizate pe judet. Am doar 13 ani, ador sa compun poezi, sa ma exprim indirect, si nu numai. De aceea, consider ca as merita cu adevarat o bursa. Cum as putea sa intru in posesia uneia?
FDVDR: Trimite documentele mentionate in regulament pe adresa burse@fundatiadanvoiculescu.ro iar aplicatia va fi luata in calcul pentru bursele care se vor acorda in 2013.
by Arina on May 12, 2012 at %H:%M
Doresc sa stiu daca aceste cursuri sunt total gratuite, unde ma pot inscrie si daca pot urma doua limbi diferite simultan.Va multumesc!
FDVDR: Da, sunt total gratuite. Inscrierile se fac aici Da, puteti urma simultan doua limbi diferite .
by Denisa on May 12, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca ne mai putem inscrie la aceste cursuri si dupa data de 1 iunie,ma refer la lunile care urmeaza, iulie,august etc. Multumesc si felicitari pentru initiativa.
FDVDR: Da, va veti putea inscrie in continuare. Multumim pentru aprecieri.
by andreeam on May 13, 2012 at %H:%M
Buna! Ce se intampla daca nu poti lua parte la una din intalnirile online care vor avea loc sau daca nu mai poti participa la aceste cursuri?
FDVDR: Daca nu puteti participa la un curs veti stabili impreuna cu profesorul de la curs o modalitate de recuperare a cestuia. Daca nu mai puteti participa deloc la aceste cursuri, locul dvs va fi ocupa de urmatoarea persoana inscrisa in baza de date.
by diana on May 13, 2012 at %H:%M
in cazul in care exista doritori care sa invete limba coreeana , se vor face cursuri?
FDVDR: Da.
by dana on May 13, 2012 at %H:%M
la cate cursuri ma pot inscrie?
FDVDR: La oricate doriti sa luati parte.
by ale on May 13, 2012 at %H:%M
Buna Seara, as vrea sa stiu, dupa finalizarea cursului de limba spaniola sau engleza, cei care nu sunt din Bucuresti, trebuie sa vina acolo pentru examenul final?
FDVDR: Examenele, asemeni cursurilor, se vor da online.
by Alexandra on May 13, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune, va rog, cate module vor fi in total?
Doua pentru cei de nivel mediu?Trei pentru incepatori?…
Multumesc anticipat!
FDVDR: Anul acesta vor fi doua module, a cate 3 luni. Nu este obligatoriu si nici implicit ca cei care au urmat un modul sa continue.
by Ana on May 13, 2012 at %H:%M
Buna seara ^^ Revin cu inca o intrebare . Nu trebuia sa primim un mail in legatura cu cursurile?M`am inscris pe la inceputul lunii si tot nu am primit nimic :-s
FDVDR: Inscrierile au inceput in urma cu o saptamana. Veti fi contactata atunci cand se va forma o grupa de min 15 persoane, dupa data de 1 iunie.
by Camelia on May 13, 2012 at %H:%M
Buna seara. As vrea sa stiu daca trebuie sa cumparam cd’uri pt curs, ca am vazut in spotul video niste cd’uri. Si in cazul in care nu mai pot intra o anumita perioada la curs pot relua? Ca voi lipsi in jur de 2 luni. Multumesc.
FDVDR: Nu este necesar sa cumparati nimic pentru acest curs. Daca veti lipsi in jur de 2 luni, va recomandam sa participati la urmatorul modul de cursuri.
by Ana-Maria on May 13, 2012 at %H:%M
M-am inscris impreuna cu o prietena la cursurile de limbi straine, de fapt pe prietena mea am inscris-o eu. Cursul de spaniola am vrea sa-l urmam in formatul clasic si sa venim la sediul fundatiei, chiar daca nu locuim in Bucuresti. Pentru noi nu este foarte greu, tinand cont ca din localitatea noastra pana la Piata Sudului facem 30 de minute cu orice mijloc de transport. Se poate sa facem acest lucru daca nu locuim in Bucuresti ? Cursurile de engleza dorim sa le urmam in format online. Multumesc anticipat pentru raspuns.
FDVDR: In principiu este posibil. Vom discuta aceste detalii atunci cand va vom contacta.
by Gombos Ana-Maria on May 14, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As vrea sa imi spuneti, va rog, daca trebuie indeplinite anumite conditii pentru participarea la aceste cursuri (venit, etc).Multumesc anticipat.
FDVDR: Nu, nu trebuie indeplinita nici o conditie de acest tip.
by Ana on May 14, 2012 at %H:%M
Cat timp dureaza un curs intreg? Se percep taxe pt inscrierea la una sau mai multe cursuri de limbi straine? Daca sunt din provincie cum imi dau examenele la sfarsitul cursului? Daca pierdem un curs online se poate revedea ulterior?
Multumesc .
FDVDR: Cursurile se vor organiza pe module, iar fiecare modul va avea o durata de 3 luni. Toate cursurile sunt gratuite. Examenele, asemeni cursurilor, se vor da online. Da, in principiu, il puteti revedea.
by Bilexa on May 14, 2012 at %H:%M
Se poate inscrie o persoana la mai multe cursuri?
FDVDR: Da.
by Arina on May 14, 2012 at %H:%M
Buna ziua.Mi-am inscris fetita in varsata de 5ani, la cursul de spaniola nivel-incepatori si as vrea sa stiu daca cererea a fost inregistrata. Va multumesc!
FDVDR: Formularul functioneaza. Daca ati completat toate campurile inseamna ca cererea a fost inregistrata. Pentru a verifica avem nevoie de numele fetitei dvs.
by Simona on May 14, 2012 at %H:%M
Am mai multe intrebari..
1) Daca vom absenta la cursuri ce se va intampla?
2) Va trebui sa fim toti online la o anumita ora, pentru desfasurarea cursurilor?
3) La ce ore se vor desfasura cursurile? De exemplu daca nu pot fi on decat dupa orele 19, va trebui sa specific in cererea de inscriere?
4) La cate limbi ne putem inscrie?
va voi mai adresa intrebari pe parcurs ce le voi mai avea. Multumesc!
FDVDR: 1. Daca veti lipsi de mai multe ori la cursurile care se desfasoara in varianta clasica veti fi exclus.
2. Uneori, da, ar putea fi necesar sa fiti toti online la o anumita ora.
3. Cea mai mare parte a cursurilor se vor desfasura in varianta electronica.
4. La cate limbi doriti.
by Elvis Florin on May 14, 2012 at %H:%M
buna ziua, este vreo problema daca m-am inscris la aceeasi limba la nivele diferite?, Eu nu stiu exact la ce nivel sunt si de aceea am pus la japoneza si incepator si mediu.
Mai am o intrebare, la adresa specificam numai numele judetului sau adresa intreaga?. Multumesc.
FDVDR: Veti avea ocazia sa stabiliti impreuna cu profesorul de la aceasta limba nivelul la care va aflati. Specificati adresa intreaga.
by Teodora on May 14, 2012 at %H:%M
buna ziua m-am inscris zilele trecute pt cursurile de engleza si franceza incepaturi si as vrea sa stiu daca am fost acceptata.va multumesc!
FDVDR: Vă rugăm să faceți înscrierea la cursuri completând următorul formular: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by deder georgeta on May 14, 2012 at %H:%M
Mincina-Peter Andreea
FDVDR: Am verificat baza de date, nu este nimeni inscris cu acest nume.
by simona on May 14, 2012 at %H:%M
Vroaim sa intreb daca am fost acceptata si daca sa format o grupa pentru limba coreeana. Multumesc.
FDVDR: La aceste cursuri participa toti cei care se inscriu. Cand se va forma o grupa, dupa 1 iunie, veti fi contactata.
by Stefania on May 14, 2012 at %H:%M
buna seara. as dori sa stiu daca numele figureaza ca inscris in baza dumneavoastra de date ca inscris. multumesc mult !!!
FDVDR: DA
by Pal Gabriel on May 14, 2012 at %H:%M
Pot participa la cursurile clasice chiar daca nu sunt din Bucuresti , dar stau in apropierea Bucurestului?
FDVDR: DA
by Ana on May 14, 2012 at %H:%M
Buna seara,
M-am inscris la cursurile de limba germana completand formularul de pe site-ul dvs insa nu am primit nici o confirmare.Cum ar trebui sa procedez?
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Anca Ionescu on May 14, 2012 at %H:%M
Buna seara ! Imi puteti spune daca am reusit sa ma inscriu??? Multumesc
FDVDR: DA, sunteți înscris la germana incepator
by Costi on May 14, 2012 at %H:%M
eu sunt acceptata? ma numesc Botez Andra?
Aceste cursuri sunt trimise prin email sau sunt stabilite la ore fixe video sau cum?
Eu particip la engleza si germana la engleza sunt la un nivel mediu iar la germana incepator se poate ca cursurile sa se potrivesca la ore? sau stabilim cu profesorul orele in functie de programul fiecaruia?
FDVDR: DA sunteți înscrisă. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Botez Andra on May 14, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune, va rog, daca la absolvirea cursuli primim o diploma sau certificat sau orice altceva ce atesta participarea la curs? Multumesc.
FDVDR: DA
by IoanaC on May 14, 2012 at %H:%M
Buna ziua,m-am inscris acum 2 zile si as vrea sa va intreb daca sunt in baza de date.Numele pe care m-am inscris este Cercel Ana-Maria.Multumesc anticipat.
FDVDR: DA
by Ana-Maria on May 15, 2012 at %H:%M
buna ziua,
m-am inscris la cursul de lb araba si, daca este posibil, si la lb engleza
as dori sa-mi comunicati daca am fost acceptata
cu multumiri,
doina
FDVDR: DA. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by doina ciulpan on May 15, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca Pislaru Aureliana a fost inscrisa in baza de date pentru limbi straine. Pot participa la mai multe limbi straine? Fiind la distanta cum voi primi materialul necesar pentru a studia?
FDVDR: Da sunteți înscrisă și puteți participa la mai multe cursuri de limbi străine, materialul îl veți primi prin mail.
by Pislaru Aureliana on May 15, 2012 at %H:%M
Buna ziua, sunt student si am cateva intrebari:
1. De cate ori putem lipsi la un curs pana vom fi exclusi? Ne putem reinscrie ulterior la acest curs? Exista vreo posibilitate de recuperare a cursurilor pierdute?
2. Cat timp va dura acest program?
3. Vom da examene la finalul fiecarui modul? Vom primi diplome care ne atesta competentele in limba invatata dupa terminarea unui modul sau a mai multora? Au vreo recunoastere (ma refer in cazul unei angajari sau pentru studii in strainatate)?
4. Eu doresc sa invat mai multe limbi, dar nu simultan, cate module sunt necesare pentru a completa un curs? Pot, dupa, sa zicem, 3 module sa ma inscriu pentru un alt curs?
FDVDR: 1. Materialul de curs il puteți primi pe mail. Dacă o grupă a fost formată pentru un curs, trebuie să așteptați până se formează o altă grupă conform grupei de vârstă și nivelul de cunoaștere al acelei limbi străine.
2. Programul de cursuri de limbi străine este unul permanent.
3. Da. Da. Nu sunt recunoscute de Ministerul Muncii și nici de cel al Educației
4. 2 module, da puteți să vă înscrieți la alt curs
by Dragos on May 15, 2012 at %H:%M
M-am inscris si eu cu numele Sisiu Tatiana Mariana si as dori sa stiu daca am fost acceptata.Multumesc
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Sisiu Tatiana on May 15, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Cursurile se vor face la sediul fundatiei sau in alta locatie?
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Iordache Ana-Maria on May 15, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca ati primit formularul meu de inscriere?
Numele meu este Maticiuc Roxana Emanuela,nu stiu sigur daca mi-am scris ambele prenume
FDVDR: DA, sunteți înscrisă
by maticiuc roxana emanuela on May 15, 2012 at %H:%M
Buna! Numele meu este Daiana Lazarescu. As dori sa stiu daca am fost acceptata la cursuri. Va multumesc anticipat!!
FDVDR: DA
by Daiana Lazarescu on May 15, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Exista posibilitatea schimbarii orei de curs, in caz ca sunt in timpul programului scolar?
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Georgiana on May 15, 2012 at %H:%M
Exista vreo persoana cu numele Maticiuc Roxana inscria?
Multumesc!
FDVDR: DA
by maticiuc roxana emanuela on May 15, 2012 at %H:%M
Mai am o intrebare.. Cat timp vor fi organizate aceste cursuri? Stiu ca sunt in 2 module a cate 3 luni.. nu la asta ma refer.. ci pe cati ani / luni se desfasoara proiectul acesta…
Spre exemplu, dupa ce terminam cele 2 module la limbile inscrise, vom mai avea ocazia sa ne inscriem si la alte limbi?
FDVDR: Aceste proiect este unul permanent
by Elvis Florin on May 15, 2012 at %H:%M
Unde ma pot inscrie la cursurile online de engleza?
FDVDR: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by Alexandru Jianu on May 15, 2012 at %H:%M
Buna seara. As vrea sa va rog daca se poate sa verificati daca s-au primit formularele mele pentru limbile engleza, italiana, spaniola si araba -nivel incepator si formarele pentru fetita mea Radu Andreea Gabriela pt limbile engleza, italiana si spaniola – nivel incepator
Am inscris-o si pe ea si am cateva intrebari:
1. Este vreo problema daca am trecut in formular adresa mea de e-mail si nr meu de telefon?
2. Lectiile care se predau la grupa ei de varsta sunt identice cu cele de la grupa mea de varsta?
3. Exista posibilitatea de a face impreuna cu ea la una din cele doua grupe ?
FDVDR: 1. Nu
2. Nu de aceea se fac cursurile pe grupe de vârste
by Radu Ioana Cristina on May 15, 2012 at %H:%M
Buna seara! Daca imi veti accepta inscrierea la cursurile dumneavoastra,le voi putea face in format on-line,chiar daca sunt din Bucuresti?(am un bebelus).Va multumesc.
FDVDR: Modalitatea de frecventare a cursurilor de limbi străine rămâne la latitudinea dumneavoastră
by Nicoleta on May 15, 2012 at %H:%M
Sper ca se mai fac inscrieri si zilele astea… Pentru ca nu cred ca exista milioane de locuri, mai ales ca e gratis.
by alex c on May 15, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris la cursul de limba engleza si as vrea sa fac acelasi lucru pentru baietelul meu care are insa numai 3 ani si 8 luni. Credeti ca este posibil avand in vedere ca nu are inca impliniti 4 anisori?
Multumesc!
FDVDR: Dacă împlinește 4 ani la momentul începerii cursurilor nu este o problemă
by Steluta M on May 16, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! As dori sa imi confirmati inscrierea la cursurile de engleza-mediu si germana-incepator ; numele meu este Razvan Dacian Buzgau.
Va multumesc !
FDVDR: DA – sunteți înscris
by Razvan on May 16, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu si eu daca sunt inscrisa in baza de date si cand aflu daca sunt acceptata la cursuri. Numele meu este Gerea Eugenia. Multumesc!
FDVDR: DA – engleză/franceză
by Eugenia on May 16, 2012 at %H:%M
M-am inscris acum o saptamana .. in cat timp primesc raspunsul ?
FDVDR: DA – arabă și japoneză
by Daniel on May 16, 2012 at %H:%M
Daca m-am inscris doar la 2 limbi la care vreau sa particip in varianta clasica, cum o sa fac daca vreau sa ma inscriu si pentru alta, dar la care sa particip online? n-am specificat-o cand m am inscris.. e nevoie sa ma mai inscriu o data?
multumesc!
FDVDR: Nu trebuie să vă înscrieți din nou. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri și atunci spuneți în ce variantă doriți să frecventați cursurile.
by Mihaela on May 16, 2012 at %H:%M
Buna ziua. M-am inscris la cursul de daneza, nivel incepatori, insa acum locuiesc in Danemarca. As dori s imi spuneti daca pot participa la cursul online, avand in vedere ca nu voi fi in Romania in iunie cand vor incepe cursurile. Va multumesc.
FDVDR: Puteti participa la cursurile online
by Bogdan Lupu on May 16, 2012 at %H:%M
Sunt cereri (pana la acest moment) pentru limba suedeza? Peste 18 ani.
FDVDR: Da sunt cererei si pentru limba suedeza.
by Mihai on May 16, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Va rog foarte frumos sa verificati daca cererea mea a foat primita ( Sasarman Mirela pentru italiana si spaniola incepator)si sa-mi spuneti daca vom primi o diploma la finalul acestui curs.
FDVDR: A fost primita cererea dumneavoastra.
by Sasarman Mirela on May 16, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca am fost acceptat pt cursuri. Numele meu este Koltzur Dragos. MUltumesc
FDVDR: Sunteti inscris la cursuri.
by Dragos on May 16, 2012 at %H:%M
eu m-am inscris si nu am primit nicio confirmare cand voi primi?
FDVDR : Nu sunteti inscrisa, va rugam sa recompletati formularul de inscriere
by roxana on May 16, 2012 at %H:%M
Buna seara! Se mai pot face inscriei? Am 13 ani si as dori sa fac engleza si franceza.
FDVDR: Se mai pot face inscrieri.
by Claudia on May 16, 2012 at %H:%M
Buna seara, am si eu 2 intrebari in legatura cu inscrierea la modulele de limbi straine.
Sunt in anul 3 de facultate, iar examenul de licenta se termina abia in iulie la sfarsit, deci nu ma pot ocupa de nimic pana atunci. Ma pot inscrie si pentru luna august pentru limbile straine?
Si cea de-a doua intrebare ar fi : pot sa urmez cursul online, chiar daca sunt din Bucuresti? Voi avea foarte mult de invatat pentru master si nu ma voi putea deplasa la cursuri, asadar, cel online ar fi perfect.
Felicitari pentru initiativa!
FDVDR: DA. Varianta de frecventare a cursurile rămâne la latitudinea dumneavoastră.
by Bianca on May 16, 2012 at %H:%M
Am facut o greseala in momentul in care am completat formularul de inscriere, as dori sa-mi schimb nivelul de cunoastere la limba engleza, cat si limba germana, as dori nivel incepator pentru ambele, deoarece nu stiu care este nivelul meu de cunoastere a acestor limbi.
FDVDR : Veti putea opta pentru nivelul de incepator cand veti fi contactat telefonic dupa data de 15 iunie
by Loredana on May 16, 2012 at %H:%M
In formular am optat pentru engleza si franceza si am pus nivel mediu. Eu fac engleza de 3 ani si franceza de 2, nu sunt nici incepatoare dar nici de nivel mediu nu cred ca sunt. Este bine ca am pus nivel mediu? Sau trebuia incepator?
FDVDR : Este la latitudinea dumneavoastra nivelul pentru care optati
by Claudia on May 16, 2012 at %H:%M
Am si eu doua intrebari:
1. M-am inscris pt cursurile de engleza si franceza incepaturi si as vrea sa stiu daca am fost acceptata.va multumesc!
2.Daca vreau sa particip numai la varianta clasica a cursurilor se poate?
