Despre copii si adolescenti pe forumul parintilor

Clubul de Excelenţă – Selecţie pentru grupul vocal “Steluţele Europei”


Vineri, 8 februarie 2008, între orele 10.00-14.00, Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu a organizat o noua selecţie pentru copiii talentaţi, cu vârsta cuprinsă între 9 şi 14 ani, băieţi şi fete, cu aptitudini muzicale deosebite.

Departamentul de creaţie şi interpretare muzicală, unul din cele patru domenii ale Clubului de Excelenţă care reunesc copii talentaţi, şi-a început activitatea în luna octombrie 2007, când s-a format grupul “Steluţele Europei”. Membrii grupului au fost selectaţi din rândul copiilor înscrişi la Târgul Talentelor din luna iunie 2007, dar şi a celor care s-au prezentat la selecţia din luna octombrie.

Din luna octombrie, grupul vocal “Steluţele Europei”, s-a pregătit sub îndrumarea unui profesor coordonator şi a susţinut concerte începând cu luna noiembrie, la evenimente precum: deschiderea oficială a Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu, (de la Romexpo, din data de 3 noiembrie 2007), în deschiderea concertului susţinut de Matei Bucur Mihăescu, (la Sala Radiodifuziunii Române), în cadrul Teledonului organizat de Antena 1, cu ocazia spectacolului organizat la Târgul pentru copii, KIDEX în perioada 30 noiembrie-2 decembrie 2007 şi spectacolul “Crăciunul la Palat”, organizat cu ocazia sărbătorilor de iarna.

În conformitate cu obiectivele şi principiile pe care ni le-am propus, de a oferi periodic şansa şi altor copiii să beneficieze de programele clubului, Clubul de Excelenţă a realizat o nouă selecţie pentru grupul vocal. Aceasta a avut loc vineri, 8 februarie, între orele 10:00 – 14:00, la sediul Clubului de Excelenţă “Dan Voiculescu” din bulevardul Unirii Nr.10, Bl.7B, Sc.2, Et.2, ap.31, sector 4, Bucureşti.

Pentru detalii suplimentare, cei interesaţi ne pot contacta la numărul de telefon 021/335.54.70 sau pe adresa de email: office@fudv.ro.

Alte Posturi:

  1. Clubul de Excelență Dan Voiculescu anunţă o nouă preselecţie pentru grupul vocal Steluţele Europei!
  2. Selecţie grup vocal
  3. Selecţie trupa de teatru
  4. Steluţele Europei in concert la Mamaia Copiilor
  5. Clubul de Excelenţă deplasare în Judeţele Gorj şi Hunedoara

Tags: Download PDF

Lasa un comentariu

Copyright © 2011 Fundatia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea Romaniei. Toate drepturile rezervate.

Switch to our mobile site