Aşa cum se întâmplă întotdeauna, la început a fost o idee. Ideea că putem lua un colţ de oraş şi îl putem preface într-un loc special.
Ne-am dorit multe. Am dorit ca mai întâi să aducem în inima oraşului un sanctuar al valorilor româneşti, loc de popas şi aducere aminte.
Ne-am dorit, apoi, ca în locul acela să aşezăm picături de frumos, să facem loc artei monumentale, pentru bucuria ochiului şi a minţii.
Şi nu era totul. Ne mai doream ca, acolo, în locul acela, să oferim trecătorilor o oază de linişte şi verdeaţă. Un mic tărâm al liniştii, rupt de freamătul nebunesc al oraşului.
Am gândit, preţ de o clipă, că poate ne dorim prea multe. Apoi ne-am dat seama că toate acestea se pot întâmpla. Că putem preface un parc prăfuit şi uitat într-un loc deosebit. Şi ne-am spus că, în loc de un parc, am putea încerca altceva. O grădină.
Un parc, oricât de îngrijit, oricât de vast, e un spaţiu, totuşi, urban. Ori noi ne doream o grădină. Iar în grădina aceea ne doream să fim cu toţii grădinari. Şi ne mai doream ca pe lângă florile şi copacii care vor şterge cu verdele lor cenuşiul de beton şi sticlă, să cultivăm ceva aparte acolo: pe noi înşine, în ceea ce ar trebui să ne fie mai de preţ.
Astfel s-a născut „Grădina Valorilor Româneşti”.
Tinerii ne-au spus cum ar trebui să arate!
În prima faza a proiectului am organizat un concurs “Tânăr arhitect caut proiect”, la care am invitat tinerii studenţi sau absolvenţi ai facultăţilor de profil să-şi prezinte propria viziune despre cum ar trebui să arate un loc destinat valorilor româneşti. Cel mai bun proiect a fost răsplătit cu 1.000 euro şi a prins viaţă în Parcul Tineretului din Bucureşti.
În Parcul Copilului, în sectorul 4 al Bucureştiului, în parteneriat cu Primăria acestui sector, am decis să aşezăm această grădină aparte. Proiectul a prins apoi contur, iar astăzi un ansamblu statuar unic, alcătuit din 76 de busturi ale unor personalităţi remarcabile, care au definit istoria şi cultura naţională, vine să ofere trecătorilor acel loc special, despre care pomeneam.
Cele 76 de busturi nu sunt doar reprezentări artistice ale unor chipuri. Tot astfel cum numele inscrise nu sunt doar nume ale unor oameni care au fost. Fiecare dintre cei evocaţi în acele statui reprezintă repere certe ale istoriei, ale culturii noastre, atribute ale identităţii noastre naţionale. Fireşte, lor li se pot alătura – şi li se vor alătura- alte nume şi chipuri ale celor care ne-au dăruit o ţară şi un destin, ca popor.
„Grădina Valorilor Româneşti” se doreşte a fi ceva mai mult decât un spaţiu cu strictă localizare geografică. „Grădina Valorilor Româneşti” îşi propune să fie ceva mai mult decât un parc, într-un oraş mereu neliniştit. Într-o lumea care pare că şi-a pierdut valorile, care pare să îşi fi pierdut criteriile, noi dorim să propunem un sistem de valori şi un set de repere care să ne amintească nu doar cine am fost, cu şi cine ar trebui să fim. Iar dacă odată cu asta putem aduce şi un strop de verde şi o picătură de frumos , cu atât mai bine.
Iar pe 10 iunie 2010, am avut bucuria de a inaugura acest GRĂDINA VALORILOR ROMÂNEȘTI. (vezi comunicatul de presa si fotografii de la eveniment).
Grădina valorilor românești în IMAGINI
Descoperă Grădina Valorilor Românești!


































Excelent…imi place ca ideea este axata pe o alta scala de valori…aceea care a stat ascunsa in ultimul timp;
copiii…probabil ca de aici trebuie sa incepem fiecare dintre noi, sa incercam sa le insuflam adevaratele valori celor mici…
navigand pe site, am descoperit o oportunitate in acest sens…
jucandu-se, copii pot fi invatati mult mai usor….fara a fi obligati….
chiar si teatrul de papusi poate transmite un mesaj catre ei, daca povestea este bine structurata….ma gandesc, spre exemplu, la o poveste care sa transpuna un conflict/disputa de la scoala si cum poate fi rezolvata aceasta situatie chiar de catre copii “mediatori”…sau prin ateliere cu aceasta tematica…..idei ar mai fi, doar sa vrem sa le aplicam;
mult succes si felicitari
Eu cred ca au facut ceva extraordinar,aici se afla bustul poetului meu preferat,Nichita Stanescu,si trebuie sa se puna mai mult accent pe opera acestuia,nu doar pe opera eminesciana.
[...] Nichita îl veţi întâlni, începând din luna aprilie, în parcul “Dinastia Valorilor Româneşti”, care aduce în mijlocul urbanului, printre copii, tineri, adulţi sau bătrâni imaginea marilor [...]
[...] arhitectural al parcului a fost realizat de Alina Huiung, în urma unui concurs lansat de Fundatia pentru Dezvoltarea României si destinat tinerilor [...]
[...] judecaţi voi. Şi încă ceva! Da, în parcul „Dinastia valorilor româneşti” Caragiale se află la loc de [...]
[...] Under: cultura, evenimente by artisti romani — Lasă un comentariu Feb 24, 2010 În parcul „Dinastia valorilor româneşti”, care va fi inaugurat pe 13 martie, vor exista 76 de statui, evocând 76 de personalităţi ale [...]
[...] parcul „Dinastia valorilor româneşti”, care va fi inaugurat pe 13 martie, vor exista 76 de statui, evocând 76 de personalităţi ale [...]
Ce idee!
Pacat ca in Romania nu se ia in serios valoarea, doar hotia, nepotismul si alte asemenea manifestari ale scursurilor!
Stiti voi de ce…
Excelenta idee. Este ceva cu adevarat extraordinar. Abea astept sa vad proiectul pus in practica. Avem nevoie de asemenea initiative palpabile, care sa contrabalanseze murdarirea si distrugerea sistematica a valorilor romanesti. Jos palaria pentru cei care au gandit acest proiect.