FDVDR : 1. Ati fost inscrisa
2. Doar daca sunteti din Bucuresti
by troana raluca on May 16, 2012 at %H:%M
aveti cursuri si pentru limba coreeana???
FDVDR : daca vor exista destui doritori pentru pentru aceasta limba, atunci se vor forma grupe si pentru aceasta limba
by anitsui on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua,am o nelamurire,am citit raspunsurile a doua intrebari adresate de posibili elevi cu privire la finalizarea acestor cursuri in legatura cu diploma.Dvs ati raspuns ca toti participantii vor primii un certificat de participare.Asta inseamna ca atat cei care au invatat cu adevarat limba respectiva cat si cei care nu au facuto vor intra in posesia acestui certificat?La ce ne este util acest certificat si unde este el recunoscut in cazul in care,dorim sa ne facem o cariera din cunostintele noastre poliglote?obtine aici?
FDVDR: Certificatul obtinut la aceste cursuri nu este recunoscut de Ministerul Muncii.
by nicu on May 17, 2012 at %H:%M
buna…am completat formularul(pt.mine si pentru fiica mea)…cum stim daca suntem inscrise?Multumim!!!
FDVDR: Sunteti inscrisa corect si dumneavoastra si fiica dumneavoastra.
by Laura-Raisa on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca se mai faca inscrieri la cursurile de limbi straine.
Multumesc,
Liliana Miron
FDVDR: Incrierile continua.
by Liliana Miron on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am completat formularul de inscriere,cum pot afla daca am fost inscrisa la cursuri? Daca cel de limba suedeza se va tine?
Va multumesc. O zi buna.
FDVDR: Da sunteți inscrisă. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Elena on May 17, 2012 at %H:%M
M-am inscris ? nu stiu daca am gresit ceva sau daca am procedat corect
FDVDR: Ati procedat corect, sunteti inscris.
by Heidari ismail daniel on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Cererea mea a fost primita?
FDVDR: DA
by Ghita Andreea on May 17, 2012 at %H:%M
Buna Ziua ,
M-am inscris la cursurile de germana si chineza nivel incepatori.As dori daka am fost acceptata la aceste cursuri.
Multumesc anticipat ptr raspuns.
FDVDR: DA
by bocsan gabriela on May 17, 2012 at %H:%M
Stiti cumva cte cereri exista pentru limba japoneza sau coreeana?
FDVDR: DA există cerereri
by Mirel on May 17, 2012 at %H:%M
Bună ziua! Numele meu este Maxim Sînziana și mi-am înscris cei doi copii: Maxim Anasthasia Nathalia și Maxim Richard Christian la cursurile de engleză și franceză, însă nu am primit o confirmare pe mail. Cum trebuie să procedez? Mulțumesc anticipat!
FDVDR: Am verificat baza de date si sunt înscriși la cursuri.
by Maxim on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca am fost acceptata pt cursuri.MUltumesc
FDVDR: DA
by maticiuc roxana emanuela on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Am inteles ca ne putem inscrie si la mai mult de un curs.Va rog sa-mi spuneti daca este in regula, m-am inscris la engleza mediu, franceza si spaniola incepator.
Va multumesc anticipat!
FDVDR: Am verificat baza de date si sunteti incrisa la cursuri.
by Larisa A on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca am fost acceptata pt cursuri. MUltumesc
FDVDR: DA
by maticiuc roxana emanuela on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua, daca se poate si daca nu este prea mare deranjul , as dori sa stiu daca cererea mea a fost inregistrata. Va multumesc!
FDVDR: DA sunteti inscrisa.
by Lepadatu Teodora on May 17, 2012 at %H:%M
Se va primi si o diploma care sa ateste participarea la cursuri?
FDVDR: DA
by ama on May 17, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?nu am primit nici un email de confirmare.Multumesc!
FDVDR: DA SUNTETI ÎNSCRISA
by ailenei nicoleta on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Ma numesc Iuliana Lupu, si as dori sa stiu daca am fost inscrisa? Si inca o intrebare. Sora mea e in Republica Moldova, as putea sa o inscriu si pe ea? Multumesc mult.
FDVDR: DA sunteți înscrisă, poate si sora dumneavostră sa se înscrie, dacă dorește.
by Iuliana on May 17, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune va rog care sunt costurile pentru urmarea unui astfel de modul sau sa-mi oferiti un link unde as putea vedea toate detaliile acestui program? Va multumesc!
FDVDR: Cursurile sunt gratuite, pt detalii: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/vrei-sa-inveti-o-noua-limba-straina/
by Meli Alex on May 17, 2012 at %H:%M
Bună seara! Aş dori să ştiu dacă a fost primită cererea mea pentru limba coreeană. Vă mulţumesc.
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Bianca N. on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca cererea mea a fost primita si daca am fost inscrisa.(Constantinescu Nicol-Diana pentru franceza si spaniola).Multumesc mult!
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Diana on May 17, 2012 at %H:%M
se mai fac insrieri la limbi strine ?
FDVDR: DA
by miruna on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca am fost inscrisa si cand voi fi contactata.S-au format grupele la engleza si franceza,sau indiferent de formarea grupelor sau nu voi fi contactata pe 1 iunie?
FDVDR: DA sunteți înscrisă, În perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Daniela on May 17, 2012 at %H:%M
M-am inscris ? nu stiu daca am gresit ceva sau daca am procedat corect
Nume : Sasu Diana Florentina . Multumesc !
FDVDR: Ati procedat corect, sunteti inscrisa.
by Diana on May 17, 2012 at %H:%M
SUNT INSCRISA ?
FDVDR: Sunteti inscrisa
by paulica on May 17, 2012 at %H:%M
As avea o intrebare, o persoana s-ar putea inscrie la doua limbi diferite?
FDVDR: DA
by bianca on May 17, 2012 at %H:%M
m-am inscris si eu si fiica mea la cursuri de germana si engleza eu,si fiica mea Leon Alexia Nicoleta la germana si as vrea sa stiu daca am fost inscrise la aceste cursuri,sau macar la cursurile de germana.Multumesc frumos.
FDVDR: Da sunteți înscrise
by STEFANIA LEON on May 17, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca am fost acceptat pt cursuri. Multumesc
FDVDR: Da sunteți înscris
by Liviu on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua, m-am inscris la cursurile de chineza si franceza si nu stiu daca sunt acceptata la cursuri pentru ca locuiesc in Cipru. Multumesc!
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Stephanie Kyriacou on May 18, 2012 at %H:%M
M-am inscris acum 1 saptamana si as vrea sa stiu daca apar inscrisa.Azi am optat pentru inca un curs si as vrea sa stiu,daca se poate, cum se vor desfasura cursurile si daca apar inscrisa.
Multumesc.
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Adina Avram on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua as vrea sa stiu daca se mai fac inscrieri pentru cursurile de limbi straine?As dori si eu sa ma inscriu la limba Engleza incepatori.Cu respect Viorel B.
FDVDR: DA se mai fac înscrieri. http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by Baditoiu Viorel on May 18, 2012 at %H:%M
In formular am optat pentru engleza si franceza si am pus nivel mediu. Eu fac engleza de 3 ani si franceza de 2, nu sunt nici incepatoare dar nici de nivel mediu nu cred ca sunt. Este bine ca am pus nivel mediu? Sau trebuia incepator?
Cererea mea a fost primita?
FDVDR: Sunteți înscrisă
by Claudia on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursul de germana incepatori.La fel pt Sisu Vlad si Sisu Marian (lb engleza).Cand vor incepe cursurile?
FDVDR: Sunteți înscrisă, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by ancasilv on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Am completat 2 formulare, al doilea fiind cel corect. Imi puteti spune care se va lua in considerare si daca sunt inscrisa?
FDVDR : Se va lua in considerare ultimul formular completat, si da, aparenti in baza noastra de date
by Ghita Andreea on May 18, 2012 at %H:%M
Buna Ziua ,
As doris sa stiu daca am completat formularul corect,si daca am fost acceptata ptr cursuri.M-am inscris la cursul ptr lb.germana si chineza,nivel incepator.
Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa la cursuri
by b.gabriela on May 18, 2012 at %H:%M
Am completat formularul pentru limba suedeza si engleza dar nu am primit inca un raspuns. As dori sa stiu daca pot participa la cursurile online, daca am fost inscrisa. Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa la aceste cursuri si veti fi contactata dupa data de 15 iunie pentru mai multe detalii
by Chitu elena on May 18, 2012 at %H:%M
Sper ca m-am inscris bine..
FDVDR : Da, sunteti inscrisa
by Simona on May 18, 2012 at %H:%M
as dori sa stiu daca sunt inscrisa si cand se tin cursurile sau daca voi fi anuntata telefonic sau via e-mail cand si cum vor fi cursurile. Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisasi veti fi contactata telefonic pentru mai multe detalii
by oana on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Eu m-am inscris ieri si as vrea sa stiu daca am fost acceptata la acest curs. Ma numesc Bulican Ana.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by ana on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua, am completat si eu formularul de inscriere, imi puteti spune daca sunt inscrisa? Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Loredana on May 18, 2012 at %H:%M
sunt inscrisa???
FDVDR : Sunteti inscrisa
by marcela on May 18, 2012 at %H:%M
Buna, as dori sa stiu daca sunt inscrisa (Ilie Adelina).
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Adelina on May 18, 2012 at %H:%M
imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursul de engleza ?va multumesc!
FDVDR : sunteti inscrisa
by marinela on May 18, 2012 at %H:%M
nu am primit parola pe adresa de mail de ce?/
FDVDR : Cursurile nu au inceput inca, mai multe detalii vi se vor comunica telefonic dupa stabilirea grupelor
by rusu ionela on May 18, 2012 at %H:%M
cum ma inscriu?
FDVDR : http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by rusu ionela on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua, va rog frumos daca puteti sa verificati daca am fost inscrisa.
Va multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Enache Ramona on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca formularele au fost inregistrate si acceptate(Octavia Roske si Ioana Ene).
FDVDR : Octavia Roske, in schimb pentru Ioane Ene vom avea nevoie de mai multe informatii ( adresa de email pe care a folosit-o la inscriere ) pentru comfirmare
by mihaela on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa ma inscriu si eu la cursul de franceza mediu. Am completat niste campuri dar nu am primit nici o confirmare.:(..Multumesc mult pt raspuns.
FDVDR : Formularul a fost trimis si sunteti inscrisa la limba franceza
by Curs de limba franceza on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Am profitat de oferta dumneavoastra si mi-am depus cererea pentru cursurile de engleza mediu si italiana incepator.
Puteti sa imi confirmati daca sunt inscris?
Va multumesc anticipat.
FDVDR : Sunteti inscris
by Brehuta Daniel Marius on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca am fost acceptata la cursuri. Numele meu este Opris Daniela-Maria. MUltumesc
FDVDR : Da, sunteti inscrisa
by Daniela on May 18, 2012 at %H:%M
as vrea sa stiu si eu daca m-am inscris corect. si la fel Chinta Alexandru Mihai. Multumesc!
FDVDR : Da, sunteti inscrisa
by Mihalache Alexandra on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! As dori sa stiu daca am procedat corect cu inscrierea pentru cursuri ; astept confirmarea dumneavoastra.Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Marina M on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! M-am inscris la japoneza.ati primit cererea sau nu (Merintoni Andrada incepatori) ?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Andrada on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Vreau sa stiu daca se fac inscrieri si pentru ebraica si…daca sunt cereri?
FDVDR : inca nu s-a terminat perioada de inscrieri si nu putem stii daca se vor forma grupe pentru aceasta limba
by Becca on May 18, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?
FDVDR : Da, sunteti inscrisa
by Lepadatu Teodora on May 18, 2012 at %H:%M
VA ROG FRUMOS,AS VREA SA STIU SI EU DACA M-AM INSCRIS,Fratila Monica Diana.Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Fratila Monica Diana on May 18, 2012 at %H:%M
Buna seara!
1.Am reusit sa ma inscriu?
2.Cand vom primi confirmarea ca ne incadram intr-o grupa?
3.Vom primi ceva certificare pentru aceste cursuri?
Multumesc pentru ocazie si pentru raspunsuri!
FDVDR: DA. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri. Da veți primi certificat de participare la cursuri, dar nu este recunoscut.
by Petolescu Andra Catalina on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Am scris si eu un comentariu si imi arata ca este in asteptare. Scriesem asa: Ma numesc Iuliana Lupu, si as dori sa stiu daca am fost inscrisa? Si inca o intrebare. Sora mea e in Republica Moldova, as putea sa o inscriu si pe ea? Multumesc mult.
FDVDR: Da sunteți înscrisă. La aceste cursuri se poate înscrie cine dorește.
by Iuliana on May 18, 2012 at %H:%M
sunt inscrisa?
FDVDR: DA
by fillinger flavia on May 18, 2012 at %H:%M
M-am inscris acum cateva zile , inca nu am primit nici o confirmare….sunt cumva inscrisa ?
Nume : Soare Monica Ioana
FDVDR: DA, sunteti înscrisă
by Soare Monica on May 18, 2012 at %H:%M
buna ziua! pana acum nu am primit nici o parola pe mail!Am gresit undeva?Multumesc!
FDVDR: Am verificat baza de date și nu figurați înscris la cursuri.
by achimescu catalin on May 18, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca se poate opta pentru doua limbi straine si daca am fost inscris ?
Nume : Hodoroaba Ionel Marian
FDVDR: Sunteți înscris pentru germana, norvegiana și italiana.
by Ionel on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Unde vor avea loc cursurile de limbi straine respectiv engleza?
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Oana on May 18, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?
FDVDR: DA – coreeana și engleză
by Maticiuc Roxana Emanuela on May 18, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca am fost inscrisa ,va rog?
Nume :Constantinescu Nicol-Diana
FDVDR: da – franceză și spaniolă
by Diana on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua, intrucat nu am primit niciun e-mail/telefon confirmare a inscrierii, as dori sa stiu daca sunt inscrisa. Optasem pt. limbile araba si germana, la ambele nivelul pt incepatori.cand vor incepe cursurile vom fi anuntati,sau trebuie pur si simplu sa urmarim site-ul dumneavoastra. Credeti ca sunt inscrisa? Nume: Enaru Laura
FDVDR: da – arabă și germană
by Laura on May 18, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?:)
Multumesc!
FDVDR: DA – engleză și franceză
by Mihaela on May 18, 2012 at %H:%M
buna ziua. As dori sa stiu daca am fost acceptata.
de asemenea as dori sa stiu in ce consta cursurile online, cum vor avea loc?
FDVDR: da sunteți înscrisă. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Diana S on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua.Imi puteti spune daca sunt inscrisa?Numele meu este Vlad Mihaela-Diana.Va multumesc.
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by mihaela on May 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Ne-am inscris la cursurile de germana eu si baietelul meu, Carol Dragomir. Mai sunt locuri? Suntem inscrisi?
Va multumesc mult:
FDVDR: DA sunteți înscriși – grupele se formează în funcție de numărul și vârsta persoanelor înscrise
by Ema Dragomir on May 18, 2012 at %H:%M
Buna seara,
Va rog sa-mi spuneti daca a fost acceptata cererea mea pe numele de Dulhan Mioara, pentru cursurile de limba engleza si italiana. Va multumesc.
FDVDR: Da italiana și engleză
by Mioara on May 18, 2012 at %H:%M
buna ziua am complectat formularul de inscriere si pentru mine si pentru fetita mea suntem inscrise?
FDVDR: DA – arabă și engleză
by georgiana on May 18, 2012 at %H:%M
terbuia sa primim un e-mail pentru confirmare sau altceva?mai pe scurt,atat de simplu se face inscrierea?
FDVDR: Înscrierea se face completând formularul de înscriere http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by amdrada on May 18, 2012 at %H:%M
cum ne putem inscrie?
FDVDR: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by Laura on May 18, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu si eu daca am fost inscrisa…
FDVDR: DA – arabă, coreeană, chineză, japoneză
by raluca B on May 18, 2012 at %H:%M
Eu m-am inscris la 3 limbi straine.Este posibil sa particip la toate? Va multumesc!
FDVDR: DA
by Mirela on May 18, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca am fost inscrisa, iar daca la cursul de rusa exista inscrieri.
FDVDR: DA – rusă și franceză, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by andy on May 18, 2012 at %H:%M
Buna! Am completat aseara un formular de inscriere. Pare-se ca nu am primit niciun mail de confirmare. Mai acceptati doritori inca?
FDVDR: DA – japoneză, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Cristina on May 18, 2012 at %H:%M
Buna seara!
De dimineata am trimis formularul de inregistrare pentru limbile coreeana si italiana.
Imi puteti spune, va rog, daca m-am inregistrat si daca mai pot trimite un formular cu inca o limba pe care as dori sa o invat?
Nume:Comanescu Ioana, 16 ani.
Multumesc!
FDVDR: DA. Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Ioana on May 18, 2012 at %H:%M
cand incep cursurile ? exista clauze ascunse? sper ca nu imi folositi datele in scop electoral.
FDVDR: Nu există clauze ascunse, datele nu vor fi folosite în scop electoral, în perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by moca on May 18, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscrisa!multumesc!Cand incep cursurile?
FDVDR: DA – germana
by Alexa on May 18, 2012 at %H:%M
Buna seara, vroiam si eu sa stiu daca am fost inscrisa si orietenul meu la fel;Moroiu Ramona si Patrascu Costinel.Multumesc
FDVDR: DA – italiană, arabă, japoneză
by Moroiu Ramona on May 18, 2012 at %H:%M
buna ziua,
As dori sa stiu care sunt procedurile pentru inscriere si la cate lb straine am dreptul sa ma inscriu.
Va multumesc !
FDVDR: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/ pentru înscriere, la câte cursuri doriți
by bogdan on May 18, 2012 at %H:%M
am fost inscrisa?
FDVDR: DA – italiană
by llllll on May 19, 2012 at %H:%M
Buna dimineata,sper ca sunt inscrisa si ca sunt doritori si pentru limba turca sau araba!!!3
FDVDR; DA turcă și arabă
by Ionita Alexandra on May 19, 2012 at %H:%M
mi-a fost inregistrata cererea?
FDVDR: DA- japoneză
by Teodora on May 19, 2012 at %H:%M
vreau sa stiu daca m-am inscris pt sursurile pt enegleza si franceza pt ca nu sunt sigura daca am urmat toti pasii
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Jitescu Ana Maria on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua! cum se procedeaza cu inscrierea?
FDVDR: PT înscrieri- http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by adina on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! Imi puteti spune daca am fost acceptata ?
Va multumesc !
FDVDR: DA -engleza, italiana, germana, turca si araba
by Sasha on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! As dori sa stiu daca am procedat corect cu inscrierea si sa-mi confirmati pe aceasta cale .Multumesc!
FDVDR: DA – engleză, germană, franceză, italiană.
by Marina M on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca sunt inscrisa: Ciocoiu Adelina Nicoleta. Multumesc!
FDVDR: DA engleză
by Adelina on May 19, 2012 at %H:%M
Sunt inscris ?
