Despre copii si adolescenti pe forumul parintilor

Înscrieri Dezbate România ed.aII-a


Înscrierile în concursul Dezbate Romania, editia a II-a, s-au încheiat.

Pentru a participa la una din cele 4 dezbateri din cadrul concursului, echipele care s-au înscris până pe 21 martie, ora 23:59 vor trece prin două etape de selecție. În prima etapă a selecției, fiecare echipă va fi evaluată în funcție de  încadrarea în tema propusă în formularul de înscriere spre a fi argumentata, originalitatea, logica argumentelor precum și respectarea normelor gramaticale ale limbii române.

Primele 16 echipe care au obținut punctajul cel mai mare, în ordinea punctajelor, se vor califica pentru faza următoare a preselecţiei, în care echipele selectate vor fi invitate la sediul Fundației Dan Voiculescu pentru a susține o dezbatere demonstrativă.

Primele opt echipe, în ordinea punctajelor, vor participa la cea de-a doua ediţie a concursului “Dezbate România”.

Rezultatele selecţiei celor 16 echipe semifinaliste vor fi anunţate pe data de 22 martie 2011, la orele 17:00. În perioada 24-25 martie 2011 va avea loc cea de-a doua etapă a selecției iar pe 25 martie 2011, la orele 17:00 vor fi anunțate cele 8 echipe finaliste.

Pentru informații legate de derularea dezbaterilor, de criteriile de evaluare, vă rugăm să consultați regulamentul de desfășurare al concursului și regulile de desfăşurare a dezbaterilor.

Toate informaţiile vor fi publicate pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

În cazul în care aveți nelamuriri, nu ezitați sa ne contactați la adresa dezbateromania@fundatiadanvoiculescu.ro sau la tel.031.425.58.83.

Dezbate Romania este un proiect al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei și Societatea Civilă pentru Reformă Morală

Parteneri educaționali: Asociatia Studentilor din Universitatea Bucuresti, Senatul Studentesc al ASE, Uniunea Studentilor din Romania, Asociatia Studentilor in Stiinte Politice din Universitatea Bucuresti, Asociatia Studentilor la Istorie „Dacia”

Parteneri media: Stud-life, Presa in Blugi, BizChannel, Online Student

Alte Posturi:

  1. Dezbate Romania III runda a patra
  2. Semifinalele Dezbate România ediția aII-a
  3. Dezbate România II runda intai
  4. Dezbate România ed. a III-a
  5. Dezbate Romania III runda a treia

Tags: , , , , , , , , , , , Download PDF

5 Responses to " Înscrieri Dezbate România ed.aII-a "

  1. ionut spune:

    Buna ziua, observ ca sa amanat data inscrierii pentru “Dezbate Romania”, as dori sa aflu daca termenul limita este 23:59 in aceasta seara?
    Va multumesc

    FDVDR: Inscrierile pentru Dezbate Romania editia a II-a s-au prelungit pana pe 21 martie, ora 23:59.

  2. [...] Începe în curând editia a II-a Dezbate Romania. [...]

  3. [...] Completează formularul online până pe data de 20 martie și înscrie-te în concurs cu o echipă formată din 4 studenți, (cel puțin 2 ai aceleiași facultăți). Apoi pregătește-ți discursul care te va face marele câștigător! [...]

  4. [...] formularul online până pe data de 20 martie aici şi înscrie-te în concurs cu o echipă formată din 4 studenţi (cel puţin 2 ai aceleiaşi [...]

Lasa un comentariu

Copyright © 2011 Fundatia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea Romaniei. Toate drepturile rezervate.

Switch to our mobile site