Nume : Hodoroaba Ionel Marian
FDVDR: DA – norvegiană, germană și italiană
by Ionel on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua , as dori sa stiu daca m-am inscris?!
numele meu este Nemes Petrica , email: petryk8919@yahoo.com
FDVDR: DA – ENGLEZĂ, GERMANĂ, JAPONEZĂ
by Nemes Petrica on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua, m-am inscris in urma cu cateva zile si nu stiu daca ati primit cererea mea sau nu, mentionez ca nu am primit nicio confirmare!
Multumesc!
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Ramona on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca am fost acceptata la cursuri.
FDVDR: DA suneți înscrisă, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Ioana Ungureanu on May 19, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Cererea mea a fost primita?
FDVDR: Da, sunteti inscrisa la germana si spaniola.
by Ana-Maria on May 22, 2012 at %H:%M
In cazul in care orarul propus pentru varianta clasica de curs nu imi da posibilitatea sa particip, pot opta pentru varianta online?
Cum se desfasoara cursurile online?
FDVDR: Da, puteti opta pentru aceasta varianta. Veti primi cursurile pe email.
by Mihaela on May 22, 2012 at %H:%M
Am apasat din greseala enter… …Raspunsurile se vor primi prin email, nu? Ati primit inregistrarea mea: Pantiru Viviana-Andreea si a Pantiru Elena Daniela?
FDVDR: Sunteți înscrisă pentru engleză
by Pantiru Viviana-Andreea on May 23, 2012 at %H:%M
Buna ziua. M-am inscris de doua ori avand in vedere ca o limba o stiu de nivel mediu si la celelalte doar de nivel incepator. E vreo problema daca am ales 4 limbi straine si m-am inscris de doua ori? Va multumesc!
FDVDR: Nu este nici o problemă că v-ați înscris de mai multe ori, va fi luat în considerare ultimul formular
by Artemissa Ivascu on May 23, 2012 at %H:%M
Buna ziua. M-am inscris la cursul de italiana si as vrea sa-mi modific optiunea. Cum pot face asta? Multumesc
FDVDR: Completați un nou formular, se ia în considerare ultimul formular.
by Madalina on May 23, 2012 at %H:%M
exista cereri si pentru limba rusa? daca da, se mai pot face inscrieri?
FDVDR: DA sunt cerereri, puteți să vă înscrieți http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by carmen dumitrescu on May 23, 2012 at %H:%M
buuna
by Mihaela on May 23, 2012 at %H:%M
Buna ziua, felicitari in primul rand pentru aceasta initiativa, as vrea sa imi spuneti daca cererea mea a fost aprobata si as vrea sa stiu pe ce data incep cursurile
Va multumesc
FDVDR: DA sunteți înscrisă la germana, italiana, engleza. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by ana on May 23, 2012 at %H:%M
buna ziua!as dori sa ma inscriu si eu la invatarea unei limbi straine ,curs online dar problema mea este ca nu stiu daca pot sa particip de fiecare la cursurile online,ce se intampla in acest caz?multumesc!
FDVDR: Cursurile le puteți primi pe mail
by cristina a. on May 23, 2012 at %H:%M
Buna! vroiam sa va intreb daca ati primit cererea mea si daca sunt deja inscrisa?
FDVDR: DA sunteți înscrisă – engleză, spaniolă, germană
by raluca on May 23, 2012 at %H:%M
Am si eu o mica intrebare… As vrea sa stiu daca sunt inscrisa pentru cursuri..
FDVDR : Sunteti inscrisa la limba araba
by Elena Ivanov on May 23, 2012 at %H:%M
buna seara, cererea mea a fost aprobata? Imi poate confirma cineva daca am fost acceptat?
FDVDR : Sunteti inscris la cursul de limba japoneza
by Tuica Cristian Stefan on May 23, 2012 at %H:%M
As dorii sa stiu daca cererea mea completata si a sotului au fost luate in considerare. Stiu sigur ca s-a trimis din ce mi-a aparut pe ecran dupa completare, dar nu mi-a aparut nici un mail in casuta postala. Acest lucru va intreb si pentru celelalte email-uri pe care cred ca trebuia sa le primesc de la dumneavoastra privind testele pe care le-am dat online. Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru cursurile de limbi straine online. Pentru testele online, raspunsurile trebuia sa le primiti dupa completarea testului, daca acest lucru nu s-a intaplat, probabil ati sarit peste pasi care trebuiau urmati
by anamaria on May 23, 2012 at %H:%M
Exista doritori de daneza?
FDVDR : Inscrierile continua. Dupa data de 1 iunie vom putea stii daca vor exista grupe si pentru aceasta limba
by diana i on May 23, 2012 at %H:%M
cum pot afla daca sunt inscrisa?la ce ora incepe,etc
FDVDR : Sunteti inscrisa. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii
by georgiana on May 23, 2012 at %H:%M
Am fost inscrisa?
FDVDR : Sunteti inscrisa. Pe viitor va rog sa mentionati numele complet in comentariu pentru a usura munca echipei FDVDR
by roxs1 on May 23, 2012 at %H:%M
Cererea mea a fost primita?
FDVDR : Cererea a fost inregistrata
by Denisa on May 23, 2012 at %H:%M
Am completat formularul pt. cursurile de lb. engleza si lb. italiana. Am fost inscrisa?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Stroie Isabelle-Gabriela on May 23, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi spuneti daca eu si baietelul meu Carol am fost inscrisi la cursul de germana. Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa. Pe viitor va rog sa mentionati si numele complet in comentariu pentru a usura munca echipei FDVDR
by Ema on May 23, 2012 at %H:%M
Buna seara !As dori sa stiu daca sunt inscrisa atat eu cat si fratele meu. Ana-Maria Teodoru si Andrei Teodoru. Multumesc !
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise.
by Ana-Maria T. on May 23, 2012 at %H:%M
As putea sa vad undeva programa cursurilor de japoneza ? Deoarece eu am deja cateva cunostinte de limba japoneza si as vrea sa stiu la ce categorie ma incadrez.
FDVDR : nu exista aceasta posibilitate momentan
by Roxana on May 23, 2012 at %H:%M
M-am inscris la engleza si italiana? Puteti sa imi confirmati, va rog?
Multumesc
FDVDR : Sunteti inscris pentru engleza si italiana.
by Brehuta Daniel Marius on May 23, 2012 at %H:%M
Buna seara!As dori sa stiu daca am fost inscrisa la engleza si spaniola.Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru engleza si spaniola. Pe viitor va rog sa mentionati si numele complet in comentariu pentru a usura munca echipei FDVDR
by Andreea on May 23, 2012 at %H:%M
Buna seara!M-am inscris la engleza si spaniola.As dori sa stiu daca cererea a fost primita.Va multumesc.
FDVDR : Cererea a fost primita
by Roxana on May 23, 2012 at %H:%M
as dori sa ma inscriu la cursurile de lb. japoneza si germana, oare exista posibilitatea sa se studieze online? locuiesc in Alba Iulia…
FDVDR : Exista aceasta posibilitate, daca se vor inscrie suficiente persoane pentru formarea grupelor
by Dorina on May 23, 2012 at %H:%M
buna ziua
sunteti amabili sa imi spuneti si mie daca cererea mea a fost primita si daca voi putea urma cursurile on-line?
va multumesc
maria lihaciu
FDVDR : Sunteti inscris
by maria on May 24, 2012 at %H:%M
buna dimineata.se cunosc detalii despre cursurile live, intre ce ore vor fi sustinute? sunt student si mai am si job, dar mereu am vrut sa invat Japoneza(am trecut optionional si Chineza/Coreana) , e o ocazie grozava.
?
p.s sunt inscris
FDVDR : Sunteti inscris pentru toate optiunile selectate, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactat pentru mai multe detalii
by Tiberiu on May 24, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi confirmati daca inscrierile mele(2) au fost inregistrate.Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru germana si franceza. Pe viitor va rog sa mentionati si numele complet in comentariu pentru a usura munca echipei FDVDR
by Gabriela on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Sunt inscrisa? Popescu Laura ? sunt la mai multe limbi! Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru germana, araba, rusa, hindi, spaniola
by Popescu Laura on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! va rog frumos imi puteti spune daca sunt inscrisa pe numele Holtea Alexandra la 3 limbi straine si cand incep cursurile unde la ce ora ma va anunta cineva? va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru engleza/spaniola/franceza. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii
by Alexandra Holtea on May 24, 2012 at %H:%M
Cum vom studia limba, online cu profesorul prin webcam sau prin email?
am inscris.o si pe sora mea numele ei este Bogdana Eliza Botez este inscrisa?
FDVDR : A fost inscrisa la cursurile de limba engleza/germana. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii
by Andra Valentina on May 24, 2012 at %H:%M
am optat pt 3 limbi straine:engleza,italiana si franceza;din toate cunosc cate putin;am posibilitatea sa primesc cursurile online?primesc confirmarea ca m-am inscris corect?
FDVDR : Sunteti inscrisa corect. Pe viitor va rog sa mentionati si numele complet in comentariu pentru a usura munca echipei FDVDR
by claudia on May 24, 2012 at %H:%M
Ati putea sa imi spuneti daca sunt inscrisa?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by vadureanu andreea on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa-mi stiu daca cererea mea a fost primita. Am inscris copilul Manoiu Miruna Stefania la cursurile de limbi straine.
FDVDR : Cererea a fost primita
by mihaela m on May 24, 2012 at %H:%M
Nu stiu cum sa ma inscriu.Unde gasesc forumlar de inscriere?!
FDVDR : http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by Ana Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Doresc sa aflu daca baiatul meu a fost inscris la cursurile de limbi straine.
Multumesc!
FDVDR : Va trebui sa ne oferiti si numele complet al fiului dumneavoastra
by Iulia Stancu on May 24, 2012 at %H:%M
Cerile mele au fost inregistrate ? [ Gazdaru Andrei ,Gazdaru Angelica , bucataru George ].
FDVDR : Da, aceste persoane sunt inscrise pentru cursurile online
by Gazdaru Andrei on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua!M-am inscris la cursul de engleza si nu stiu daca am fost acceptata.Se stie perioada cand se incep cursurile?
FDVDR : Ati fost inscrisa la cursurile de limba engleza. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii
by Dorcu Alina on May 24, 2012 at %H:%M
AS VREA SI EU DAR UNDE SE FAC ANSCRIIRELE SUNT DIN MANGALIA
FDVDR : Inscrieriile sunt online, gasiti toate detaliile pe situl nostru
by NICOLETA on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Cum putem afla daca am fost inscrisi?
FDVDR : Sunteti inscrisa la limba chineza
by Melinte Ovidiu on May 24, 2012 at %H:%M
buna ziua. va rog sa verificati daca cererea mea a fost inregistrata sau mai trebuie s-o completez inca o data. multumesc anticipat. felicitari pt intiativa.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by carmen dumiterscu on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Tocmai am completat formularul de inscriere pentru cate 2 limbi straine atat pentru mine cat si pentru sotul meu. Cum aflu daca am fost inscrisi? Dorim sa participam la varianta online a cursurilor intrucat nu suntem din Bucuresti si nu ne permite nici programul o participare intr-un orar fix. Multumim pentru aceasta oportunitate extraordinara!
FDVDR : Avem nevoie de numele dumneavoastra pentru a va putea raspunde la intrebare
by Oana on May 24, 2012 at %H:%M
scuze, mi-am dat seama ca am tastat numele gresit. numele corect este carmen dumitrescu. multumesc mult
FDVDR : Sunteti inscrisa
by carmen dumitrescu on May 24, 2012 at %H:%M
as vrea sa stiu si eu daca sunt inscrisa si cand ar incepe cursurile online. multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by ana muntean on May 24, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa acum?
FDVDR : Da
by Ana Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Orarul cursurilor si locatia de unde le aflu?Va multumesc.
FDVDR : Toate detaliile le veti afla dupa data de 15 iunie.
by Ana Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Si sunt inscrisa??
FDVDR : Da
by Denids on May 24, 2012 at %H:%M
Si sunt inscrisa??
FDVDR : Da
by Frinculeasa Denisa on May 24, 2012 at %H:%M
nu am primit nici un mail de confirmare cum ca m-am inscris la cursuri..stiti cumva aplicatia mea a fost inregistrata? Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca numele meu apare inscris in baza dumneavoastra de date.
Multumesc!
FDVDR : Avem nevoie de numele dumneavoastra pentru a putea verifica….
by oana on May 24, 2012 at %H:%M
Cum aflu daca cererea mea a fost inregistrata?
FDVDR: Cererea dumneavoastra a fost inregistrata
by Teodora on May 24, 2012 at %H:%M
Buna! ati primit cererea mea?sunt deja inscrisa?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Raluca Damian on May 24, 2012 at %H:%M
Cat costa cursurile, de exemplu germana incepatori?
FDVDR : Toate cursurile sunt gratuite
by Monica Krüger on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Va rog sa-mi confirmati daca cererea mea a fost inregistrata. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Mihaela Stanculescu on May 24, 2012 at %H:%M
buna ziua! va rog frumos sa-mi spuneti daca sunt inscrisa pentru cursurile de limba araba. va multumesc!
FDVDR; DA sunteți înscrisă
by stiru iulia gabriela on May 24, 2012 at %H:%M
buna ziua,
m-am inscris si eu zilele trecute la cursul de engleza – incepatori dar nu am primit nicio confirmare din partea dvs. va rog sa-mi confirmati daca am procedat corect si sunt inscrisa.
va multumesc!
FDVDR: Sunteți înscrisă la engleză, italiană și franceză
by Ana M on May 24, 2012 at %H:%M
as dori sa stiu daca am fost inscrisa atat la limba coreeana cat si la limba chineza
FDVDR: DA chineză, Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Sunteti amabili sa imi spuneti daca am fost acceptata la cursurile de engleza, germana, italiana? va multumesc
FDVDR: DA sunteți înscrisă – german, italiană, engleză
by DIAC ANA LIDIA on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca a fost primita cererea mea pentru limba franceza,numele meu e Radu Andreea Cristina.Va multumesc anticipat!
FDVDR: DA
by Andreea on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am completat formularul acum o saptamana si ceva insa nu am primit nici o confirmare prin email.Sunt inscrisa in program?Cand ar trebui sa fim contactati?Multumesc,Ana Maria Enache
FDVDR: DA – eglenză și franceză, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Ana Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca cererea mea a fost primita.
FDVDR: DA – germana
by Plesoianu Laurentiu on May 24, 2012 at %H:%M
sunt inscrisa?
FDVDR: DA – japoneza si franceză
by andreea on May 24, 2012 at %H:%M
ai revin cu inca o intrebare:)
daca am trimis o cerere pt aceeasi limba de doua ori este vreo problema?
FDVDR: Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Andreea on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! v-am lasat un comentariu fara numele de familie,asa ca pentru a ma gasi mai usor va mai scriu o data. M-am inscris pentru limba suedeza. Nu am primit e-mail de confirmare asa ca intreb si eu daca cererea mea a fost primita? Va multumesc!
FDVDR: DA
by Madalina Capusan on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Vreau sa stiu daca am fost inscrisa…Multumesc!
FDVDR: DA – engleză și franceză
by Adelina Gorgan on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua. As dori sa stiu daca numele meu apare inscris in baza dumneavoastra de date.
FDVDR: Am verificat baza de date și nu figurați înscrisă la cursuri.
by oana on May 24, 2012 at %H:%M
si eu sunt inscrisa?
FDVDR : Da, sunteti inscrisa
by Tiganu Olga on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua, va rog frumos sa verificati daca am fost inscrisa ptr. cursul de spaniola incepatori(as dori sa-l urmez în varianta clasică fiind din Bucuresti)- Andrieş Iustina.
Va multumesc anticipat!
FDVDR : Da, sunteti inscrisa
by Andrieş Iustina on May 24, 2012 at %H:%M
am fost inscrisa ?imi puteti spune va rog ?
?
FDVDR : Avem nevoie de numele dumneavoastra pentru a putea verifica….
by eu on May 24, 2012 at %H:%M
Sunt si eu cumva inscris, am completat formularul de inscriere ptr. engleza si suedeza. Multumesc.
FDVDR: Am verificat baza de date și nu figurați înscris la cursuri.
by Marin Octavian on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu daca sunt inscrisa: Ciocoiu Adelina-Nicoleta. Am mai completat odata astazi formularul pentru ca nu am primit raspuns de la dumneavoastra. Va rog din suflet imi puteti confirma inscrierea?
FDVDR: DA – engleză
by Adelina on May 24, 2012 at %H:%M
M-am inscris impreuna cu fiul meu Stanescu Robert Costin pentru cursul de limba suedeza incepatori. Va rog sa-mi confirmati daca suntem printre beneficiarii acestui curs si care este modalitatea de informare cu privire la perticiparea la cursuri. Cu multumiri anticipate, Camelia Maftei
FDVDR: DA – ambii suedeză
by Maftei Camelia Manuela Hariklia on May 24, 2012 at %H:%M
Am fost inscris? nu am primit mail de confirmare
FDVDR: DA sunteți înscris engleză, olandeza, germana
by Bidian Mihai on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Doresc sa stiu daca fiul meu ( Anderson Anthony ) este inscris la engleza incepatori.
Multumec,
Claudia Stoian
FDVDR: DA -engleză
by Anderson Anthony on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Imi puteti spune, va rog, daca Alexandra Dinu si Seiranov Ecaterina sunt inscrise?
Multumesc.
FDVDR: DA – japoneză și rusă
by Kate on May 24, 2012 at %H:%M
sunt inscrisa?
FDVDR: DA – japoneză și engleză
by Daniela Marcu on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua.Am optat pt 3 limbi straine si as dori sa stiu daca sunt inscrisa sau trebuie sa ma reinscriu.Elena Bica.Multumesc
FDVDR: DA – Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by elena on May 24, 2012 at %H:%M
Am fost admisa? Si as vrea sa imi dati si mai multe detalii.
FDVDR: DA – italiana și germană. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Racu Fabiana Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am completat formularul de inscriere acum mai bine de o saptamana si nu am primit niciun raspuns. Imi puteti confirma inscrierea?
Va multumesc,
FDVDR: DA – engleză
by Rita on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua, doresc sa stiu daca cererea mea de inscriere a fost primita si daca pot sustine cursurile pentru 3 limbi straine. Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru toate cele 3 cursuri
by Tanasie Vicentiu on May 24, 2012 at %H:%M
Buna zoua, m-am inscris pentru Engleza si Japoneza si asi dori sa stiu daca cererea a fost primita.
FDVDR : Suneti inscrisa
by Oprea Andreea Mirela on May 24, 2012 at %H:%M
as vrea sa stiu daca inscrierea mea la cursurile de limbi straine a fost acceptata.
multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by nicoleta radu on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Am completat formularul de inscriere in urma cu o saptamana si nu am primit niciun raspuns pana acum.As dori sa stiu daca inscrierea a fost finalizata cu succes si daca am fost acceptata la toate cursurile.Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Ioana Ungureanu on May 24, 2012 at %H:%M
Am fost inscrisa?
FDVDR : Da
by Nita Ionela on May 24, 2012 at %H:%M
buna ziua as dori sa stiu daca sunt inscrisa eu fiica mea Oprea Rebeca si Bobareasa Raluca?
FDVDR : Sunteti inscrise
by oprea georgiana on May 24, 2012 at %H:%M
va rog sa imi spuneti daca am fost inscris astept raspuns. va multumesc
FDVDR : Sunteti inscris
by Balanoiu Iulian on May 24, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi confirmati inscrierile la cursuri.
Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Matei Oana Daniela on May 24, 2012 at %H:%M
m numesc irimia marinela imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursul de engleza ??va multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by marinela on May 24, 2012 at %H:%M
Cum pot afla daca aplicatia mea a fost acceptata pentru ambele limbi straine, in conditiile in care nu am primit niciun email de confirmare? Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru araba si spaniola
by Lili on May 24, 2012 at %H:%M
buna ziua.as dori sa stiu cat costa acest curs si cat dureaza?cate module sunt daca unul tine 3 luni?si daca se fac grupuri cum sa se faca cursul online?adica nu trebuie sa fie normal,intr-o clasa?sau doar cei din bucuresti participa normal?
vreau raspuns cat mai rapid!multumesc anticipat!
FDVDR : Toate cursurile fundatie sunt gratuite.
Momentan exista un modul, pentru fiecare nivel ( incepator, mediu, avansat ).
Cursurile se desfasoara online, doar cei cu domiciliul in Bucuresti avand posibilitatea de a participa la varianta clasica, la sediile FDVDR
by Deea on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara,numele meu este Mangos Marian Damian si v-as ruga daca se poate sa mi spuneti daca am fost inscris si daca as putea sa ma mai inscriu si la o a II a limba(inca un curs pe langa cel mentionat).
Multumesc
FDVDR : Sunteti inscris si da, va mai puteti inscrie la inca o limba straina completand un nou formular
by Damian on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara! M-am inscris la cursurile de chineza si spaniola. Am fost acceptata? Multumesc
FDVDR : Sunteti inscris
by Natalia Marin on May 24, 2012 at %H:%M
Buna. As dori si eu sa stiu daca sunt inscrisa. As mai dori sa ma inscriu la inca o limba. Se poate sa mai fac un formular?
FDVDR : Sunteti inscrisa. Puteti sa completati inca un formular pentru alta limba straina, sau intr-un formular puteti mentiona mai multe limbi.
by Neagu Andra on May 24, 2012 at %H:%M
imi puteti spune daca am fost inscrisa?FILLINGER FLAVIA IRINA
FDVDR : Sunteti inscrisa
by fillinger flavia on May 24, 2012 at %H:%M
as vrea sa intreb daca sunt inscrisa la cursul de limba germana si franceza
FDVDR : Sunteti inscrisa
by eva peter on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Vroiam sa stiu daca sunt inscrisa? ( franceza si olandeza )
Cat dureaza un curs dintr-un modul?
Va multumesc,
Alina
FDVDR : Sunteti inscrisa. Un modul dureaza 3 luni
by Alina Van der Westhuizen on May 24, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu si eu daca se poate daca sunt inscrisa !
Nume: Jitescu Ana Maria
FDVDR : Sunteti inscrisa
by AnnaMaria on May 24, 2012 at %H:%M
am fost inscrisa?
FDVDR : Da
by Sala Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara, m-am inscris la japoneza si germana, pe langa confirmare, as dori sa ma asigurati ca varianta de sustinere a cursului pentru care optez (cea clasica), nu depinde de adresa(jud. Ilfov), deoarece pot ajunge fara probleme in Bucursti.
FDVDR : Sunteti inscrisa, si da puteti participa la varianta clasica a cursurilor
by Ene Larisa on May 24, 2012 at %H:%M
Am fost inscrisa ?
FDVDR : Da
by Ivan Roxana-Iuliana on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara,as vrea sa stiu daca sunt inscrisa in baza dumneavoastra de date,numele:Hincu Dana-Georgiana,la cursul de engleza.Multumesc frumos!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Dana on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog frumos sa verificati daca am fost inscris pentru cursul de engleza.
In ce perioada incepe cursul?
Va multumesc,
FDVDR : Sunteti inscris. Dupa data de 15 iunie veti primi toate detaliile
by Miu Cristian on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Ma numesc Burnete Alexandra Dorina si as dori sa stiu daca am fost inscrisa… si daca pot urma cursurile online. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Burnete Alexandra on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara! va rog sa-mi spuneti daca am fost inscrisa.(Ciuscoiu Maria , Udroiu Mihaela) Va multumesc!
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise
by Ciuscoiu Maria on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara.Am si eu o intrebare cursurile de limbi straine sunt gratuite?Multumesc anticipat.
FDVDR : Toate cursurile fundatiei sunt gratuite
by Sileanu Daniela on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara! M-am inscris la cursurile dumneavoastra – sectiunea de limba coreeana. Puteti sa imi spuneti daca apar in baza de date, pentru ca nu am primit nici un email de confirmare. Numele meu este Vilceanu Oana. Va multumesc!
FDVDR : Nici nu trebuia sa primiti un mail de confirmare. Sunteti inscrisa
by Oana on May 24, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de engleza.Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Sileanu Daniela on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara,
Cristea Dumitru este numele meu si m-am inscris la spaniola, germana, franceza si rusa. As vrea sa stiu daca cererea a fost primita si cand voi afla mai multe detalii?
FDVDR : Sunteti inscris si veti primi toate detaliile dupa data de 15 iunie
by miticristea@yahoo.com on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara!imi puteti spune daca formularul meu de inscriere a fost inregistrat?cand vom primi detalii referitoare la grupe si profesor?multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa si veti primi toate detaliile dupa data de 15 iunie
by Georgiana Oana Podaru on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Va rog sa-mi confirmati daca cererea mea a fost inregistrata. Multumesc!
FDVDR : Cererea dumneavoastra a fost inregistrata
by Natalia Patrascu on May 24, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca sunt in scris la spaniola si italiana. cred ca am aplicat de doua ori. mersi
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Alin Popa on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua,Imi puteti confirma daca sunt inscrisa?Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Vatasoiu Roxana on May 24, 2012 at %H:%M
Am completat formularul cu 4 zile in urma. Imi puteti spune daca m-am inscris? Iacob Maria
FDVDR : Sunteti inscrisa
by maria on May 24, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca cererea mea a fost acceptata pentru engleza,italiana,germana, intrucat v-am trimis 2 mesaje cu acceasi intrebare si nu am primit nici un raspuns.
FDVDR : Datorita numarului mare de cereri de confirmare este greu sa raspundem la toate. Daca ati completat formularul corect, atunci cu siguranta ati fost inscrisa!
by diac ana lidia on May 24, 2012 at %H:%M
Cererea mea a fost primita?
FDVDR : Da
by Marius on May 24, 2012 at %H:%M
buna seara.
as dori sa aflu daca am fost inscrisa?
Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Cocian Daniela on May 24, 2012 at %H:%M
Buna seara! As dori sa stiu daca ma pot inscrie la mai mult de o limba straina, cum ar fi engleza, franceza si spaniola. Multumesc anticipat !
FDVDR : Da, puteti opta pentru toate aceste variante
by Sorina on May 24, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
M-am inscris la trei cursuri de limbi straine.
Sunt din Bucuresti. Va rog sa-mi spuneti daca pot participa online deoarece nu pot fi prezent la cursuri in sala.
Va multumesc!
FDVDR : Da, puteti participa online
by Musunoi Sorin on May 24, 2012 at %H:%M
VA ROG IMI PUTETI SPUNE DACA AM FOST INSCRISA ???
FDVDR : Sunteti inscrisa
by DRAGAN CRISTINA on May 25, 2012 at %H:%M
Am optat pentru 2 cursuri,engleza si franceza pentru fiica mea Ana Maria Mustatea si nu am primit nici un mail de confirmare ..stiti cumva aplicatia mea a fost inregistrata? Multumesc.
FDVDR : Nu se primeste nici un mail de confirmare. Ana maria Mustatea apare in baza noastra de date pentru engleza si franceza.
by Mirela Mihaiu on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
va rog sa-mi comunicati daca sunt insscrisa eu-la franceza-engleza- si soul meu Iacob Dumiru -Sorin la germana.V-am mai scris o data dar cred ca ma-ti omis.Multumesc
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise.
by marianaiacob on May 25, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca cererea mea a fost primita ? Multumesc ! Ana-Maria Cojocariu
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Ana on May 25, 2012 at %H:%M
Imi cer scuze dar in mesajul anterior nu v-am spus numele complet: Pop Aida Nicoleta
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Aida on May 25, 2012 at %H:%M
Puteti sa-mi confirmati inscrierea ?
FDVDR : Sunteti inscris
by Stoian Vasile Constantin on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua, imi puteti spune si mie daca sunt inscrisa la cursul de engleza mediu si cel de franceza incepatori, as dori sa le urmez online. Militaru Andreea .
Multumesc anticipat !
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Andreea on May 25, 2012 at %H:%M
buna ziua.as dori si eu daca am reusit sa fiu inscris la limba germana.va multumesc
FDVDR : Sunteti inscris
by tomoiaga dragos on May 25, 2012 at %H:%M
buna ziua ,as dori sa stiu da sunt inscrisa la cursurile de engleza si italiana ,atat eu cat si copii ,pavel robert si pavel andra ,va multumesc
FDVDR : Toate persoanele mentionate sunt inscrise
by mioara moisescu on May 25, 2012 at %H:%M
buna ziua , vreau sa stiu daca sunt inscris la cursurile de engleza si italiana incepator,va multumesc am mai scris dar n-am primit raspuns
FDVDR : Sunteti inscrisa
by marin enache on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa aflu daca cererea mea pentru limba engleza si franceza a fost inregistrata. Va multumesc!
FDVDR : Cererea dumneavoastra a fost inregistrata
by Stroe Bianca on May 25, 2012 at %H:%M
Va rog sa mi spuneti daca am fost inscrisa la cursuri?
Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by dediu iuliana on May 25, 2012 at %H:%M
daca locuiesc in bucuresti,pot urma cursurile online?
FDVDR : Da
by Ioana on May 25, 2012 at %H:%M
am o fetita in varsta de 3 ani si 8 luni.o pot inscrie si pe ea?
FDVDR : Din pacate fetita dumneavoastra este prea mica pentru a participa la aceste cursuri
by Ioana on May 25, 2012 at %H:%M
M-am inscris la cursurile pentru limbi straine.Imi puteti confirma ?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Stoica Cecilia on May 25, 2012 at %H:%M
Eu am fost inscrisa la cursuri? va multumesc anticipat
FDVDR : Sunteti inscrisa
by diac ana lidia on May 25, 2012 at %H:%M
Am completat si trimis formularul pentru inscriere la cursul de limbi straine.Imi puteti spune daca am fost inscris?
Multumesc,Miu Alexandru-Anton
FDVDR : Ati fost inscris
by Miu Alexandru-Anton on May 25, 2012 at %H:%M
doresc sa stiu daca fiica mea Denisa Alexandra Ruxandar a fost inscrisa pentru cursurile de limba chineza si care este perioada de desfasurare a cursurilor , eventual locul de desfasurare. multumesc anticipat
FDVDR : Fica dumneavoastra a fost inscrisa. Cursurile se vor desfasura la unul dintre sediile fundatiei, daca sunteti din Bucuresti sau online daca sunteti din afara Bucurestiului
by Ruxandar Gheorghe on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua, dorim sa stim daca Savescu Roxana-Lidia si Savescu Andreea-Catalina am fost inscrise. Multumim!
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise
by Savescu Roxana-Lidia on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa va intreb daca am fost inscrisa la cursul de limba spaniola.
Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Rita Velti on May 25, 2012 at %H:%M
Buna
Aceeasi intrebare, Stupu Alexandra si Sirghe Valeriu Fanel au fost inscrisi in program???
Va multumesc anticipat!
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise
by Alex on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la chineza incepatori – Anca Rusu. Multumesc
FDVDR : Puteti sa mentionati adresa de email folosita la inscriere va rugam. Multumim
by Anca on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua,imi puteti spune daca sunt inscrisa(germana;rusa?
Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Bejenaru Cristina-Andreea on May 25, 2012 at %H:%M
Buna Ziua!
M-am inscris la cursul dumneavostra de germana si as dori sa stiu daca am fost inscrisa si cand se incep cursurile? Pentru ca pe site-ul dvs scrie clar ca vor fi contactata inainte de inceperea cursurilor si data de incepere este 1 iunie.
FDVDR : Sunteti inscrisa. Datorita numarului mare de aplicatii intre 1 si 15 iunie se vor stabili grupele iar dupa data de 15 iunie veti fi contactata şi anunţată din ce grupă face parte, numele profesorului şi modalitatea în care se va desfăşura cursul
by Georgiana Radulescu on May 25, 2012 at %H:%M
doresc sa cunosc daca am fost inscris la cursul de germana
FDVDR : Sunteti inscris
by Cristea Marian on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscris la cursul de engleza. Si cum accesez cursurile online. Multumesc
FDVDR : Ati fost inscris. Dupa formarea grupelor ( 1 – 15 iunie ) veti fi contactat si vi se vor oferi toate detaliile
by Navrapescu Stefan on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa ma inscriu la cursurile online.Se poate?multumesc.Aseara am facut teste dar inca nu am primit rezultatele pe adresa de e-mail ca sa vad unde am gresit.Cand le primesc?multumesc.
FDVDR : Inscrierile pentru cursurile online sunt in continuare deschise. Pentru testarile online va rugam verificati inclusiv adresa de spam a emailului sau repetati testarea.
by Sileanu Daniela on May 25, 2012 at %H:%M
as dori sa stiu daca a fost validata inscrierea mea la cursurile de engleza si spaniola.multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by dumitrescu jenica on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu in cat timp aflu daca am fost inscrisa la cursul de limba engleza.
Pot afla daca si Niculescu Alessia engleza incepator si Niculescu Catalin – engleza inepator au fost inscrisi?
Va multumesc anticipat,
Adela Niculescu
FDVDR : Toate persoanele mentionate mai sus au fost inregistrate
by adela niculescu on May 25, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?Daca intr-o zi nu am acces la internet se intampla ceva? Avem nevoie de camera web? Merci!
FDVDR : Toate detaliile va vor fi oferite dupa data de 15 iunie cand veti fi contactat telefonic.
by Andreea P on May 25, 2012 at %H:%M
unde,in bucuresti, se afla FDVDR?
FDVDR : Sediul Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei se afla pe strada Secerisiului nr. 61.
by Deea on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de limba engleza??Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by constandache liliana on May 25, 2012 at %H:%M
imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursul de engleza si spaniola incepatori? multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by dumitrescu irina on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua.M-am inscris la cursul de spaniola si engleza.Imi puteti spune daca sunt acceptata? Va multumesc
FDVDR : nu apareti in baza noastra de date
by Vagner Georgiana on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Sunt inscrisa la limba germana si la limba chineza? (Manaila Camelia) multumesc!
FDVDR : Da
by Manaila Camelia on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Imi puteti spune va rog daca sunt inscrisa la cursurile de engleza-mediu si franceza-mediu?
Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Carmen on May 25, 2012 at %H:%M
Imi cer scuze pentru insistenta, dar inregistrat inseamna inscris?
Multumesc frumos,
Adela Niculescu
FDVDR : da
by adela niculescu on May 25, 2012 at %H:%M
M-am inscris aseara la cursul de engleza dar am uitat sa spun ca vreau sa-l urmez online.trebuie facut alt formular de inscriere?multumesc.
FDVDR : Nu este necesar acest lucru, cursurile sunt online
by Sileanu Daniela on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua as vrea sa stiu si eu daca este valabila inscrierea mea,multumesc.
FDVDR : Inscrierea este valida
by iurea anca on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Eu n-am primit nicio confirmare de la inscrierea la cursul de limba germana.As dori daca se poate sa-mi confirmati.
Multumesc!
FDVDR: DA – germană
by alexandru oana on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua ,
Imi puteti spune va rog daca sunt inscrisa ?
FDVDR: DA – engleză și franceză
by Lunic Geanina on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Am completat formularul de inscriere atat pt mine cat si pt sotul meu (Radulescu Florin) pt cate 2 limbi straine. Am fost inscrisi? Multumim!
FDVDR: DA – franceză și spaniolă / engleză și franceză
by Oana Radulescu on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua , vreau sa stiu daca este nevoie de o suma de bani pentru a urma acest curs.
FDVDR: Cursurile sunt gratuite.
by Budala Anca on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca a fost validata inscrierea mea la cursul de engleza nivel mediu si la cursul de germana nivel incepator?
Multumesc
FDVDR: DA
by Delia Badircel on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscris la cursurile de araba si franceza.
multumesc
FDVDR: DA – arabă și franceză
by Adrian Ion on May 25, 2012 at %H:%M
buna ziua as vrea si eu sa stiu daca a fost validata inscrierea mea la cursurile de egnleza mediu si japoneza incepator. Multumesc
FDVDR: DA – sunteti inscrisă
by samoila ioana on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa stiu daca inscrierea mea este valabila.Multumesc anticipat.
FDVDR: DA – arabă
by Sumaiah El-Masri on May 25, 2012 at %H:%M
buna,nu locuiesc in tara..la formularul de inscriere pun adresa si nr de telefon din tara unde locuiesc sau datele din tara? ms
FDVDR: Datele de contact la care vă putem lua legătura cu dumneavoastră.
by felycuty on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de engleza si italiana.
FDVDR: DA – italiană și engleză
by Elena Popescu on May 25, 2012 at %H:%M
Buza ziua am aplicat pentru cursurile de limba fracaza si spaniola. Imi puteti spune va rog daca cererile au fost validate? Va multumesc.
FDVDR: DA – franceză, Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Cristea Robert on May 25, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile de limba spaniola si italiana ??Multumesc
FDVDR: DA – italiană și spaniolă
by Teodora Vaduva on May 25, 2012 at %H:%M
Va multumesc pentru amabilitatea si promtitudinea dumneavoastra.
Astept cu nerabdare inceperea cursurilor
Va doresc o seara cat mai placuta!
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Georgiana Radulescu on May 25, 2012 at %H:%M
Buna sera,vroiam sa siu daca am fost inscrisa la cursul de limba coreeana,va multumesc
FDVDR: Da – coreană
by Toader Monica Ioana on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog frumos daca sunt inscrisa la engleza si spaniola.
Multumesc!
FDVDR: – Da
by Dumitru Nicoleta on May 25, 2012 at %H:%M
buna ziua. Am observat ca aveti foarte multe intrebari si ca nu puteti raspunde la toate. Va rog frumos daca se poate sa stiu daca am fost inscrisa eu si fiul meu dragan valentin. Va multumesc si succes in toate activitatile dvs.
FDVDR: DA – engleză, germană
by zoica dragan on May 25, 2012 at %H:%M
La sfarsitul cursurilor dam examane sau o sa oferiti dimplome sau atestate care sa confirme limba studiata?
FDVDR: La sfârșitul cursului veți da un examen și veți primi o diplomă de participare.
by Madalina Enea on May 25, 2012 at %H:%M
scuzati-mi insistenta dar m-am inregistrat la inca o limba straina si as vrea sa primesc confirmarea ca am fost inregistrata la japoneza-incepator,chineza-incepator si engleza-mediu
FDVDR: Da – chineza, Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by samoila ioana on May 25, 2012 at %H:%M
Buna, va rog daca puteti sa-mi confirmati si mie inscrierea la cursurile de engleza, respectiv italiana, si daca le pot sustine online.Stefan Valentina
Va multumesc anticipat!
FDVDR: DA – italiană. Se ia în considerare ultimul formular trimis. Modalitatea de frecventare a cursurilor de limbi străine rămâne la latitudinea dumneavoastră
by valentina on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua! M-am inscris acum cateva zile si inca nu am primit un raspuns, imi puteti spune daca sunt inscrisa?:D
Nume: Prisecaru Alexandra
FDVDR: DA – engleză si franceză
by Prisecaru Alexandra on May 25, 2012 at %H:%M
Buna seara!Sunt inscrisa la spaniola-incepatori?(Minciuna-Peter Andreea)
FDVDR: DA- sunteți înscrisă
by simona on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Revin cu o alta intrebare: la cate cursuri am dreptul sa ma inscriu.
Va multumesc anticipat.
FDVDR: La câte cursuri doriți
by Rita on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua.
M-am inscris pentru aceste cursuri pentru limba engleza si spaniola si doream sa stiu sa sunt inscrisa si cand vor incepe cursurile.Multumesc
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Nica Mariana Daniela on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua
Doresc sa stiu daca sunt inscrisa
Multumesc
FDVDR: DA – engleză
by florina on May 25, 2012 at %H:%M
sunt inscrisa?
FDVDR: DA – germană
by loredana on May 25, 2012 at %H:%M
Buna seara! M-am inscris pentru limba chineza si coreeana. Imi puteti spune daca sunt inscris pt aceste cursuri? Pot opta pt mai multe limbi straine? As vrea japoneza si germana-mediu. Va multumesc!
FDVDR: DA – sunteșț înscris, da puteți să optați pentru mai mlte cursuri.
by MARIN GHEORGHE on May 25, 2012 at %H:%M
Buna seara! As dori sa-mi oferiti si mie mai multe detalii, va rog, in legatura cu locatia unde se vor desfasura cursurile, daca ma pot inscrie la mai multe cursuri si daca da, daca se suprapune programul, daca nu as putea ajunge cateva zile la cursurile in stilul clasic, as putea sa le fac online etc.
In speranta unui raspuns,
Cristina
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri. Modalitatea de frecventare a cursurilor de limbi străine rămâne la latitudinea dumneavoastră
by Cristina on May 25, 2012 at %H:%M
Buna seara, as dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursuri. Multumesc.
FDVDR: DA – engleză, italiană
by Anca on May 25, 2012 at %H:%M
Buna seara,
De cateva zile astept un raspuns de la dvs. si singurul raspuns este in acest moment ca am comentariul in asteptare.
Se poate sa primesc un raspuns clar ?
Multumesc
FDVDR: Sunteți înscri la germană, japoneză, spaniolă
by Apostol Dumitru on May 25, 2012 at %H:%M
V-am mai intrebat si acum cateva zile dar nu inteleg de ce nu primesc nici un raspuns. Sunt inscrisa la cursul de lb engleza? Ma numesc Bandac Madalina.
FDVDR: da – sunteți înscrisă
by Madalina on May 25, 2012 at %H:%M
Buna ziua.Vreau sa stiu si eu daca sunt inscrisa.
Multumesc
FDVDR: DA – engleză si franceză
by Nechifor Raluca on May 25, 2012 at %H:%M
As avea si eu 2 intrebari: prima e daca numele Musat Victor si Peiu Mihaela figureaza pe listele de inscrieri si a doua, daca locuim la periferia Bucurestiului putem participa la cursuri de tip clasic, nu-i asa?
FDVDR: DA – engleză, modalitatea de frecventare a cursurilor de limbi străine rămâne la latitudinea dumneavoastră
by Mihaela on May 25, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca sunt inscrisa?Multumesc frumos!:)
FDVDR: DA – coreeană
by Saizu Andra on May 25, 2012 at %H:%M
Ciobanu Laura Cristina si Saizu Andra
FDVDR: DA – coreeană, spaniolă și germană
by Ciobanu Laura Cristina on May 25, 2012 at %H:%M
am fost inscrisa pentru japoneza incepator(am facut solicitare de vreo cateva zile)?
inteleg ca dupa 15 iunie ar incepe cursurile?
multumesc,
FDVDR: Sunteți înscrisă, modalitatea de frecventare a cursurilor de limbi străine rămâne la latitudinea dumneavoastră
by gheorghe veronica on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa aflu daca a fost validata inscrierea mea la cursurile de japoneza si coreeana.Va multumesc.
FDVDR: DA japoneză și coreeană
by Negulescu Ana-Maria on May 26, 2012 at %H:%M
Tanase Daniel-Bogdan si Tanase Carmen sunt inscrisi?
FDVDR: DA – engleză și japoneză
by tanase on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua,as dori sa stiu daca sunt inscrisa?multumesc
FDVDR: DA spaniola și engleză
by Vagner Georgiana on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua…am mai lasat o data un comment dar vad ca este inca in asteptare..poate s-a produs ceva eroare cand l-am trimis..Revin cu cele 3 nelamuriri:
1.Am reusit sa ma inscriu?
2.Cand vom primi confirmarea ca ne incadram intr-o grupa?
3.Vom primi ceva certificare pentru aceste cursuri?
Multumesc anticipat pentru raspusuri
FDVDR: 1. DA – engleză și germană. 2. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri. 3. Da veți primi diplome de participare
by Andra P. on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca apar in baza de date ca fiind inscrisa. Va multumesc!!!
FDVDR: DA italiană și germană
by Moraru Georgiana Oana on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Imi puteti, va rog, confirmat daca cererea trimisa pentru Germana si Rusa a fost confirmata?
Multumesc anticipat.
FDVDR: DA sunteți înscris
by Ioachim Pintilie on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua,doresc sa stiu daca am fost inscrisa la cursul ce limba spaniola ,in caz afirmativ care este programul
Va multumesc,Serban Alina
FDVDR: DA – sunteți înscrisă, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Serban Alina on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu la care dintre cursurile alese de mine am fost inscrisa? Va multumesc!
FDVDR: DA – germană, engleză, iatliană. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by LuizaT on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Eu sunt inscrisa la cursuri? Multumesc!
FDVDR: DA – engleză
by Vatau Bianca on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Vroiam sa stiu daca inscrierea mea si a fetitei mele Ilie Alessandra sunt valabile.
FDVDR: DA – engleză, italiană, și engleză italiana, spaniolă, germană
by Covaliu Elisabeta on May 26, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?
FDVDR: DA – japoneza, arabă, spaniolă, italiană, germană
by Ramona on May 26, 2012 at %H:%M
Sper ca m-am inscris bine.. nu am primit nicun mail de confirmare sau ceva..
FDVDR: DA – coreeană
by Laura on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua.
As dori sa stiu daca am fost acceptat la cursul de engleza si germana (mediu). In descriere este precizat ca orele vor incepe imediat ce se formeaza grupele; in aceasta situatie asteptam sa luati dvs. legatura cu noi, si sa stabilim un anumit orar, sau care ar fi procedura?
Mentionez ca as dori sa urmez cursul in format clasic.
Va multumesc.
Cu consideratie,
Alin Mustata
FDVDR: DA – sunteți înscris, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite grupele, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Mustata Alin on May 26, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursurile de coreana si germana
FDVDR: DA – sunteți înscrisă
by Cristina on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua as dori sa stiu daca a fost validata inscrierea mea la cursurile de coreeana japoneza si cineza si cand vor fi anuntati castigatori?
FDVDR: DA – sunteți înscrisă. Nu este un concurs de limbi străine, ci sunt cursuri, iar toți cei înscriși vor participa la cursuri, în ordinea înscrierii. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Giurgiu Madalina on May 26, 2012 at %H:%M
Am fost inscrisa pentru cursul de limba engleza( mediu)???
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Dana on May 26, 2012 at %H:%M
Buna seara! imi spuneti si mie va rog daca am fost inscrisa la cursuri? Din ce perioada ar incepe?
Va multumesc
FDVDR: Da engleză și italină, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by neagu raluca on May 26, 2012 at %H:%M
As dori sa aflu daca sunt inscrisa! Am tot lasat comentarii si nu mi s-a dat nici un raspuns! Delcea Elena
FDVDR: DA engleză
by Delcea Elena on May 26, 2012 at %H:%M
v-am lasat un mesaj in care intrebam daca inscrierea mea la un curs de limbi straine este valida dar constat cu surprindere ca mesajul a fost sters cu totul si nu am primit nici un raspuns.
este o treaba serioasa, pt.toata lumea asa cum spuneti, sau numai pt. cei pe care ii selectionati dvs. dupa un oarecare criteriu.
FDVDR: sunteți înscrisă la franceză și spaniolă. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by nicoleta radu on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua.As dori sa stiu daca cererea mea de inscriere pentru limba japoneza mediu in varianta clasica a fost validata intrucat nu am primit mail de confirmare.multumesc
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Grigore Valentina on May 26, 2012 at %H:%M
buna seara! as dori si eu sa aflu daca sunt inscrisa la spaniola engleza si italiana ( Manolache Simona).Multumesc!
FDVDR:Sunteți înscrisă la engleză, se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Simona on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Imi puteti spune, va rog frumos, daca am fost inscris la cursurile pentru limba germana- incepatori?
FDVDR: DA – sunteți înscris
by Arcip Ionut Vlad on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua, unde ma pot inscrie pentru cursul de limba franceza?! Si…mai este valabil?
FDVDR: PT înscrieri http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by Alexandra on May 26, 2012 at %H:%M
Va rog frumos sa imi spuneti daca a fost validata inscrierea mea. Este al treilea mesaj pe care vi-l las si chiar as dori sa primesc un raspuns. Va multumesc mult si ma scuzati pentru insistenta.
FDVDR: DA – spaniolă, coreeană, engleză
by Bîcîilă Otilia-Teodora on May 26, 2012 at %H:%M
cat o sa dureze cursurile si o sa pot sa le urmez dupa amiaza? daca vreau sa ma retrag o s-o pot face?
FDVDR: Un modul durează 3 luni de zile, în perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri. da puteți să vă retrageți dacă doriți.
by Teo on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca am fost acceptata la cursurile de limba spaniola si germana…Va multumesc!
FDVDR : Sunteti acceptata
by Iosub Catalina on May 26, 2012 at %H:%M
As dori sa invat limba chineza si japoneza gratuit.multumesc frumos.
by iancu antonia on May 26, 2012 at %H:%M
Bună seara! Aș vrea să știu dacă ați primit și datele mele și dacă am fost înscrisă. Am aplicat la cursurile de japoneză și coreeană, dacă se formează grupe.
Mulțumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Paula on May 26, 2012 at %H:%M
Buna seara,
As dori sa imi confirmati, va rog, daca inscrierile mele la limba franceza si germana (incepator) au fost inregistrate? De asemenea, se poate sa imi comunicati daca anul acesta se mai desfasoara cursuri de muzica si care sunt categoriile de varsta acceptate? Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa. Inscrieriile la cursurile de muzica au loc in luna septembrie
by Daniela Oancea on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua,as dori sa stiu daca inregistrarea mea a fost efectuata cu succes. Si pt cei din buc cum se desfasoara cursurile?
FDVDR : Inregistrarea a fost efectuata cu succes. Daca sunteti din Bucuresti puteti opta pentru varianta clasica a cursurilor, la unul dintre sediile FDVDR
by Caltut Raluca on May 26, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am aplicat si eu pentru cursuri de limbi straine dar nu stiu daca am fost inscrisa. Imi puteti confirma, va rog?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Nastasia Mirza on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua , imi spuneti va rog daca am fost inscrisa ?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Hinganescu Ana-Roxana on May 27, 2012 at %H:%M
buna ziua, doresc sa ma inscriu la cursurile de limba engleza, cum procedez….si pentru copilul meu in varsta de 8 ani…multumesc
FDVDR : Completati formularul pe care il gasiti aici : http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by GROSULEAC LUMINITA on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua! M-am inscris la cursurile a 2 limbi straine si doresc sa stiu daca am fost inregistrata. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Stanca Simona on May 27, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca am fost acceptata pentru curusurile de limba engleza (mediu) si cele de germana (incepatori)? Va multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Vasilachi Laura Elena on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua . Spuneti-mi va rog daca a fost validata inscrierea . Va multumesc
FDVDR : Inscrierea este valida
by Hinganescu Ana-Roxana on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As vrea sa stiu daca am fost inscris. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscris
by Bogaseriu Liviu on May 27, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi confirmati inscrierea la cursul de spaniola si cand se incepe. Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa. Cursurile incep dupa data de 15 iunie
by Veronica on May 27, 2012 at %H:%M
este chiar asa de greu sa-mi raspundeti cum le-ati raspuns si celorlalti vreau sa stiu daca am fost inscrisa este al patrulea comentariu pe care il scriu , as fi recunoscatoare sa-mi raspundeti
FDVDR : Ne cerem scuze, dar datorita numarului mare de comentarii nu putem sa raspundem rapid la toate. Sunteti inscrisa
by Marina M on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
v-as ruga sa-mi confirmati daca sunt inregistrat ca participant la cursurile dvs.Va rog sa verificati si pentru Cojocari Tatiana Va multumesc.
FDVDR : Ambele persoane sunt inregistrate
by Onut Dumitru Gabriel on May 27, 2012 at %H:%M
buna ziua,
as dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursurile de engleza /franceza /spaniola incepatori. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscris
by alina vidan on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Ma numesc Sauta Ioana, tocmai m-am inscris la engleza si germana,va rog daca puteti sa-mi confirmati inscrierea si as dori sa stiu daca ar putea beneficia de cursuri o persoana 27 de ani(inca este masterand ultimul an)?
Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa. Toate persoanele pot participa la cursurile de limbi straine organizate de FDVDR
by Sauta Ioana on May 27, 2012 at %H:%M
buna ziua,
as dori sa stiu daca incrierea mea pentru cursurile de japoneza a fost inregistrata, si daca da cand vor incepe cursurile. multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Ruse Stefania on May 27, 2012 at %H:%M
buna ziua imi puteti spune daca sunt inscris la limba engleza si limba norvegiana???
FDVDR : Sunteti inscris
by carare claudiu on May 27, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?
Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by maticiuc roxana emanuela on May 27, 2012 at %H:%M
Este un lucru grozav si as fi curios daca se ofera diplome sau premi….ms mult si as dori sa aflu daca se desfasoar concursuri pe tema limba engleza acum sau care vor urma …multumesc anticipat.
FDVDR : Toti participanti vor primi diplome dupa finalizarea modulului la care participa. Pentru concursuri de limba engleza va recomandam sa consultati situl FDVDR pentru concursul ” Pasaport pentru excelenta ” si ” Joc, joaca ”
by Buciumanu Alexandru George on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am si eu o rugaminte va rog sa imi spuneti daca am fost inscrisa? si daca sunt din Bucuresti, cursurile sunt pe format clasic cu prezenta la curs sau online?
Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa. Puteti opta pentru varianta clasica sau pentru cursurile online.
by Georgiana Frone on May 27, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu in cat timp aflu daca am fost inscrisa la cursul de limba germana incepatori
Multumesc anticipat
FDVDR : Sunteti inscris
by Rahozneanu Marius on May 27, 2012 at %H:%M
Se mai pot face inscrieri pentru limbi straine?Mi-as dori mult sa particip dar nu stiu cand se termina inscrierile
FDVDR : Inca va puteti inscrie
by Spataru Corina on May 27, 2012 at %H:%M
mam inregistrat mai devreme la cursurile de engleza,franceza si italiana si as vrea sa stiu daca apar in baza dvs de date.
FDVDR : Sunteti inscris
by popa george on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca a fost validata inscrierea mea la cursurile japoneza,germana si italiana
FDVDR : Inscrierea este valida
by Cristina on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Vroiam sa stiu daca sunt inscrisa?
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru coreana, japoneza si engleza
by Munteanu Cristina on May 27, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursul de germana incepatori? Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Manea Miruna Ioana on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa stiu daca sunt inscrisa.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Radulescu camelia on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Cursuri de limba hindi se organizeaza? Mai sunt doritori?
Multumesc!
FDVDR : Vom putea stii acest lucru dupa formarea grupelor, in jurul datei de 15 iunie
by Lovin Florentina on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris initial la cursul de limba engleza incepator si ulterior am revenit si m-am inscris in afara de engleza si la franceza si italiana. Imi puteti confirma va rog inscrierile?
Va multumesc!
FDVDR : Apareti inscrisa pentru toate cele trei optiuni
by Steliana M on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori va rog frumos , sa stiu si eu daca inscrierea mea la limba engleza si limba japoneza a fost inregistrata. Va multumesc!
FDVDR : Cererea a fost inregistrata
by cosmin abalaru on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! Imi puteti spune va rog frumos daca am fost inscrisa la cursul de limba japoneza ? Multumescc !!..dar pot sa ma mai inscriu si la alta limba chiar daca am completat formularul o data?? Multumesc !
FDVDR : Raspunsul este afirmativ pentru ambele intrebari
by Sima Georgiana on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am inscris-o pe fata mea Stoica Alexandra Teodora, la cursul de limba engleza incepator. As dori sa stiu daca a fost acceptata.
Va multumesc,
FDVDR : Stoica Alexandra Teodora este inscrisa
by maria stoica on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursurile de engleza-mediu?Va intreb acest lucru deoarece nu am fost contactata pana in acest moment.Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa. In perioada 1 – 15 iunie se vor forma grupele, iar dupa aceasta data veti fi contactata pentru mai multe detalii
by Onuta Miruna on May 27, 2012 at %H:%M
as dori sa aflu daca am fost inscrisa pentru cursuri engleza incepatori si cand incep.Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Covasan Aurelia on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua! M-am inscris acum ceva timp la cursurile de spaniola si japoneza. A fost validata inregistrarea? Va multumesc!
FDVDR : Inregistrarea este valida
by Carmen Alexa on May 27, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Ma scuzati, dar nu mi-a fost aprobat comentariul si atunci intreb din nou daca au fost inscrisi urmatorii:
VALENCIUC SIMONA-ANDREEA
ZAINCOVSCHI SORIN
ZAINCOVSCHI RADU
ZAINCOVSCHI ANA-MARIA
STOICA ADRIANA-IULIANA
Va multumesc frumos!
FDVDR : Toate persoanele sunt inscrise
by Simona Andreea Valenciuc on May 27, 2012 at %H:%M
Buna seara, as dori sa stiu daca a fost validata inscrierea mea la cursul de araba-incepator. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Ateito Erin on May 27, 2012 at %H:%M
Buna seara, as dori sa stiu si eu daca am fost inscrisa la cursurile engleza incepator, olandeza incepator.
O sera placuta.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Enache Andreea on May 27, 2012 at %H:%M
buna, as vrea daca se poate sa`mi schimb o optiune, in loc de germana sa fie engleza – mediu. multumesc
FDVDR : Am efectuat modificarea in baza de date
by deak bianca on May 27, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca am fost acceptata?Am mai intrebat o data si nu am primit niciun raspuns…
FDVDR : Datorita numarului mare de comentarii, este greu sa raspundem la toate in cel mai scurt timp. Sunteti inscrisa
by mihaela on May 27, 2012 at %H:%M
Deoarece observ ca au fost cazuri in care nu au fost inregistrati, as dori sa stiu daca am fost inscrisa la engleza si flamanda. Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Diana Marina on May 27, 2012 at %H:%M
V-am mai intrebat o data , dar n-ati binevoit sa imi raspundeti. Doresc sa imi confirmati daca sunt inscrisa pentru engleza si germana.
FDVDR : Raspunsul se afla mai sus….
by Calin Carola Elena on May 27, 2012 at %H:%M
V-am mai intrebat o data , dar n-ati binevoit sa imi raspundeti. Doresc sa imi confirmati daca sunt inscrisa pentru engleza-mediu, germana-incepator si spaniola-incepator.
FDVDR : Datorita numarului mare de comentarii, este greu sa raspundem la toate in cel mai scurt timp. Sunteti inscrisa
by Calin Carola Elena on May 27, 2012 at %H:%M
Buna seara,
Am completat inscrierea la cursuri pentru Pavel Victorita si Pavel Eduard. Imi puteti confirma, va rog, ca este totul ok?
Felicitari Fundatiei pentru initiativa!
FDVDR : Ambele persoane au fost inscrise
by Vivi on May 27, 2012 at %H:%M
Ciobanu Laura si Saizu Andra
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise
by Ciobanu Laura on May 28, 2012 at %H:%M
imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursul de engleza – mediu si spaniola-incepatori? Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Maria Rusu on May 28, 2012 at %H:%M
Va rog s-ami confirmati daca am fost inscrisa.Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Covasan Aurelia on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua.
Am facut cerere de inscriere la cursurile de engleza si germana pt mine si pentru Ioan-Vlad si Razvan. As vrea sa stiu daca suntem inscrisi toti 3. Va multumim.
FDVDR : Avem nevoie de numele complet pentru a confirma inscrierea….
by RoxanaG on May 28, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca inscrierea mea a fost acceptata la limba engleza si limba japoneza. Va multumesc!
FDVDR : Cererea a fost acceptata
by Cosmin Abalaru on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua as vrea sa stiu dak a fost validata inscrierea mea la cursurile de japoneza si araba(eventual turca)Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Monica Simion on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog sa imi spuneti daca sunt inscrisa la cursul de germana-incepator. Si daca se poate, cand va incepe cursul?
Va multumesc anticipat,
Oana Metea
FDVDR : Sunteti inscrisa. In perioada 1 – 15 iunie se vor stabili grupele si dupa aceasta data urmeaza sa fiti contactata pentru toate detaliile
by Oana Metea on May 28, 2012 at %H:%M
A fost validata inscrierea mea la curs ?
Cu multumiri
FDVDR : Inscrierea a fost validata
by Lovin Cornelia on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Comentariile noastre inca nu au primit raspuns, probabil probleme tehnice. Va rog asadar sa ne spuneti daca am fost inscrisi:
Radulescu Oana,
Radulescu Florin,
Stanca Simona,
Bogaseriu Liviu
Multumim!
FDVDR : Toate persoanele sunt inscrise
by Oana on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua, nu stiu daca inscrierea mea a fost acceptata! Nu am primit nicio instiintare.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Andrada David on May 28, 2012 at %H:%M
Nu va suparati ca va deranjez , insa nu am vazut raspunsul la prima intrebare … as fi vrut sa stiu daca am fost inscrisa .
la fel si Hinganescu Ana-Roxana
Mulumesc .
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise
by Zaharia Maria Ana on May 28, 2012 at %H:%M
va rog, imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursul de engleza si cel de germana
FDVDR : Sunteti inscrisa
by vacaru alexandra mihaela on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Siu ca sunt multe intrebari la care trebuie sa raspundeti, dar as dori sa stiu daca am fost inscrisa.
Mihaela Radu
Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by mihaela on May 28, 2012 at %H:%M
Am vrea sa stim daca suntem pe lista celor inscrisi. Roxana Grecu engleza si germana, Ioan-Vlad Grecu engleza, Razvan Grecu engleza si germana. Va multumim.
FDVDR : Ambele persoane sunt inscrise
by RoxanaG on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu daca am fost inscris la cursurile de limba germana si daca se fac cursuri de limba neoelena. Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscris. Daca vor exista destui doritori se vor forma grupe si pentru aceasta limba
by Victor-Lucian Leonte on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca am fost inscrisa.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Cruceru Roxana-Georgiana on May 28, 2012 at %H:%M
imi spuneti si mie va rog daca am fost inscrisa la cursuri? Din ce perioada ar incepe?
Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa. Cursurile vor incepe dupa data de 15 iunie
by neagu raluca on May 28, 2012 at %H:%M
Se fac si cursuri de coreana?
FDVDR: Daca vor exista destui doritori se vor forma si grupe pentru aceasta limba
by Petcu Luisa on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Imi puteti spune daca eu si sora mea, Hăloiu Corina, am fost inscrise, va rog !?
P.S.: Nu am primit niciun e-mail de confirmare.
Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrise
by Hăloiu Sorina on May 28, 2012 at %H:%M
As dori sa ma inscriu la curs de limba greaca incepator.Sunt doritori pt o grupa de 15 cursanti?
FDVDR : Nu putem raspunde inca la aceasta intrebare
by Mihaela72 on May 28, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa la japoneza si franceza ? Inca un lucru , s-au inscris destule persoane si pentru coreeana?
FDVDR : Sunteti inscrisa. Nu putem sa raspundem inca la ultima intrebare
by Constantin Carmen on May 28, 2012 at %H:%M
Am fost inscrisa la vreuna dintre limbile straine pentru care am optat? Astep un raspuns. Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa la araba, turca si chineza
by Nicoleta on May 28, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi spuneti daca sunt inscris!
FDVDR : Sunteti inscris
by Slabu Florin on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu daca am fost inscrisa la curs, numele meu fiind Andreea Constantina Badea. Va multumesc anticipat.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Andreea Badea on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca sunt inscrisa.Multumesc!
FDVDR: DA – spaniolă
by Minciuna-Peter Andreea on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa stiu daca a fost inregistrata inscrierea mea la cursurile de englaza si germana incepatori.
Multumesc!
FDVDR: DA sunteti înscrisă
by Narcisa Alican on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Ma numesc Fagaras Elena Ioana si am aplicat pentru a cunoaste o limba straina, am aplicat pe site cu datele mele.As vrea sa stiu daca mai trebuie sa completez un formular?
Va rog sa ma anuntati pe e-mail.
Cu stima,
Ioana Fagaras
FDVDR: DA chineza, engleza, germana, franceza
by Fagaras Elena Ioana on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca am fost inscrisa la vreuna dintre limbile straine pentru care am optat.Va multumesc!
FDVDR: Da – Spaniola. Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Maria on May 28, 2012 at %H:%M
Am aflat ca faceti inscrieri la cursuri de limbi straine, gratuite care se pot tine si online. As dori sa stiu mai multe despre aceasta actiune, in special cea online, pentru engleza, spaniola eventual.
FDVDR: Sunteți înscrisă. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Stancu Daniela on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua! M-am inscris la 3 limbi straine si nu am primit niciun mesaj daca mi s-a inregistrat sau nu cererea…Am trimis si 2 mesaje catre d-voastra, dar nu am primit raspuns la niciunul. As dori sa stiu daca m-am inscris si cum voi putea putea participa la aceste cursuri. Va multumesc!
FDVDR: DA – engleză/franceză
by Mirela Albu on May 28, 2012 at %H:%M
vreau sa ma inscri si eu la cursul de limba engleza
FDVDR: PT înscrieri http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by rotaru constantin on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua,numele meu este Juganaru Aura Ionela,as vrea sa stiu daca am fost inscrisa la vreuna din limbile straine pentru care am optat?M-am inscris pentru limba engleza si limba coreeana ambele nivel incepator.Si as vrea sa stiu daca cursurile se desfasoara online, deaoarece eu sunt studena in Braila si nu am timp sa ma prezint in Bucuresti la cursuri.
FDVDR: Da sunteți înscrisă, Cursurile sunt online. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Juganaru Aura Ionela on May 28, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca sunt inscrisa. Va multumesc.
FDVDR: DA engleză
by Cruceru Narcisa on May 28, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca sunt inscrisa? Va multumesc.
FDVDR: DA – italiana, engleză
by Anca on May 28, 2012 at %H:%M
buna ziua, as dori sa stiu si eu daca am fost inscrisa la cursurile de engleza si spaniola
FDVDR: DA – sunteți înscrisă
by chiriac catalina on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca atat eu (Paraschiv Anca Mihaela), cat si Muntean Valer Alin am fost inscrisi.
De asemenea, as dori sa aflu cand vor incepe cursurile.
Multumesc!
FDVDR: Da – germana și franceză,
by Anca Mihaela Paraschiv on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua,am si eu o intrebare.Am fost inregistrata?Am mai intrebat dar n-am primit raspunsul.Multumesc anticipat.
FDVDR: DA – engleză
by Sileanu Virginia on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile de limbi straine.
Multumesc
FDVDR- DA – engleza, spaniolă
by Dima Izabela on May 28, 2012 at %H:%M
buna ziua,as dori sa stiu daca am fost inscrisa.va multumesc!
FDVDR: DA – franceză, Se ia în considerare ultimul formular trimis
by dascalu ruxandra maria on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris in cadrul programului Dvs. cu mai multe optiuni.
Imi puteti comunica va rog daca sunt inscrisa?
Multumesc,
FDVDR: DA arabă, Se ia în considerare ultimul formular trimis
by GEGEA DANIELA CRINA on May 28, 2012 at %H:%M
Buna! As dori sa stiu daca Rotaru Denisse si Rotaru Cosmina sunt inscrise. Multumesc.
FDVDR: Da – germană si engleză
by Cosmina on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua.Va rog sa-mi spune-ti si mie de cate ori se tin cursuri pe saptamana. Va multumesc.
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by andreea on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
M-am inscris la cursul de engleza si germana, as dori sa stiu daca am fost inscrisa sau nu.
Multumesc!
FDVDR: DA – sunteți înscrisă,
by Puscas Raluca on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Exista o lista cu toti cei inscrisi? Cum putem afla? Eu am completat formular pentru mine si pentru fiul meu. Este in regula? Multumesc!
FDVDR: DA – germană
by Gheorghiu Veronica on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Imi puteti confirma inscrierea?multumesc
FDVDR: da spaniolă, Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Didu Ionela on May 28, 2012 at %H:%M
Buna seara.
Pentru ca nu a fost postata intrebarea mea si nu am primit un raspuns, as vrea sa stiu daca am fost inscrisa la cursul online de limba japoneza si daca imi puteti spune cand incepe.
Multumesc mult.
FDVDR: DA – sunteți înscrisă, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Roxana Nastase on May 28, 2012 at %H:%M
As dori sa ma inscriu la cursurile online de germana incepator, italiana incepator, spaniola incepator, araba incepator.Rog confirmare. Unde ar trebui sa intru pentru inscriere? Multumesc.
FDVDR: Da sunteți înscrisă la germană, italiană, spaniolă, arabă
by Madalina Mardale on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua:D!As dori sa stiu daca pot sa-mi schimb optiunile….Am ales japoneza,germana si italiana initial..si as vrea japoneza,coreeana si franceza:Dastept raspuns si va multumesc anticipat:D
FDVDR: Completati un nou formular, Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by Cristina on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca Gheorghe Andrei-Gabriel din Magurele, Ilfov a fost inscris la cursurile de limbi straine. Am completat formularul si am optat pentru lb. engleza si lb. italiana.
Va multumesc anticipat pentru raspuns.
FDVDR: DA – este înscris
by Cristina Gheorghe on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa stiu mai multe depsre locul si perioada de desfasurare a cursurilor,daca este nevoie de acordul scris al parintilor pt copiii care nu au implinit inca 18 ani,si costurile cursurilor de chineza, spaniola, engleza, franceza.
In speranta unui raspuns,Andreea Bunica si Cristina Iftimovici.
FDVDR: DA – chineză si italiană, Cristina Iftimovici – Am verificat baza de date și nu figurează înscrisă la cursuri.
by Andreea Bunica on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Va rog sa-mi ziceti daca inscrierea mea s-a facut cu succes, si anume sub numele Banciu Iris. Multumesc anticipat.
FDVDR: Da italiană s olandeză
by Banciu Iris on May 28, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune va rog daca sunt inscrisa si la ce limbi?
Multumesc.
FDVDR- DA – germană, japoneză, arabă, germană, olandeză
by Sandache Alexandra Cristina on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursuri. Va multumesc, Calina Andreea Georgiana.
FDVDR: DA – engleză și franceză
by Calina Andreea on May 28, 2012 at %H:%M
Buna seara,
As dori sa ma inscriu la cursuri de olandeza sau greaca.Imi puteti spune va rog cum pot realiza acest lucru.
Va multumesc anticipat,
Gabriela M.
FDVDR: PT înscrieri: http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by Gabriela on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Imi puteti spune si mie daca Iancu Zelia a fost inscrisa la cursurile de engleza si chineza,iar Andrei Georgeta la engleza si japoneza?De asemenea as dori sa stiu daca putem face cursurile de engleza in acelasi grup. Va multumesc!
FDVDR: DA sunteși inscrise, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Selia on May 28, 2012 at %H:%M
Eu astazi, 28.05.2012, am trimis cererea pentru inscriere.
Am rugamintea sa imi spuneti cand imi puteti oferi un raspuns privind acceptarea / respingerea vis`a-vis de inscrierea mea la curs.
FDVDR: Sunteți înscrisă la engleză și spaniolă. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Diana Circiu on May 28, 2012 at %H:%M
Buna seara!As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de limba coreeana si daca da unde pot afla mai multe detalii?
FDVDR: DA – sunteți înscrisă, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Toader Monica Ioana on May 28, 2012 at %H:%M
Eu sunt inscrisa? Multumesc
FDVDR: da – engleză
by Vatau Bianca on May 28, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de araba si la cel de germana.
Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Nicolae Andra on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Imi spuneti va rog daca am fost inscrisa la cursul de chineza-incepator?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Petcu Luisa on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua doresc sa stiu daca fiica mea Zaynab a fost inscrisa si daca Hager de asemenea a fost inscrisa deoarece pe email nu am primit nici un raspuns concludent.|
Multumesc,asteptam raspunsul.
FDVDR : Ambele persoane au fost inscrise
by Zaynab on May 29, 2012 at %H:%M
puteti sa imi spuneti daca sunt inscrisa la cursurile de engleza,spaniola si rusa?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Zaharia Silvia on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, exista si un program flexibil sau doar unul fix pt aceste cursuri ?! pt ca lucrez si mi-as dorii sa pot beneficia de acest curs de engleza , va multumesc.
FDVDR : Puteti opta pentru un program cat mai convenabil cand veti fi contactat pentru a fi informat despre desfasurarea cursurilor, dupa data de 15 iunie
by Andrei P. Marius on May 29, 2012 at %H:%M
Buna dimineata! Vroiam sa va intreb daca suntem inscrise: Voican Elisabeta si Bolintineanu Maria, la ambele cursuri.
FDVDR : Ambele persoane au fost inscrise
by Elisabeta on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog sa-mi comunicati daca sunt inscrisa la cursul de limba spaniola (incepator) si daca fetita mea Nicolau Ruxandra este inscrisa la spaniola (incepator) si franceza (mediu). Va multumesc anticipat.
FDVDR : Si dumneavostra si fica dumneavoastra sunteti inscrise
by NICOLAU RALUCA on May 29, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu cand vor incepe cursurile. Initial, ni s-a spus ca de la 1 iunie. Mai sus am vazut un raspuns la o postare cum ca ar incepe din 15 iunie. S-au format grupele ? Ne-ati spus ca vom fi anuntati cand se vor forma grupele, insa eu cred ca au fost destule persoane, mai ales la engleza, franceza, spaniola, germana. Eu nu am fost contactata de nimeni deocamdata. Multumesc anticipat pentru raspuns!
FDVDR : Datorita numarului mare de inscrieri intre 1 – 15 iunie se vor forma grupele, iar dupa aceasta data veti fi contactata pentru anuntarea tuturor detaliilor
by Ana-Maria G on May 29, 2012 at %H:%M
Va rog sa imi confirmati inscrierea pentru lb. turca, araba, chineza si italiana
FDVDR : Sunteti inscrisa
by adriana neagu on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stri daca am fost inscrisa la cursul de engleza-nivel mediu si cursul de germana-nivel incepator.
Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Delia Badircel on May 29, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca sunt inscris
FDVDR : Sunteti inscris
by 22 on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Imi spuneti si mie va rog daca am fost inscrisa la cursuri?
Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Olteanu Valentin on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Ma numesc Alina Zaharia si m-am inscris la cursul de germana, nivel incepator, cu o colega Adina Carmen Francu. Am dori sa stim daca suntem inscrise si daca ne-ati putea distribui in aceeasi grupa?
O zi frumoasa!
FDVDR : Ambele cereri au fost aprobate. In momentul in care veti fi contactat pentru a vi se oferi toate detaliile legate de curs, puteti mentiona si acest lucru
by Alina on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca am fost inscris la cursul de araba.
Multumesc.
FDVDR: DA – sunteți înscris
by Bogdan Medar on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Doresc sa stiu daca am fost inscris la cursul de engleza.
Am mai trimis un comentariu, dar nu am primit raspuns la el.
Multumesc frumos!
FDVDR- sunteți înscris
by Anderson Anthony on May 29, 2012 at %H:%M
va rog frumos, as dori sa aflu daca am fost inscrisa la cursurile de araba, franceza si japoneza. Mihai Raluca Andreea
FDVDR: da sunteți înscrisă
by Andreea Mihai on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Nu am vazut nici eu raspunsul la prima intrebare. Imi puteti confirma inscrierea la cursul de italiana? Multumesc!
FDVDR: da sunteți înscrisă
by Ana-Maria on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, potrivit celor mentionate pe site “in urma înscrierii, fiecare persoană va fi contactată şi anunţată din ce grupă face parte, numele profesorului şi modalitatea în care se va desfăşura cursul.” Nu am fost contactata pana in prezent.Cum aflu detaliile respective? Multumesc
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Gabriela S on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Incerc si eu sa ma inregistrez pe site, dar se pare ca nu reusesc. Ma intereseaza daca ma pot inscrie la 2 cursuri in paralel: engleza si spaniola.
Multumesc!
FDVDR: SUNTEȚI ÎNSCRISĂ LA CURSURI ENGLEZĂ ȘI FRANCEZĂ
by Antonela Oniciuc on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Imi puteti spune daca am fost inscris?
FDVDR: da sunteți înscrisă
by Magdo Lorand on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua !
Avand in vedere ca suntem destul de aproape de data de 1 Iunie, imi puteti spune, macar cu aproximatie, data la care vor incepe aceste cursuri ( avand in vedere ca nu am fost inca anuntati, presupun ca nu incep exact pe 1 Iunie ).
De asemenea, nu am primit nici o confirmare pe e-mail daca am fost sau nu inscrisa.
Multumesc anticipat pentru raspuns.
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Gabriela on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am completat un formular pentru japoneza si norvegiana. As vrea sa stiu daca l-ati primit si cam la ce data ar trebui sa primesc email care ar confirma acceptarea mea?
Multumesc
FDVDR: da sunteți înscrisă,
by Nechifor Dana Casiana on May 29, 2012 at %H:%M
CONFIRMATI-MI INSCRIEREA LA CURSUL DE LIMBA ENGLEZA
MULTUMESC.
FDVDR: sunteți înscrisă
by SCÎNTEI ALEXIA on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog frumos sa-mi comunicati pe mail, daca am fost inscrisa la limba araba.
O zi buna,
Maria
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Iordache Maria on May 29, 2012 at %H:%M
As dori si eu sa stiu daca am fost inscrisa, va rog.
FDVDR: Da SUNTEȚI ÎNSCRISĂ – engleză
by Ciubuciu Nicoleta on May 29, 2012 at %H:%M
Buna! As vrea si eu sa stiu daca eu si sora mea am fost inscrise,numele Marc Anamaria Cornelia si Marc Mariana.
Multumesc
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Anamaria on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, ma numesc Roxana Solomon si m-am inscris la cursul de germana incepatori. Imi puteti spuen va rog daca sunt inscrisa? Multumesc.
FDVDR: da sunteți înscrisă
by Roxana Solomon on May 29, 2012 at %H:%M
buna ziua
as dori sa stiu daca se pot face insrieri pt 2 persoane in acelasi timp,adica eu si o prietena vrem sa ne inscriem la aceelasi curs-spaniola,incepator-dar sa fim si in aceeasi grupa.este posibil?
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Deea on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua
Imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursurile de engleza, germana incepatori.Multumesc.
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Daniela Trandafir on May 29, 2012 at %H:%M
sunt inscris?la ce limbi?
FDVDR: Da sunteți înscris la englez si spaniolă
by radu marian on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Imi puteti spune va rog daca apar inscrisa la olandeza si greaca?
Multumesc,
Gabriela M.
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Gabriela on May 29, 2012 at %H:%M
chiar e gratis?nu cred
FDVDR: Cursurile sunt gratuite
by radu marian on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,as dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile engleza(mediu),spaniola si italiana(incepator)! Va multumesc.
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Mada on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursuri. Va multumesc!
FDVDR: DA coreeană
by oana maria iakab on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca sunt inscris la cursul de limba germana-incepator, si daca Clapon Michaela este inscrisa la cursul de japoneza-incepator.
FDVDR: DA sunteți înscriși
by Turcu Daniel Andrei on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa aflu daca am fost inscrisa la olandeza si greaca.
Multumesc
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Gabriela on May 29, 2012 at %H:%M
BUNA ZIUA,revin cu intrebarea,deoarece vad ca intrebarea mea este tot in asteptare din ziua in care am lansat-o ,am fost acceptata la cursul de limba spaniola,multumesc,si care este programul,multumesc mult
FDVDR: Da sunteți înscrisă, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Serban Alina on May 29, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca a fost validata si cererea mea pentru cursul de limba franceza.va multumesc
FDVDR: da sunteț înscrisă
by roxana mitrea on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Mi-as dori sa stiu daca am fost si eu inscrisa la cursul de limba japoneza. Va multumesc!
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Andreea on May 29, 2012 at %H:%M
Buna,as vea sa stiu daca am fost inscrisa? la cursurile de engleza si coreeana
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Andreea Muresan on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, imi puteti spune va rog daca am fost inscrisa la cursurile de turca, araba incepator?
Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Alexandra on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, m-am inscris la cursul de germana, nivel incepator si as dori sa stiu daca sunt inscrisa. Astep un raspuns. Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Anamaria Popa on May 29, 2012 at %H:%M
Comentariul meu nu a primit raspuns, probabil sunt probleme tehnice, imi puteti spune va rog daca sunt inscrisa si la ce limbi? Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Sandache Alexandra Cristina on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua , as dori sa stiu daca sunt inscrisa. Multumesc !
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Vasiliu Iulia on May 29, 2012 at %H:%M
Puteti sa-mi spuneti daca am fost inscrisa la cursul de limba Spaniola? Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscris
by Cosmina Mihalache on May 29, 2012 at %H:%M
buna ziua
as dori sa stiu da eu sau PETRE ANDREI am fost inscrisi la vreun curs.
multumim
FDVDR : Sunteti inscrisa
by MARIN FLORIANA on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursurile de limba spaniola respectiv engleza. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by iftinchi.anamaria on May 29, 2012 at %H:%M
as dori sa stiu daca mi-ati primit cererea.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by ioana on May 29, 2012 at %H:%M
BUNA ZIUA, NUMELE MEU ESTE RODICA IONITA SI M-AM INSCRIS LA CURSUL DE ENGLEZA-INCEPATORI VA ROG FRUMOS SA-MI CONFIRMATI INSCRIEREA.MULTUMESC
FDVDR : Sunteti inscrisa
by RODICA on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua, ma numesc Toma Stefania, as dori sa stiu daca am inscrisa la curs. Multumesc.
FDVDR : V-am raspuns la intrebare!
by Toma Stefania on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Imi puteti spune, va rog, daca am fost inscrisa la cursuri?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Alexandra Mihaila on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Ma numesc Alexandru Carmen – Amaradia si m-am inscris la cursul de engleza, nivel mediu, cu o prietena Ionescu Andreea Nicoleta. Am dori sa stim daca suntem inscrise si daca ne-ati putea distribui in aceeasi grupa?
Multumesc!
FDVDR : Sunteteti inscrise, iar detaliile legate de grupa le puteti stabili cu profesorul
by Alexandru Carmen - Amaradia on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Va rog sa-mi spuneti daca sunt inscrisa.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Violeta on May 29, 2012 at %H:%M
Imi spuneti si mie, va rog daca am fost inscrisa la cursuri?
Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Cristina on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog sa imi confirmati daca am fost inscris la cele doua cursuri pentu care am aplicat
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Bogdan Hodut on May 29, 2012 at %H:%M
imi puteti spune,va rog, daca Rotaru Cosmina e inscrisa la Germana?
FDVDR : Rotaru Cosmina este inscrisa
by Beatrice on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa imi spuneti daca am fost inscrisa la vreuna din limbile straine pe care le-am ales. Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa la limba germana si limba engleza
by Matei Raluca on May 29, 2012 at %H:%M
Dupa terminarea perioadei de inscrieri se vor mai face alte inscrieri?
FDVDR : Nu
by Meli Alex on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog sa-mi spuneti daca am fost inscris la cursul de araba.
Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Bogdan on May 29, 2012 at %H:%M
Buna seara,
Eu (elena miu) si un prieten andrei cimpu ne-am inscris la cursurile de franceza/germana – mediu/incepator. Puteti va rog sa ne spuneti daca am fost inscrisi? Si sa facem parte din aceeasi grupa?
Multumesc frumos pentru ajutor,
Elena
FDVDR : Sunteti inscrisi. Veti putea opta sa faceti parte din aceiasi grupa cand veti fi contactata telefonic pentru a vi se oferi mai multe detalii legate de cursuri
by Elena on May 29, 2012 at %H:%M
Cererea mea a fost aprobata? Nume:Vatau Bianca Alexandra Va intreb pentru a 3 oara?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Bianca on May 29, 2012 at %H:%M
MULTUMIRI !
O ALTA INITIATIVA PENTRU CARE SPUN “JOS PALARIA ! ”
CU DRAG
by TEODORA-DOINA STOIAN on May 29, 2012 at %H:%M
Buna seara!
Din cauza faptului ca nu am primit niciun raspuns, va readresam intrebarea: au fost inregistrate in acest program persoanele Paciurea Mirela-Elena si Paciurea Andreea-Brindusa?
Va multumim anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrise
by Mirela on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua…
Va rog spuneti-mi, sunt inscrisa ?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Andreea on May 29, 2012 at %H:%M
Ma numesc Constantin Maria , m-am inscris la cursul de japoneza,nivel incepator impreuna cu prietena mea Toma Ana. Am dori sa stim daca suntem inscrise si daca ne-ati putea distribui in aceeasi grupa? Multumim, asteptam raspunsul dumneavoastra cu nerabdare.
FDVDR : Sunteti inscris. Dupa data de 15 iunie, cand veti fi contactat si va vor fi comunicate toate detaliile despre urmarea cursurilor va rog sa mentionati si acest lucru
by Constantin Maria on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Ma numesc Sava Oana-Maria si as vrea sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de limba germana nivel incepatori.Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Oana on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursul de limba italiana.
Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Dumitrita Bocioaga on May 29, 2012 at %H:%M
Buna seara,
Imi puteti spune daca sunt inscris la cele trei limbi?
Italiana, spaniola si engleza? Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa la toate cele trei limbi
by Pauna Gabriel on May 29, 2012 at %H:%M
Buna seara !
M am inregistrat pt. limbile japoneza si araba, imi spuneti va rog daca am fost inscrisa?..Multumim pt. acest program…
FDVDR : Sunteti inscrisa
by dana on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
inca nu am primit un raspuns la intrebarea mea, imi arata ca inca este in asteptare.
Sunt inscrisa la cursul de limba franceza incepator, engleza mediu?
Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru ambele
by Andra P. on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Spuneti-mi va rog daca am fost inscrisa la cursurile optate.
Va multumesc !!!
FDVDR : Sunteti inscrisa la italiana si spaniola
by Teodora Vaduva on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile pentru care am optat. Va multumesc anticipat.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Postaliu Maria Ilinca on May 29, 2012 at %H:%M
Buna seara! As dori sa stiu daca ma aflu in baza de date. Numele meu este Nica Alexandra-Iris si m-am inscris pentru cursul de limba engleza. Deocamdata n-am primit niciun raspuns.
Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Iris on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de Japoneza si Spaniola, numele meu fiind Bancila Maria Roxana.
Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Roxana on May 29, 2012 at %H:%M
Am fost inscris?multumesc.
FDVDR : Da
by Grecu Eugen on May 29, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Ma numesc Alexandra Banescu,imi puteti spune daca am fost inscrisa la cursul de spaniola ,incepatori?multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Sandra on May 30, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi spuneti daca am fost inscrisa.Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Cristina on May 30, 2012 at %H:%M
Daca nu se va constitui grupa de flamanda voi putea opta ptr germana incepator?
FDVDR : Va rog sa va completati un nou formular prin care as va inscrieti si la limba germana
by Diana Marina on May 30, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la vreunul din cursurile pt care am optat?M-am inscris la franceza si germana nivel incepator.Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by DRAGOS CRINA on May 30, 2012 at %H:%M
buna ziua,
as vrea sa stiu daca sunt inscrisa.
COSTINELA NICOLII
va multumesc!
FDVDR : Nu apareti in baza noastra de date
by costinela nicoolii on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa stiu daca am fost inscrisa impreuna cu colegele mele, Salanti Cristina si Ghinpeteanu Laura, la cursul de japoneza incepatori si daca putem fi repartizate in aceeasi grupa.
Multumesc anticipat !
FDVDR : Ghinpeteanu Laura nu apare in baza noastra de date. Dupa data de 15 iunie cineva ca ca contacta pentru a va oferi mai multe detalii despre cursuri. Puteti mentiona atunci ca doriti sa fiti in aceiasi grupa cu alte persoane
by Petraru Miruna on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa imi spuneti daca am fost inscrisa la cursurile de spaniola si japoneza.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Camelia Radu on May 30, 2012 at %H:%M
Buna,
As dori sa stiu cum ma pot inscrie in acest program.Doresc sa particip la cursurile germana si japoneza.
Multumesc.
FDVDR : Puteti sa va inscrieti
by Demian Florin on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As dori sa stiu daca am fost inscrisa la germana(incepator)si franceza(incepator)?
Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Stanciu Ionela on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am reusit sa gasesc formularul de inscriere. Imi puteti confirma inscrierea?
FDVDR : Sunteti inscris pentru germana si japoneza
by Demian Florin on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Imi puteti spune va rog daca e validata inscrierea mea?
FDVDR : Inscrierea este valida
by Baciu Ioana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
as vrea sa stiu daca am fost inscrisa pentru: engleza(mediu), Franceza(mediu), italiana(incepator). As vrea sa stiu care este limita de cursuri la care ne putem inscrie? Multumesc anticipat,
Georgiana Ivancov
FDVDR : Sunteti inscrisa. Nu exista limita la numarul de inscrieri
by Georgiana Ivancov on May 30, 2012 at %H:%M
doresc sa ma inscriu la cursurile de limba germana pentru incepatori.va multumesc
FDVDR : Va rugam completati formularul de aici : http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by georgeta on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua, m-am inscris mai demult la suedeza, japoneza si olandeza, iar azi dimineata am trimis formularul din nou, dupa ce am vazut modificarea acestuia.Imi puteti spune daca am fost inscrisa, va rog?
Multumesc,
Laura Ghimpeteanu
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Ghimpeteanu Laura on May 30, 2012 at %H:%M
Imi cer scuze daca intreb pentru a doua oara,insa nu gasesc nicaieri ce am intrebat.Imi puteti spune daca Iancu Zelia a fost inscrisa la cursurile pentru limba engleza si limba chineza,iar Andrei Georgeta la engleza si japoneza?De asemenea,as dori sa intreb daca cursurile de engleza le putem face impreuna.Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisi. Cursurile se vor desfasura online, puteti stabili cu profesorul grupa in care sa fiti repartizat
by Seliaaa on May 30, 2012 at %H:%M
Am specificat la inscriere ca doresc cursurile in varianta clasica
by Seliaa on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua, din nou. Revin cu rugamintea de a-mi confirma inscrierea la cursurile pentru care am optat. Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Claudia Serbanescu on May 30, 2012 at %H:%M
Ma scuzati ca va deranjez din nou, dar nu am putut sa vad raspunsul. Sunt inscrisa?
Multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Anda Maria Vladila on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile de engleza si germana.
Va multumesc!
Mariana Lungu
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Mariana Lungu on May 30, 2012 at %H:%M
BUNA ZIUA ,REVIN A TREIA OARA CU INTREBAREA ,AM FOST ACCEPTATA IN VREO GRUPA DE LIMBA SPANIOLA,MULTUMESC
FDVDR : Da
by Serban Alina on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua
Va rog sa-mi spuneti daca am fost inscrisa la cursurile de engleza si franceza incepator . Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Dinca Angelica on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca am fost inscrisa pentru cursurile de limba germana si limba chineza incepator, si daca voi primi pe mail detaliile,
Multumesc frumos!
FDVDR : Sunteti inscrisa. Detaliile le veti primi pe mail sau telefonic.
by Andreea Serban on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca am fost inscris pentru cursul de limba chineza. Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscris
by Andrei on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Ma numesc VALCAN CARMEN MIHAELA&VALCAN ANDREI ALEXANDRU,imi puteti spune daca am fost inscrisi la cursul de engleza&germana ,incepatori?multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisi
by valcan carmen mihaela on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua !
Ieri v-am scris un mesaj in care doream sa imi confirmati daca sunt sau nu inscrisa la cursurile de franceza si chineza. Va rog sa ma anuntati.
Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Gabriela Bogdan on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua
M-am inscris acum cateva zile la cursurile de engleza, germana incepatori (online), am trimis ieri un mesaj pentru a-mi confirma inscrierea si nu am primit raspuns. Imi puteti comunica, va rog, daca am fost inscrisa.
Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Daniela T. on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua ,As vrea sa stiu daca sunt inscris la cursul de limba japoneza online .Nume:Ilie Adrian
FDVDR : Sunteti inscris
by Ilie Adrian on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Va rog sa imi spuneti daca Blejan Magdalena si Blejan Octavian au fost inscrisi si cand vor incepe cusurile. Aceste cursuri se pot face atat online cat si prin prezenta fizica la curs sau trebuie sa alegem una dintre aceste doua variante?
Multumesc mult.
FDVDR : Ambii au fost inscrisi. Cursurile vor incepe dupa data de 15 iunie. Trebuie sa alegi una dintre variante, nu puteti sa le combinati
by Blejan Magdalena on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua ,
Doresc sa va intreb daca sunt inscrisa la cursurile de engleza si germana incepatori ?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Serbanescu Alina Elena on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua. M-am inscris saptamana trecuta la araba si franceza dar nu am primit niciun raspuns si am retrimis formularul de inscriere. Imi puteti spune daca am fost inscris, va rog?
Multumesc.
FDVDR : Sunteti inscris!
by Adrian Ion on May 30, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca am fost inscrisa la cursuri si cand vor incepe acestea…Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa. Cursurile vor incepe dupa 15 iunie
by Adelina Gorgan on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua as dori sa stiu daca am fost inscris va multumesc anticipat!
FDVDR : Sunteti inscris
by Sandu Claudiu Gabriel on May 30, 2012 at %H:%M
As dori si eu confirmarea ca am fost inscrisa la cursurile de franceza, germana si rusa incepatori. Multumesc frumos.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by chebles mihaela on May 30, 2012 at %H:%M
Buna! As vrea si eu sa stiu daca eu si sora mea am fost inscrise,numele Marc Mariana si Marc Anamaria Cornelia .
Multumesc
FDVDR : Ambele sunteti inscrise
by Marc Mariana on May 30, 2012 at %H:%M
As dori si eu confirmarea ca am fost inscris la cursul de limba engleza-mediu si mama mea (Mirela Cotet) la acelasi curs. multumesc
FDVDR : Ambele persoane apar in baza noastra de date
by cotet tudor stefan on May 30, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de engleza incepatori. Nedea Mariana
FDVDR : Sunteti inscrisa
by nedea mariana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua.
Nu am primit inca un raspuns referitor la inscrierea fiicei mele la cursul de engleza incepator.
multumesc.
FDVDR : Avem nevoie de numele ficei dumneavoastra pentru a putea verifica inscrierea…
by Tatiana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am completat formularul pentru inscriere la cursuri de limba coreeana. Va rog sa-mi spuneti daca aveti si aceasta limba straina in program si daca exista posibilitatea formarii unei grupe.
Va multumesc anticipat.
O zi buna!
FDVDR : Daca vor exista destui interesati de aceasta limba, se vor forma grupe. Nu putem sa va raspundem momentan la aceasta intrebare, grupele se vor forma intre 1 – 15 iunie
by Avram Ana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Imi puteti spune daca sunt inscrisa la engleza , franceza si germana? Va multumesc.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Lixandru Andreea on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Am fost bucuroasa cand am aflat de aceasta initiativa !
Bucuria mea a trecut cand acum dupa cca 1 luna nu am primit nici-un raspuns din partea dumneavoastra .
Precizez ca m-am inscris pentru cursul de limba engleza incepatori.Sper ca acum sa primesc un semn de “viata” .
FDVDR : Sunteti inscrisa si unul dintre colegi mei va va contacta dupa data de 15 iunie pentru a va oferi toate detaliile despre desfasurarea cursurilor
by Buzea Vasilichia on May 30, 2012 at %H:%M
Vroiam sa va intreb daca sunt inscrisa. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Mihai Oana Luminita on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Am mai intrebat asta odata dar vad ca nu s-a postat.
Am fost inscrisa la japoneza si coreeana?
Multumesc anticipat
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Tudor Gabriela on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris astazi la un curs de franceza mediu, dar nu am precizat daca online sau fizic. Insa, adresa este de Bacau, deci banuiesc ca se subintelege online. Multumesc
FDVDR : Da
by Draghici Georgiana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua.
As vrea sa stiu daca Traistaru Catalina, Luca Bianca si Adamescu Andreea au fost acceptate.
Deasemenea care este perioada de timp in care vom fi sunate pentru a ni se confirma inscrierea?
FDVDR : Toate persoanele figureaza in baza noastra de date
by cata on May 30, 2012 at %H:%M
Mă bucur să văd demararea unui asemenea proiect, mai ales pentru limbile mai puţin “căutate”.
Din câte am înţeles grupele se vor forma între 1-15 iunie, corect?
Aş avea o singură întrebare, m-am grăbit puţin când am trimis înscrierea şi am optat pentru o singură limbă, este posibilă adăugarea unei a doua opţiuni?
Aştept cu nerăbdare primul dumneavoastră contact cu privire la grupe. O zi bună!
FDVDR : Da, intre 1-15 iunie se vor forma grupele. Mai puteti completa un formular pentru a doua limba straina
by Dincă Mihaela Gabriela on May 30, 2012 at %H:%M
As dori sa aflu daca am fost inscrisa pentru limbile: engleza franceza si italiana nivel incepator numele meu estr Corpaci Angela multumesc anticipat:)
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Angi. on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris astazi la un curs de franceza mediu, dar nu am precizat daca online sau fizic. Insa, adresa este de Bacau, deci banuiesc ca se subintelege online. Multumesc
FDVDR : Da
by Draghici Georgiana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!As avea o intrebare: pana la ce data se mai pot face inscrierile? Multumesc anticipat!
FDVDR : Inca nu a fost stabilita o data pentru incheierea inscrierilor
by Alina on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua . Ador limba japoneza si m-am straduit sa invat putin singura. Trebuie sa recunosc ca as avea nevoie de ajutor profesional , si aici as putea sa ma folosesc de aceasta oprotunitate .As vrea sa ma inscriu pentru cursuri
Luna
FDVDR : Va rugam completati formularul de aici : http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2012/05/inscrieri-cursuri-de-limbi-straine/
by Luna Iuliana Miclos on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Imi puteti spune, va rog, daca am fost inscrisa? Multumesc anticipat.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Catalina on May 30, 2012 at %H:%M
De asemenea, m-am mai inscris si la: engleza, franceza, italiana, spaniola. Am fost inscrisa?
FDVDR : Da
by Anamaria Popa on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris la limba engleza, cursul pentru incepatori, nu am primit niciun raspuns. Imi puteti spune daca am fost inscris?
Multumesc!
FDVDR: da sunteți înscris
by Dragos Dumitru on May 30, 2012 at %H:%M
As vrea sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile de japoneza? Si m-as mai putea inscrie si la o a doua limba, de exemplu daca as vrea la chineza sau italiana?Mai multe detalii: grupa/programul/se tin cursuri intr-o anumita locatie? voi primi pe mail?
FDVDR: DA sunteți înscrisă. In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Vasile Carolina-Ioana on May 30, 2012 at %H:%M
am fost insscrisa la cursul de chineza incepator??
FDVDR: DA – sunteți înscrisă
by Baluta Teodora on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Imi puteti spune va rog daca am fost inscrisa la cursurile Dvs(franceza mediu si germana incepator)? Multumesc anticipat!
FDVDR: DA – sunteți înscrisă
by Stancu Iuliana Doina on May 30, 2012 at %H:%M
buna ziua m-am inscris eu , fetita mea Oprea Rebeca si Bobareasa Raluca nepotica mea la engleza incepator suntem acceptate?
FDVDR: da sunt înscrise
by oprea georgiana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa primesc confirmarea inscrierii mele la cursurile pentru care am optat.
Va multumesc anticipat,
FDVDR: DA – ENGLEZĂ ȘI FRANCEZĂ
by Vladoiu Madalin on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Imi cer scuze ca va deranjez inca o data, dar as vrea sa aflu daca am fost inscrisa.
Multumesc anticipat,
Andreea
FDVDR: DA germană
by Andreea Rafaila on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!L-am inscris pe fiul meu la cursurile pentru limbile franceza si engleza. Peste doua zile incep oficial cursurile si nu cunosc metodologia.Sa ne anuntati din timp util pentru o buna colaborare. Cu multumiri,
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Cristina D. on May 30, 2012 at %H:%M
buna seara!vreau in primul rand daca sunt inscrisa,numele meu este dascalu ruxandra maria.a doua intrebare este pana cand se mai pot face inscrieri.a treia intrebare este:am inteles ca vor fi mai multe module intrebarea mea este pot alege sa fac un modul la centru si celalalte online.mentionez ca eu locuiesc in chiajna la 10 minute de bucuresti si as dori sa fac primul modul la centru.multumesc.
FDVDR: DA sunteți înscrisă, nu există o dată de încheiere a înscrierilor pt cursuri, deci înscrierile continuă, modalitatea de frecventare a cursurilor de limbi străine rămâne la latitudinea dumneavoastră
by ruxandra on May 30, 2012 at %H:%M
oau!!..Multumesc din suflet…ma bucur nespus…ca am fost inscrisa…!:X:):)
by dana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursurile de engleza mediu si japoneza incepatori. Multumesc!
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Budala Anca on May 30, 2012 at %H:%M
Buna seara,am completat formularul de inscriere si as dori sa stiu cum aflu daca fica mea Munteanu Tamara , a fost inscrisa la cursul de engleza si franceza.Multumesc si sa aveti o zi frumoasa.
FDVDR: da este înscrisă,
by Gabriela on May 30, 2012 at %H:%M
As dori si eu sa aflu daca am fost inscrisa, deoarece nu am primit nimic pana acum..Va multumesc!
FDVDR: DA – sunteți înscrisa – engleză, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Pruna Stefania Diana on May 30, 2012 at %H:%M
AM FOST INSCRISA??? VA ROG FRUMOS SA-MI RASPUNDETI. ESTE AL 5-LEA COMENTARIU PE CARE IL LAS.
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Stanciu Diana on May 30, 2012 at %H:%M
buna seara..ma numesc armanu evelina ,va rog sa-mi spuneti daca am fost inscrisa la japoneza si franceza??
FDVDR : Sunteti inscrisa
by evelina on May 30, 2012 at %H:%M
Buna seara, astept sa imi confirmati inscrierea.
Multumesc, o seara placuta in continuare!
Alexandra Nistor
FDVDR: Da sunteți înscrisă
by Alexandra Nistor on May 30, 2012 at %H:%M
Buna seara.As vrea sa stiu daca sunt inscrisa.V-am mai intrebar dar n-ati raspuns,e a 4-5 oara cand intreb.Ce se intampla?multumesc.
FDVDR: Da sunteți înscrisă, v-am mai răspuns, numărul foarte mare de comentarii pe site.
by Sileanu Virginia on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua! Sunt inscrisa? Nume: Enaru Laura.
Am optat pentru germana si araba. Sunt ?
Cand incep cursurile? Cat dureaza?
O sa le pot frecventa online?
Va multumesc anticipat!
FDVDR: DA – arabă, germană, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri. Un modul durează 3 luni, modalitatea de frecventare a cursurilor de limbi străine rămâne la latitudinea dumneavoastră
by Enaru Laura on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua,ma numesc Covasan Gheorghe si as vrea sa stiu daca am fost inscris la cursuri engleza incepatori?
FDVDR: DA engleză
by Covasan Gheorghe on May 30, 2012 at %H:%M
va rog daca se poate s-ami confirmati daca am fost inscrisa la cursuri engleza incepatori,va multumesc.
FDVDR: DA sunteți înscrisă
by Covasan Aurelia on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua as vrea sa scriu daca apar in baza dumneavoastra de date pentru cursurile de limba engleza
FDVDR: DA – sunteți înscris
by Popa Cosmin-Ionut on May 30, 2012 at %H:%M
As dori si eu o confirmare pentru Bahudu Ana daca se poate,va rog mult!
FDVDR: DA – germana și engleză
by Ana on May 30, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?
FDVDR: DA – coreeana, engleză
by Maticiuc Roxana Emanuela on May 30, 2012 at %H:%M
As dori si eu sa stiu daca am fost inscrisa la Japoneza si Franceza. La Japoneza m-am inscris prima data cand am aflat – aproximativ cu o luna in urma – si mi-am retrimis o cerere cu Japoneza si Franceza. Multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa pentru japoneza si franceza
by Angyus Diana on May 30, 2012 at %H:%M
Sunt inscrisa?Am mai intrebat dar nu am primit raspuns:(
by Maticiuc Roxana Emanuela on May 30, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca sunt inscrisa la cursurile de limba spaniola
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Rusu Georgiana on May 30, 2012 at %H:%M
As dori sa stiu daca sunt inscris la cursurile de limba engleza incepator si daca si Rusu Georgiana este inscrisa la cursurile de limba spaniola incepator
FDVDR : Sunteti inscris
by Popa Cosmin-Ionut on May 30, 2012 at %H:%M
Imi puteti spune daca sora mea,Petraru Rebecca Elena a fost inscrisa?
Multumesc anticipat!
FDVDR : Petraru Rebecca Elena a fost inscrisa
by Ana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna seara! Imi puteti spune, va rog, daca m-am inscris pt. engleza, nivel mediu si italiana, germana nivel incepator?
Va multumesc!
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Tereza-Alexandra on May 30, 2012 at %H:%M
Va rog sa-mi spuneti daca Toader Bogdan este inscris la chineza si araba.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Bogdan on May 30, 2012 at %H:%M
buna ziua. as dori sa stiu daca am fost inscrisa.
cred ca am facut o prostie, intrucat am completat formularul de inscriere de mai multe ori. am crezut ca nu ati primit prima cerere care era pentru limbile japoneza, germana si franceza, asa ca am mai trims 2 in care alesesem doar limba japoneza. se poate sa raman inscrisa la toate cele 3 limbi?..adica japoneza germana si franceza..chiar daca am trimis celelalte 2 formulare doar cu lb japoneza..?
multumesc aticipat.
FDVDR: DA – japoneă, franceză, germană
by Stanciu Diana on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as vrea sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile pentru limba coreeana si engleza.Va multumesc!
FDVDR: DA – sunteți înscrisă
by Buche Anamaria on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa stiu si eu daca am fost inscris la lb. germana. As dori confirmarea pentru Vlad Podoreanu si Varga Adrian. Multumesc! La revedere!
FDVDR: DA – germană
by Vlad Podoreanu on May 30, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa va rog sa imi spuneti daca fisa mea de inscriere pentru limba norvegiana a fost primita deoarece intampin unele probleme cu internetul…Va multumesc
FDVDR: DA – arabă, Se ia în considerare ultimul formular trimis.
by roxana ghiarfas on May 31, 2012 at %H:%M
Si m-am mai inscris si la limba araba si am aceeasi nelamurire
multumesc din nou
by roxana ghiarfas on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua. Daca puteti, va rog sa imi confirmati inscrierea mea la cursurile de limbile germana si japoneza (varianta clasica) ambele la nivel incepator. Si as dori sa stiu daca se poate modifica optiunea tipului de curs (clasic sau online) dupa ce se stabileste orarul, intrucat nu stiu daca programul de la serviciu imi va permite sa particip la ore. Va multumesc pentru amabilitate!
FDVDR: Da germană și japoneză. Modalitatea de participare la cursuri trebuie stabilită de la începutul cursurilor, dacă renunțați pe parcurs vă piedeți locul la cursul respectiv și trebuie să așteptați formarea unei grupe conform nivelul de cunoaștere a limbii respective și grupei de vârstă
by Liliana Solomon on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
Ma numesc Olariu Denisa. Puteti sa imi spuneti daca am fost inscrisa?
FDVDR: DA- japoneză
by Denisa on May 31, 2012 at %H:%M
as dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de engleza
FDVDR: Da – sunteți înscrisă
by pop anisia elena on May 31, 2012 at %H:%M
As dori sa aflu daca am fost inscrisa pentru limba ARABA si PETRE ANDREI pentru limba ARABA si ENGLEZA
FDVDR: da sunteți înscriși
by MARIN FLORIANA on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
M-am inscris la cursurile de limba coreeana si as vrea sa stiu daca au loc si unde?
FDVDR: In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by Iliescu Maria on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua,as dori sa stiu daca am fost inscris la germana si la japoneza nivel incepator.Multumesc
FDVDR: DA – sunteți înscris
by Bogdan Florea on May 31, 2012 at %H:%M
Nu am primit raspuns la primul mesaj.
Doresc sa stiu daca am fost inscrisa la cursul de limba engleza.
FDVDR: DA – sunteșți înscrisă
by Corina on May 31, 2012 at %H:%M
buna ziua, as dori sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile de japoneza,araba si franceza. Mihai Raluca Andreea. Multumesc!
FDVDR: da sunteți înscrisă la franceză Se ia în considerare ultimul formular trimis
by Andreea Mihai on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As dori sa stiu daca apar inscris la cursurile de limba engleza si respectiv germana.
Multumesc anticipat!
FDVDR: DA
by Muntean Valer Alin on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Va rog sa-mi confirmati daca am fost inscrisa la cursurile de engleza, franceza si italiana nivel incepator si Lungu Mario la engleza nivel incepator.
Multumesc!
Roxana Lungu
FDVDR: Da sunteți înscriși
by Roxana Lungu on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
am revenit cu numele fiicei mele MANGIUREA DIANA MARIA 8(ANI)la engleza incepatori.
Multumesc
Tatiana
FDVDR: DA – este înscrisă
by tatiana on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua, as dori sa stiu daca
DUMITRASCU GEORGE IULIAN si
COJOCARU MADALINA figureaza in baza dumneavoastra de date ca si inscrisi.
Multumesc !
FDVDR : Ambi au fost inscrisi
by Cirstea Dorina Alina on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
As vrea sa stiu daca sunt inscrisa pentru: engleza(mediu), franceza(mediu), itraliana (incepatori) si germana (incepatori).
Multumesc,
Georgiana Ivancov
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Georgiana Ivancov on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua.V-am mai lasat un mesaj dar nu mi s-a confirmat nimic.As dori sa-mi spuneti daca am fost inscrisa la cursuri de spaniola si engleza(sau macar una).Ma scuzati de deranj.Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa la spaniola si engleza
by Vagner Georgiana on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Din pacate nu am primit raspunsul dumneavoastra in legatura cu confirmarea inscrierii. Imi puteti transmite raspunsul inca o data?
Va multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Valentina Pavel on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua, am fost inscrisa la cursul de daneza incepatori?
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Roxana Ionescu on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua!
As dori sa stiu daca am fost inscrisa la curs. Multumesc mult! Aprerciez foarte mult initiativa dvs.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Mihaela P. on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua! As dori sa aflu daca am fost inscrisa. Multumesc mult! Apreciez foarte mult aceste cursuri.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Velescu Diana Ioana on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua!Am fost inscrisa la cursul de engleza incepator?m-am inscris de 2 ori dar nu am primit nimic,si nici la un alt comentariu lasat cu aceeasi intrebare nu am primit raspuns.Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa, de doua ori
by Grancea Ioana on May 31, 2012 at %H:%M
Buna ziua ! M-am inscris ieri pentru cursuri de limba araba!! Ma numresc Tiganu Irina imi pute-ti confirma daca am fost inscrisa.Multumesc anticipat! O zi buna.
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Tiganu Irina on May 31, 2012 at %H:%M
buna ziua as vrea sa stiu daca am fost inscrisa la cursurile de limba coreeana.Multumesc
FDVDR : Sunteti inscrisa
by Alexandra on May 31, 2012 at %H:%M
buna ziua, as dori sa stiu daca am fost inscrisa pentru cursul de portugheza
Va multumesc!
FDVDR: DA sunteți înscrisă, In perioada 1-15 iunie vor fi stabilite primele grupe, iar ulterior veti fi contactata pentru mai multe detalii privind participarea la cursuri.
by georgiana on Jun 5, 2012 at %H:%M
as dori sa stiu daca am fost inscris la spaniola si araba.Nu mai stiu data exacta cand am aplicat,cred ca in urma cu o luna,v-am mai scris o data dar nu am primit raspuns.Va multumesc
FDVDR: Inscrierile se fac on-line, prin completarea formularului de pe site. Daca ati completat formularul cu toate datele si limbile straine pe care doriti se la urmati, sunteti automat inscrisa, sistemul neavand functia de a va confirma inscrierea. Imediat ce se vor froma grupe pentru limbile solicitate veti fi contactata de echipa de proiect.
by dan on Jun 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua,
Se poate, va rog frumos, sa-mi spuneti daca am fost inscrisa la cursurile de chineza, italiana si germana? La chineza m-am inscris in urma cu o luna dar n-am primit nicio confirmare… Va multumesc.
FDVDR: Inscrierile se fac on-line, prin completarea formularului de pe site. Daca ati completat formularul cu toate datele si limbile straine pe care doriti se la urmati, sunteti automat inscrisa, sistemul neavand functia de a va confirma inscrierea. Imediat ce se vor froma grupe pentru limbile solicitate veti fi contactata de echipa de proiect.
by Mihaela Preda on Jun 18, 2012 at %H:%M
Buna ziua
m-am inscris la cursurile de engleza si franceza , dar pana azi nu am primit nici un raspuns
se vor mai organiza grupe ?
astept sa ma contactati
multumesc
FDVDR: Grupele pentru prima serie s-au format in functie de ordinea inscrierii. Daca nu ati fost contactata, veti participa la cea de-a doua serie, dupa finalizarea modului de 3 luni de zile.
by ioana mitroi on Jul 1, 2012 at %H:%M
Buna ziua,am primit instiintarea de la d-voastra cu privire la inceperea cursurilor on-line,va multumesc mult,astept cu nerabdare,nr.meu de tlf aici in Spania este 003XXXXXXXXX
by Serban Alina on Jul 16, 2012 at %H:%M